The Times: Finlanda și Suedia ar putea intra în NATO încă de vara aceasta
Rusia a făcut o „gafă strategică masivă” prin invadarea Ucrainei pentru a o împiedica să se alăture NATO, Finlanda și Suedia fiind acuma gata să se alăture Alianței Nord-Atlantice încă din vară, potrivit mai multor oficiali citați de The Times.
Washingtonul se bazează pe mișcarea care va extinde și mai mult resursele armatei ruse și va mări numărul statelor membre NATO de la 30 la 32, ca o consecință directă a invaziei Ucrainei, ordonată de președintele rus Vladimir Putin pe 24 februarie.
Oficialii americani au declarat pentru The Times că intrarea Suediei și a Finlandei în NATO a fost „un subiect de conversație și sesiuni multiple” în timpul discuțiilor dintre miniștrii de externe ai alianței de săptămâna trecută la care au participat ambele țări nordice.
„Cum poate fi aceasta altceva decât o gafă strategică masivă pentru Putin?”, a spus un înalt oficial american, potrivit The Times care notează că cererea Finlandei este așteptată în iunie, urmată de cea a Suediei.
Rusia a amenințat Suedia și Finlanda dacă încearcă să adere la NATO
Pe 25 februarie, la doar o zi după declanșarea invaziei în Ucraina, Rusia a avertizat Finlanda și Suedia cu privire la „repercusiuni militare și politice grave” dacă se alătură NATO în contextul războiului din Ucraina.
„Nu putem să nu remarcăm eforturile NATO și ale celorlalte state membre ale acestei alianțe de a implica Finlanda și Suedia în această alianță”, a mai spus Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, la momentul respectiv.
Zaharova a fost supusă sancțiunilor de statele Occidentale datorită rolului său de propagandist al Kremlinului și a funcției deținute în cadrul ministerului rus de Externe, ea făcând numeroase declarații agresive cu privire la Ucraina înainte și după izbucnirea războiului.
Vinerea trecută ea a făcut o serie de declarații bizare privind motivele declanșării invaziei, afirmând, printre altele, că Ucraina a interzis cărțile de bucate și că „nu mai puteai să împarți rețeta de borș”.
Finlanda vrea o decizie privind intrarea în NATO până în vară
Un partener al coaliţiei guvernamentale din Finlanda care în mod tradiţional era împotriva aderării la NATO şi-a exprimat sâmbătă deschiderea faţă de mutare, analiștii politici notând că țara nordică este tot mai aproape de o integrare în Alianţa Nord-Atlantică în viitorul apropiat.
Premierul finlandez Sanna Marin nu și-a exprimat deocamdată o opinie pe acest subiect, dar a precizat că o decizie va trebui luată până la jumătatea lunii iunie.
Ea a spus că obiectivul este ca Finlanda şi Suedia, care sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediul programului „Parteneriat pentru Pace”, să ia decizii similare aproximativ în acelaşi timp.
Sondajele de opinie arată că ultimele săptămâni au fost marcate de o creştere spectaculoasă a sprijinului finlandezilor pentru intrarea țării în NATO.
Un sondaj de opinie efectuat la începutul lunii martie arată de asemenea că majoritatea suedezilor sunt, în premieră, favorabili aderării la NATO, schimbarea opiniei publice fiind determinată de invadarea Ucrainei de către Rusia.
Urmărește ultimele evoluții din a 47-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.