Sari direct la conținut

China cere Statelor Unite să aibă un comportament responsabil în spaţiu

HotNews.ro
Sateliti Starlink pe orbita, Foto: Starlink
Sateliti Starlink pe orbita, Foto: Starlink

Ministerul chinez de Externe a declarat marţi că Statele Unite au ignorat obligaţiile din tratatele privind spaţiul cosmic, expunând astronauţii la pericole, după un incident care a implicat sateliţii Starlink ai companiei SpaceX a lui Elon Musk şi Staţia Spaţială a Chinei, transmite Reuters, citat de Rador. China îndeamnă Statele Unite să acţioneze în mod responsabil, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, la o conferinţă de presă.

Cetăţenii chinezi au atacat luni, pe reţelele de socializare, ambiţiile spaţiale ale fondatorului Tesla, Elon Musk, după ce China s-a plâns că staţia sa spaţială a fost forţată să ia măsuri de ocolire pentru a evita coliziunea cu sateliţii lansaţi de programul Starlink al companiei spaţiale SpaceX fondată de miliardarul Musk.

Sateliţii de la Starlink Internet Services, o divizie a companiei aerospaţiale SpaceX a lui Musk, au avut două ”întâlniri apropiate” cu staţia spaţială chineză, pe 1 iulie şi 21 octombrie, potrivit unui document transmis de China la începutul acestei luni la agenţia spaţială a ONU.

”Din motive de siguranţă, Staţia Spaţială a Chinei a implementat un protocol preventiv pentru evitarea coliziunilor”, a spus China într-un document publicat pe site-ul Oficiului Naţiunilor Unite pentru Afaceri Spaţiale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro