Sari direct la conținut

Sancțiuni împotriva Rusiei: Elveția cere timp „pentru a analiza situația”

HotNews.ro
Biden si Putin alaturi de presedintele elvetian Guy Parmelin, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images
Biden si Putin alaturi de presedintele elvetian Guy Parmelin, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

Elveția, care a condamnat luni recunoașterea teritoriilor separatiste de către Vladimir Putin, amână o decizie cu privire la eventualele sancțiuni împotriva Rusiei și intenționează mai întâi să „analizeze situația”, potrivit AFP.

„Consiliul Federal dorește să împiedice Elveția să fie folosită ca platformă de eludare a sancțiunilor impuse de UE și, prin urmare, intenționează să analizeze îndeaproape sancțiunile UE”, subliniază un comunicat de presă al guvernului federal dat publicității miercuri.

Președintele și ministrul Afacerilor Externe, Ignazio Cassis, trebuie să susțină o conferință de presă joi, la ora 10:00 GMT, pe acest subiect, alături de ministrul Economiei și ministrul Justiției.

Uniunea Europeană a luat sancțiuni specifice împotriva celor 351 de parlamentari ruși, care au aprobat recunoașterea republicilor separatiste ucrainene Donețk și Lugansk, și a altor 27 de personalități.

Statele Unite au decis o primă tranșă de sancțiuni economice, iar Berlinul a suspendat procedura de certificare pentru punerea în funcțiune a importantei gazoducte Nord Stream 2.

Atitudine similară și după anexarea Crimeei

Decizia pe care o va lua Consiliul Federal este importantă având în vedere rolul pe care centrul financiar elvețian îl joacă în Europa.

După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, Consiliul Federal a decis să nu susțină sancțiunile adoptate de UE împotriva Rusiei, „ci să ia toate măsurile necesare pentru a preveni ca Elveția să fie folosită pentru eludarea sancțiunilor internaționale”, se arată în comunicat.

Berna a indicat că „va analiza așadar natura sancțiunilor adoptate înainte de a lua decizia”, precizând că autoritățile elvețiene „sunt în contact permanent cu mai multe țări, pentru a face schimb de informații cu privire la situația actuală”.

Consiliul Federal reamintește că Confederația poate adopta măsuri coercitive pentru aplicarea sancțiunilor decretate de ONU, OSCE sau principalii parteneri comerciali ai Elveției pentru a asigura respectarea dreptului internațional public și în special a drepturilor omului.

Acestea pot lua în special forma restricțiilor asupra traficului de bunuri sau servicii, sancțiuni financiare, interdicții de intrare și tranzit sau o combinație a acestor măsuri, sau chiar măsuri suplimentare, mai precizează comunicatul de presă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro