Sari direct la conținut

G7 îl condamnă pe Putin pentru că a atacat Ucraina: S-a pus pe partea greșită a istoriei

HotNews.ro
Macron reuniune G7, Foto: Jacques Witt / Sipa Press / Profimedia Images
Macron reuniune G7, Foto: Jacques Witt / Sipa Press / Profimedia Images

G7 a condamnat cu fermitate joi invadarea Ucrainei de către Rusia și a declarat că vor introduce sancțiuni economice și financiare severe și coordonate împotriva Moscovei, relatează Reuters. De asemenea, liderii celor mai mari economii au anunțat că sunt „gata să acționeze” în cazul „perturbărilor” de aprovizionare cu energie cauzate de invazia rusă a Ucrainei.

„Această criză este o amenințare serioasă la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, cu ramificații dincolo de Europa”, au declarat liderii G7 într-o declarație comună, adăugând că președintele rus Vladimir Putin a reintrodus războiul pe continentul european.

„S-a pus pe partea greșită a istoriei”, au spus liderii în declarația emisă de Germania.

Liderii au mai spus că susțin coordonarea consecventă și constructivă între principalii producători și consumatori de energie pentru aprovizionarea globală stabilă cu energie și că sunt gata să acționeze pentru a aborda eventualele perturbări.

Au spus că sunt „gata să acționeze” în cazul „perturbărilor” de aprovizionare cu energie cauzate de invazia rusă a Ucrainei.

„Suntem în favoarea (…) stabilității aprovizionării globale cu energie și suntem gata să acționăm dacă este necesar pentru a face față eventualelor întreruperi”, au promis ei într-un comunicat de presă comun la finalul unui summit virtual. Rusia este unul dintre principalii furnizori de gaze și petrol ai Europei, iar Ucraina o țară de tranzit, potrivit AFP.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro