Sari direct la conținut

Măsurile pe care ar putea să le ia UE dacă Rusia va opri brusc livrările de gaze către statele membre

HotNews.ro
Conducte de gaze naturale, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Conducte de gaze naturale, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Comisia Europeană ia în calcul ca Rusia să oprească livrările de gaze în acest an către statele membre şi pregăteşte un pachet de măsuri care ar putea fi luate în cazul acestui scenariu sumbru.

Uniunea Europeană analizează un set de măsuri urgente, care ar putea fi luate la nivelul întregii economii, inclusiv reducerea utilizării sistemelor de încălzire şi de aer condiţionat, precum şi măsuri bazate pe piaţă, pentru a diminua impactul provocat de o oprire bruscă a livrărilor de gaze naturale din partea Rusiei, principalul său furnizor, scrie Agerpres.

Potrivit unui document de lucru consultat de Bloomberg News, Comisia Europeană estimează că există un risc considerabil ca Moscova să oprească livrările de gaze în acest an, într-un mod abrupt şi unilateral.

Pentru a se pregăti în eventualitatea unui astfel de scenariu, executivul comunitar intenţionează să recomande măsuri suplimentare pe care ţările membre ar trebui să le aibă în vedere pentru a reduce consumul de gaze şi costurile viitoare pentru companii şi consumatori.

„Acţionând acum am putea reduce impactul unei opriri bruşte a livrărilor cu o treime”, se arată în documentul Comisiei Europene, care este posibil să sufere modificări înainte de adoptarea sa programată pentru data de 20 iulie.

„Acţiuni comune anticipate la nivelul UE în acest moment critic al umplerii facilităţilor de depozitare va reduce nevoia unei diminuări mai dureroase la iarnă, în cazul întreruperii livrărilor din Rusia”, se mai arată în documentul citat.

Stocurile de gaze pentru iarnă, principala provocare

Principala provocare cu care se va confrunta UE la iarnă va fi aceea de a se asigura că există suficiente rezerve de gaze pentru a trece de vârful de consum pentru încălzire şi producţia de electricitate.

În plus, stocurile de gaze funcţionează şi ca un amortizor, pentru că permite transferul de gaze peste hotare în interiorul UE, pentru a se asigura că toate statele membre sunt suficient aprovizionate.

Simulările efectuate de operatorii de sistem din UE arată că, în cazul unei întreruperi complete a livrărilor de gaze ruseşti începând cu luna iulie, gradul de umplere a depozitelor ar putea coborî până la 71%-65% la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar fi semnificativ mai puţin decât ţinta de 80%, precizează documentul consultat de Bloomberg.

Dacă întreruperea ar apărea mai târziu, de exemplu în octombrie sau în lunile următoare, riscul unui gol ar fi mai mic, dar ar fi şi mai puţin timp la dispoziţie pentru a remedia situaţia.

„Toată lumea poate face economie la gaze”

Chiar dacă normele UE privind securitatea aprovizionării cu gaze protejează anumite categorii de consumatori, precum gospodăriile sau spitalele, ele permit de asemenea guvernelor să dea prioritate anumitor centrale pe gaze considerate vitale.

Comisia Europeană intenţionează să recomande că, atunci când vor da prioritate anumitor centrale pe gaze, statele membre UE să aibă în vedere un set de criterii precum: impactul asupra lanţurilor de aprovizionare, competitivitatea şi furnizarea de produse şi servicii esenţiale pentru economie.

„Situaţia aprovizionării cu gaze în UE este la un punct de cotitură. Toată lumea poate face economii la gaze, chiar dacă este vorba de sectoare protejate, precum gospodării sau clădiri aparţinând autorităţilor publice, industrii care au posibilitatea de a trece la alt tip de combustibil şi, în funcţie de specificul naţional, şi sectorul electricităţii”, se precizează în documentul de lucru al Comisiei Europene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro