Sari direct la conținut

SpaceX le-a trimis detergent Tide astronauților de la bordul ISS, deși n-au mașină de spălat / Rufele murdare, o problemă pentru explorarea spațială

HotNews.ro
Tide, acum si in spatiu, Foto: Proctor and Gamble
Tide, acum si in spatiu, Foto: Proctor and Gamble

SpaceX a trimis un pachet de sărbători astronauților aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale, acesta incluzând cadouri de Crăciun, curcan prăjit și detergent de rufe Tide, relatează Business Insider.

Detergentul a fost produs de Proctor and Gamble, compania care deține Tide, și este destinat unui experiment științific serios.

Astronauții de la bordul ISS vor face experimente asupra detergentului dezvoltat special pentru utilizare în spațiu pentru a vedea cât de bine spală acesta rufele în condiții de gravitație 0.

Parteneriatul cu Tide a fost anunțat în luna iunie a acestui an și, potrivit Proctor and Gamble, astronauții de la bordul ISS poartă un set de haine de mai multe ori înainte să le schimbe.

Noi costume le sunt livrate acestora prin intermediul pachetelor trimise de pe Pământ.

Rufele murdare, o problemă pentru explorarea spațială

Experimentele asupra detergentului vor ajuta de asemenea NASA să își dea seama cum și-ar putea spăla hainele în timpul unor misiuni viitoare cu echipaj uman către Lună și Marte.

„Fără o soluție de a spăla rufele, 72 de kilograme de îmbrăcăminte nouă sunt expediate anual către ISS”, potrivit comunicatului de presă remis în luna iunie.

„Odată ce începi să ai călătorii de durată în spațiu, spălarea rufelor este imperativă”, afirmă Mark Sivik, director la Proctor and Gamble, citat de Space.com.

NASA estimează că fără spălarea rufelor astronauții vor avea nevoie de 226 de kilograme de haine pentru o misiune către Marte.

Tide a anunțat de asemenea că anul viitor intenționează să trimită astronauților produse de curățare a petelor pentru a fi testate în condiții de microgravitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro