Poliția britanică a anunțat că nu va investiga acuzațiile de abuz sexual ce i se aduc prințului Andrew, fiul reginei Elisabeta a II-a
Poliția britanică a anunțat luni că nu va demara acțiuni suplimentare după ce a finalizat o revizuire a dovezilor privind infracțiunile sexuale de care este acuzat prințul Andrew, fiul reginei Elisabeta a II-a, și legăturile sale cu pedofilul american Jeffrey Epstein, relatează BBC.
Cressida Dick, șefa poliției londoneze, anunțase în luna august că detectivii vor analiza pentru o a treia oară însă că nu consideră necesară demararea unei noi investigații după ce Virginia Giuffre l-a dat în judecată pe prințul Andrew în Statele Unite, acuzându-l pe acesta de agresiuni sexuale.
Dick subliniase la momentul respectiv că „nimeni nu este deasupra legii”.
„Ca o chestiune de procedură, ofițerii MPS (n.r. acronim pentru Poliția Metropolitană Londoneză) au revizuit un document făcut public în august 2021 ca parte a acțiunii în instanța civilă din SUA”, a anunțat poliția din capitala britanică într-un comunicat remis presei luni.
„Această revizuire a fost finalizată și nu vom demara nicio acțiune suplimentară”, anunță comunicatul.
Giuffre, în vârstă de 38 de ani, îl acuză pe prințul Andrew că a forțat-o să facă sex cu el la locuința din Londra a lui Ghislaine Maxwell, o colaboratoare apropiată a lui Jeffrey Epstein, când era minoră.
Prințul Andrew a primit citația pentru acest proces în luna septembrie.
Femeia afirmă de asemenea că Andrew, în vârstă de 61 de ani, a abuzat-o la vila din Manhattan a lui Epstein și pe insula privată a fostului finanțist american din Insulele Virgine Americane.
Prințul Andrew, al nouălea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii, a respins mereu acuzațiile, negând că a avut vreo relație de orice fel cu Giuffre.
Acesta a fost forțat să renunțe la rolurile sale publice din cadrul familiei regale britanice din cauza prieteniei cu Epstein, care s-a sinucis în 2019 într-o închisoare din Manhattan în care era încarcerat din cauza acuzațiilor de proxenetism.
Avocații lui Andrew, al doilea fiu al reginei Elisabeta, au primit săptămâna trecută permisiunea să examineze o înțelegere secretă din 2009 încheiată între Epstein și Giuffre despre care speră că îl va absolvi pe clientul lor de orice răspundere civilă din caz.
Citește și: