Sari direct la conținut

VIDEO Emma Răducanu le-a adresat un mesaj în mandarină fanilor săi din China care au celebrat victoria de la US Open: ”Vă iubesc. Pe curând!”

HotNews.ro
Emma Raducanu cu trofeul de la US Open, Foto: TIMOTHY A. CLARY / AFP / Profimedia
Emma Raducanu cu trofeul de la US Open, Foto: TIMOTHY A. CLARY / AFP / Profimedia

Internauții din China au celebrat pe social media victoria ”istorică” a Emmei Răducanu în finala turneului US Open, fără a uita să menționeze cu entuziasm originea chineză a tinerei jucătoare de tenis. În replică, Emma Răducanu le-a mulțumit într-un mesaj video în mandarină, care a devenit repede viral, relatează BBC News.

Emma Răducanu s-a născut în Canada, tatăl ei fiind originar din România, iar mama sa din China. Familia s-a mutat la Londra pe când ea avea doar doi ani.

Mulți chinezi au felicitat-o pe platforma Weibo, numind-o „Fata din Dongbei (regiune din nord-estul Chinei- n.red.)”.

Emma Răducanu a răspuns printr-un mesaj postat pe contul ei de twitter, vorbind în mandarină (dialect vorbit în partea de nord-est a Chinei, inclusiv în zona capitalei Beijing). Clipul video a devenit rapid viral.

”Aș vrea să vă mulțumesc tuturor și sper că v-a plăcut jocul meu. Sunt extrem de încântată. Vă iubesc, pe curând!”, a fost mesajul ei.

”Vorbește ca o fată din Dong Bei. Extraordinar!”, a comentat un internaut.

De-a lungul timpului, în diverse interviuri, Răducanu a vorbit deschis despre moștenirea sa mixtă, mulți chinezi declarându-se mândri, comentează BBC. „Spune că vizitează des China și că unul dintre idolii săi este Li Na. Sunt impresionată”, a comentat un alt utilizator al platformei Weibo.

La fel ca în spațiul online românesc, au existat însă și internauți care au remarcat că nu au de ce să fie mândri pentru că Emma Răducanu este britanică. ”Este britanică. De ce încercați acum toți să o revendicați?”

BBC mai comentează că Răducanu și-a omagiat mama în mai multe interviuri și ”acea parte a familiei”.

„Din punct de vedere mental, sunt atât de rezistenți, e ca și cum nimic nu-i doboară. Aș spune că mama mă inspiră în mare măsură. Mama este genul de om care a muncit foarte mult”, a comentat Răducanu, adăugând că disciplina și respectul le-a învățat în mare parte de la ea.

Adolescenta de 18 ani vizitează des, în vacanțe, locul natal al mamei sale Shenyang. Emma Rdăucanu a mai spus că îi place la nebunie să urmărească în neștire programele televiziunii din Taiwan.

Pe același subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro