Sari direct la conținut

Recep Erdogan a anunțat că Turcia nu susține intrarea Finlandei și Suediei în NATO, acuzându-le că găzduiesc „organizații teroriste”

HotNews.ro
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că nu este posibil ca Turcia să susțină aderarea Finlandei și Suediei la NATO, susținând că acestea găzduiesc „numeroase organizații teroriste”, relatează Reuters și Bloomberg.

Finlanda a anunțat joi că va cere aderarea la Alianța Nord-Atlantică, fiind așteptat ca Suedia să facă un anunț similar săptămâna viitoare după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a crescut popularitatea NATO în cele două țări la niveluri fără precedent.

„Urmărim evoluțiile legate de Suedia și Finlanda dar nu avem opinii pozitive”, le-a declarat Erdogan reporterilor de la Istanbul, adăugând că și acceptarea Greciei în NATO a fost o greșeală deși atât Ankara și Atena au fost primite în Alianță în același timp, pe 18 februarie 1952.

Recep Erdogan vorbește de „organizații teroriste” în țările nordice

„Turcia nu vrea repetarea unor greșeli asemănătoare”, a declarat Erdogan cu referire la aderarea Greciei, precizând că, „mai mult, țările scandinave în discuție sunt case de musafiri pentru organizații teroriste”.

„Ele chiar sunt membre ale parlamentului în unele țări. Nu este posibil ca noi să fim în favoarea [aderării Finlandei și Suediei]”, a adăugat președintele turc, fără a fi clar la ce se referă.

Orice decizie privind aderarea unui nou stat la NATO trebuie luată prin decizie unanimă de către țările membre.

Carta NATO afirmă că „orice stat european aflat într-o poziție de a promova principiile acestui Tratat și contribuie la securitatea zonei Atlanticului de Nord” poate cere aderarea.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro