Marea Britanie spune că aprovizionează Ucraina cu arme antitanc pentru a se apăra în fața unei posibile invazii conduse de Rusia / Promisiuni și din partea SUA
Marea Britanie a anunțat luni că furnizează Ucrainei arme antitanc pentru a o ajuta să se apere de o potențială invazie, într-o confruntare cu Rusia, care a adunat trupe în apropierea graniței cu Ucraina, relatează Reuters. Un grup bipartizan din Senatul Statelor Unite a promis de asemenea, luni, că rachete antitanc Javelin, rachete Stinger, arme de calibru mic şi bărci ar putea fi trimise către Kiev dinspre America.
Țările occidentale spun că se tem că Rusia pregătește un pretext pentru un nou asalt asupra Ucrainei, pe care a invadat-o în 2014.
Moscova neagă orice plan pentru un atac, dar a spus că ar putea întreprinde acțiuni militare nespecificate dacă Occidentul nu acceptă o listă de cereri, inclusiv interzicerea Ucrainei de a adera vreodată la NATO. Discuțiile de săptămâna trecută s-au încheiat fără niciun progres. Kievul a cerut țărilor occidentale arme pentru a se proteja.
„Am luat decizia de a furniza Ucrainei sisteme arme ușoare în operațiuni defensive antiblindate”, a declarat secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, în parlament, spunând că primele sisteme au fost deja livrate luni și un număr mic de personal britanic va oferi instruire pentru o perioadă scurtă de timp.
El nu a precizat numărul sau tipul de arme care au fost trimise, dar a spus: „Nu sunt arme strategice și nu reprezintă nicio amenințare pentru Rusia. Ele trebuie folosite în autoapărare”.
„Acestea sunt cu rază scurtă de acțiune…. dar totuși, i-ar face pe oameni să se oprească și să se gândească la ceea ce fac și dacă tancurile ar intra în Ucraina, s-o invadeze, atunci ar face parte din mecanismul de apărare”.
Wallace a spus că l-a invitat pe ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, să viziteze Londra în următoarele câteva săptămâni pentru a discuta despre criză, deşi nu ştie dacă ruşii vor accepta.
„Decalajul actual este mare, dar nu de nedepășit. Sper în continuare că diplomația va prevala. Este alegerea președintelui (Vladimir) Putin”, a spus Wallace.
Un grup bipartizan din Senatul Statelor Unite a promis luni, în timpul unei vizite la Kiev, solidaritate şi furnizarea de arme, avertizându-l în acelaşi timp pe preşedintele rus Vladimir Putin să nu lanseze o nouă ofensivă împotriva Ucrainei.
”Cred că Vladimir Putin a făcut cea mai mare greşeală a carierei sale subestimând cât de curajos va lupta poporul Ucrainei cu el dacă invadează. Şi vom impune sancţiuni economice paralizante, dar, mai important, vom oferi poporului Ucrainei armele, armele letale de care au nevoie pentru a-şi apăra vieţile şi mijloacele de existenţă”, a declarat senatorul Richard Blumenthal reporterilor, după ce delegaţia sa întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski.
Aceste arme ar putea include rachete antitanc Javelin, rachete Stinger, arme de calibru mic şi bărci, a spus el.
”Şi aşa mesajul nostru este: vor exista consecinţe dacă el alege să încalce caracterul sfânt al acestei democraţii”, a adăugat senatorul Amy Klobuchar.
Germania, ”pregătită pentru un dialog serios” cu Rusia
Totodată, ministrul german de Externe Annalena Baerbock a dat luni asigurări Kievului că Germania va face totul pentru a garanta securitatea Ucrainei şi îşi reiterează dorinţa unui ”dialog serios” cu Rusia.
”Noi vom face totul pentru a garanta securitatea Ucrainei, vom face totul pentru a garanta securtatea Europei”, a subliniat şefa diplomaţiei germane într-o conferinţă de presă comună cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, după o primă vizită în Ucraina.
”Suntem pregătiţi să angajăm un dialog serios cu Rusia”, a adăugat ea, cu scopul de a încerca să dezamorseze situaţia actuală, ”extrem de periculoasă”.
Noi exerciții militare Rusia-Belarus, ”în caz de confruntare cu forţe din Vest”
”Am prevăzut să organizăm aceste exerciţii în februarie. Stabiliţi data exactă şi anunţaţi-o, să nu fim acuzaţi că aducem trupe pe nepregătite şi că aproape ne pregătim de război”, a ordonat Lukaşenko într-o reuniune cu oficiali de la Ministerul belarus al Apărării.
Potrivit preşedintelui belarus, aceste manevre au fost decise în decembrie 2021, împreună cu omologul său rus Vladimir Putin, însă data acestora nu fusese anunţată.
El nu a precizat câţi militari participă la aceste manevre.
”Ar trebui să fie vorba despre exerciţii normale vizând elaborarea unui plan precis în caz de confruntare cu forţe din Vest”, declară Lukaşenko într-o înregistrare video difuzată pe un canal Telegram cu legături cu preşedinţia belarusă.