Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, din care peste 70 pe tronul Marii Britanii
Regina Elisabeta a II-a a murit joi la Castelul Balmoral, a anunțat Palatul Buckingham, citat de BBC. Cei mai importanți membri ai casei regale britanice au început să se adune în Scoția încă din cursul după-amiezei, după ce medicii au anunțat că sunt îngrijorați de starea sa de sănătate. Suverana – care împlinise 96 de ani în luna aprilie – a urcat pe tron în 6 februarie 1952, fiind monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria regatului britanic.
Elisabeta a II-a a fost cea mai longevivă regină a Marii Britanii şi cel mai în vârstă monarh din lume. A urcat pe tron în 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, după moartea tatălui său, regele George al VI-lea. A preluat un regat care încă nu-şi revenise complet după Al Doilea Război Mondial, colaborând cu premierul britanic de atunci Winston Churchill. În timpul domniei sale, Marea Britanie a avut 15 prim-miniştri, în timp ce Statele Unite au schimbat 14 preşedinţi.
Regina Elisabeta are patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți. Prințul Charles de Wales, a cărui soție este ducesa de Cornwall, este moștenitorul tronului Regatului Unit.
Anunțul familiei regale britanice despre decesul Reginei Elisabeta a II-a:
The Queen died peacefully at Balmoral this afternoon.
The King and The Queen Consort will remain at Balmoral this evening and will return to London tomorrow. pic.twitter.com/VfxpXro22W
— The Royal Family (@RoyalFamily) September 8, 2022
HotNews.ro transmite live-text cele mai importante informații:
02:50Patriarhul Daniel, mesaj la moartea Reginei Elisabeta a II-a: Un prieten al poporului român şi al Bisericii Ortodoxe Române
01:35 VIDEO Ultimul discurs memorabil al Reginei Elisabeta a II-a: Un omagiu adus soțului ei, prințul Philip, de Crăciun
În ultimul său discurs de Crăciun, regina Elisabeta l-a onorat pe regretatul său soț, prințul Philip, cu un discurs plin de căldură și sentimente.
00:16Mii de oameni adunați în fața Palatului Buckingham din Londra au cântat în lacrimi „God Save the Queen” într-o imagine emoționantă, după moartea reginei Elisabeta a II-a, relatează Reuters.
23:58 Putin: Elisabeta a II-a avea „dragoste, respect” și „autoritate” globală
„Timp de multe decenii, Elisabeta a II-a s-a bucurat pe bună dreptate de dragostea și respectul supușilor săi, precum și de autoritate pe scena mondială”, a declarat Putin într-un comunicat emis de Kremlin.
23:55Poliția a eliminat barierele care blocau accesul la porțile Castelului Balmoral pentru a permite publicului să depună flori pentru Regina, relatează CNN.
Alții se află în fața Palatului Buckingham și a Castelului Windsor pentru a plânge moartea Reginei.
23:53Palatul prezidențial francez a deplâns joi moartea Reginei Elisabeta a II-a într-o declarație lungă și emoționantă, mulțumindu-i pentru rolul pe care l-a jucat în istoria modernă și în relația franco-britanica.
„Ea deținea un statut special în Franța și un loc special în inimile poporului francez”, a spus Palatul Elysée într-un comunicat.
Regina „a iubit Franța, care a iubit-o înapoi”, a adăugat acesta.
23:40Papa Francisc a transmis condoleanţele sale Regelui Charles al III-lea şi poporului Regatului Unit pentru moartea Reginei Elisabeta a II-a şi a lăudat ”viaţa sa de serviciu altruist pentru binele naţiunii şi al Commonwealth-ului”, potrivit Vatican News.
”Profund întristat să aflu de moartea Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a, ofer sincere condoleanţe Majestăţii Voastre, membrilor Familiei Regale, poporului din Marea Britanie şi Commonwealth”, a spus Papa Francisc într-o telegramă.
23:04Umorul reginei. Regina Elisabeta a II-a, care a murit joi, la 96 de ani, a dat de mai multe ori dovadă de umor, însă nu orice este întrebat dacă s-a întâlnit vreodată cu propria persoană.
Povestea modului în care a reacționat regina Elisabeta când s-a întâlnit un turist american care nu a recunoscut-o a fost spusă de un fost bodyguard care a fost alături de ea în acea zi și care a dezvăluit încă o dată latura amuzantă și pusă pe șotii a personalității ei pe care publicul o vedea rar, relatează Reuters.
22:38 De la Sex Pistols la Simpsons: Elisabeta a II-a în cultura populară
22:25LIVE VIDEO: Românul care a tradus pentru Regina Elisabeta a II-a: „După câteva momente aproape uitai că este Regină și puteai vorbi absolut liber”. Dorian Galbinki, fost jurnalist BBC World Service, povestește despre celebra întâlnire dintre monarhul britanic și dictatorul Nicolae Ceaușescu, precum și despre alte două ocazii oficiale în care a avut prilejul să fie în preajma suveranului Regatului Unit.
22:17Prințul William și soția sa Catherine preiau titlurile de Duce și Ducesă de Cornwall, potrivit contului lor oficial de Twitter. Prințul Charles și Camilla erau cunoscuți anterior cu aceste titluri, relatează CNN.
21:55Commonwealth-ul, o relicvă a trecutului colonial al Regatului Unit/ Populație, suprafață, PIB
Ca succesor al mamei sale, Elisabeta a II-a, Charles nu numai că va conduce Regatul Unit, dar va deveni și șeful Commonwealth-ului. Această asociație de națiuni reprezintă aproximativ o treime din populația lumii și este formată în principal din foste colonii britaniceâ, potrivit AFP.
21:35Noul rege al Marii Britanii va avea titulatura de Charles al III-lea.
21:23Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis un mesaj de condoleanţe britanicilor, după decesul reginei Elizabeth a II-a: “Am aflat cu profundă tristeţe de moartea Majestăţii Sale Regina Elizabeth II. În numele poporului ucrainean, traansmitem sincere condoleanţe familiei regale, Marii Britanii şi Commonwealth-ului după această pierdere ireparabilă. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către voi”.
21:21Familia Regală britanică a transmis joi seară o declarație în numele noului rege, Charles, după decesul Reginei Elisabeta, la vârsta de 96 de ani:
A statement from His Majesty The King: pic.twitter.com/AnBiyZCher
— The Royal Family (@RoyalFamily) September 8, 2022
21:20 Arhiepiscopul de Canterbury spune că se alătură „rugăciunilor pentru rege și familia regală”
Arhiepiscopul de Canterbury, liderul spiritual al Bisericii Anglicane, a precizat joi, într-un comunicat, că își alătură „rugăciunile sale regelui și familiei regale” după moartea Elisabetei a II-a, potrivit AFP.
„Am pierdut persoana a cărei loialitate, serviciu și smerenie de nezdruncinat ne-a ajutat să înțelegem cine suntem în decenii de schimbări extraordinare în lumea, națiunea și societatea noastră”, a spus arhiepiscopul.
21:10Premierul Marii Britanii, Luz Truss, discurs către ţară rostit din faţa reşedinţei oficiale din Downing Street:
- Suntem o națiune modernă datorită ei. A fost iubită și admirată, a fost o inspirație pentru britanici
- La 96 de ani era hotărâtă să își ducă la îndeplinire îndatoririle, m-a numit pe mine prim-ministru
- A călătorit în peste 100 de țări
- Lasă în urmă o moștenire enormă. Acum, coroana trece la Regele Charles
20:56Pe măsură ce vestea morții reginei se răspândește, în fața Palatului Buckingham. vin tot mai mulți oameni. Deasupra palatului a apărut curcubeul, scrie BBC.
A rainbow has appeared opposite Buckingham Palace over crowds hoping for better news on the Queen’s health @itvnews pic.twitter.com/UsE0CM0siP
— Romilly Weeks (@romillyweeks) September 8, 2022
20:53Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis condoleanțe casei regale: „Poporul român este alături de poporul britanic și de familia regală”
Heartfelt condolences on the passing of Her Majesty Queen Elizabeth II. Her Majesty’s reign, spanning 7 decades, shaped modern history & is an exceptional symbol of loyalty & commitment to the public service. Romanians stand by the British people and the Royal Family.@RoyalFamily
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) September 8, 2022
20:32Regina Elisabeta a murit, anunță BBC
19:38Prințul William și unchii săi, Prințul Andrew și Prințul Edward și soția prințului Edward, Sophie, au ajuns la Balmoral, conform BBC. Ei au mers de la aeroportul Aberdeen cu un autoturism Range Rover condus de Prinţul William. Kate, ducesa de Cambridge, a rămas în Windsor, fiind prima zi de școală a copiilor.
PHOTO: Prince William, Prince Andrew, Prince Edward and his wife Sophie the Countess of Wessex arrive at Balmoral, where Queen Elizabeth is under medical supervision.
Read more: https://t.co/55gzYJAZvs pic.twitter.com/1XDJyy7V4E
— NBC News (@NBCNews) September 8, 2022
Mesaje de la Joe Biden și Justin Trudeau
19:19 Președintele american Joe Biden i-a transmis noului premier britanic Liz Truss că urmărește informațiile despre starea de sănătate a Reginei Elisabeta și că gândurile sale se îndreaptă acum către regină și familia ei, a anunțat Casa Albă. Președintele american și noul premier britanic au participat împreună la o videoconferință despre războiul din Ucraina.
19:08Prințul Harry călătorește singur la Balmoral, potrivit purtătorului său de cuvânt, scrie BBC. Informațiile furnizate anterior de BBC și The Guardian erau că Prințul Harry merge în Scoția împreună cu soția sa Meghan.
19:02Premierul Canadei, Justin Trudeau, a scris pe Twitter: „Gândurile mele și ale canadienilor din întreaga țară se îndreaptă în acest moment către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a. Îi dorim să fie bine și transmitem tot ce este mai bun familiei regale”.
18:20Prințul Harry și soția sa, Meghan, merg la Balmoral separat de alți membri ai familiei regale. Ei se aflau în Marea Britanie pentru evenimente caritabile. Prințul Harry s-a mutat alături de soția sa în Statele Unite, în 2020. Ei locuiesc în California împreună cu cei doi copii.
18:11Tradiționala ceremonie de schimbare a gărzii care urma să aibă loc vineri dimineață la Palatul Buckingham a fost anulată. Într-o zonă din fața palatului a fost amplasat un panou prin care turiștii sunt anunțați despre anularea ceremoniei.
Peste 100 de persoane s-au adunat în fața Palatului Buckingham după anunțul privind starea de sănătate a reginei, conform The Guardian.
LIVE: View of Buckingham Palace as doctors concerned for Queen’s health https://t.co/evfd6LpfIp
— Reuters (@Reuters) September 8, 2022
Prinții William, Andrew și Edward au ajuns la Aberdeen cu un avion
18:03Prinții William, Andrew și Edward au ajuns la Aberdeen cu un avion, scrie BBC.De acolo, ar urma să meargă cu mașina la Castelul Balmoral.
NEW: Prince William, Duke of Cambridge has just stepped off the RAF plane at Aberdeen airport. It flew from RAF Northolt. He was followed onto the tarmac by Sophie Wessex, Prince Edward, and Prince Andrew. pic.twitter.com/YsPYhVexqa
— Chris Ship (@chrisshipitv) September 8, 2022
18:01Cel mai important medic al reginei este profesorul Huw Thomas, șeful echipei medicale a suveranei britanice. El este în funcție din 2014, iar anul trecut a primit titlul de cavaler.
Huw Thomas este profesor de genetică gastrointestinală la departamentul de chirurgie și oncologie al Imperial College London.
17:30Mai multe persoane s-au adunat la porțile castelului Balmoral, îngrijorate de starea reginei.
People gather at the gates of Balmoral Castle amid disturbing news about the Queen’s health. pic.twitter.com/yxwoti7Prh
— NEXTA (@nexta_tv) September 8, 2022
Castelul Balmoral, situat în zona Aberdeenshire din Scoția, a devenit reședință regală în 1848, când regina Victoria și prințul Albert au decis să petreacă vara acolo. Apoi, regina Elisabeta a II-a și ducele de Edinburgh l-au folosit ca reședință privată de vară, fiind unul dintre locurile preferate ale reginei, care spunea că nu va fi niciodată mai fericită decât atunci când stă acolo.
Astăzi, în afara porților Balmoralului, este o atmosferă sumbră, scrie BBC.
BBC 1, ediție specială și cod vestimentar pentru momentul în care un membru al familiei regale moare
17:27 BBC 1 a suspendat programul obișnuit și difuzează o ediție specială despre schimbarea stării de sănătate a Reginei Elisabeta. De asemenea, prezentatorul Huw Edwards poartă un costum închis la culoare, cămașă albă și cravată neagră, în conformitate cu codul vestimentar al BBC pentru momentul în care un membru al familiei regale moare.
17:03Fostul prim-ministru laburist Tony Blair se declară și el „profund îngrijorat” de starea reginei: „Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către Majestatea Sa Regina și familia ei, în acest moment îngrijorător”.
16:53Dickie Arbiter, fostul secretar de presă al reginei, spune că situația este fără precedent. „Este un moment de familie, dar este și un moment foarte important nu doar pentru națiune, ci și pentru Commonwealth. Declarația este fără precedent (…). Dacă va fi ceva de comunicat, Palatul Buckingham va comunica, dar nu vor fi actualizări constante, ei nu fac asta”, a spus el pentru BBC.
Toți cei patru copii ai reginei sunt cu ea la Balmoral
16:26Toți cei patru copii ai reginei sunt acum cu ea la Castelul Balmoral, împreună cu nepotul ei, Ducele de Cambridge, scrie The Guardian.
16:06 Prinţul Harry şi Meghan Markle – aflați în Marea Britanie pentru o serie de evenimente – sunt în drum spre Balmoral, a anunțat un purtător de cuvânt al acestora, conform BBC și The Guardian.
15:58Ducesa de Cambridge (Kate Middleton) a rămas la Windsor, cu cei trei copii – prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis, care sunt în prima lor zi la noua școală, a transmis Palatul Kensington, conform The Guardian.
15:52Mai mulți membri ai familiei regale sosesc la Balmoral. Ducele de York (Prințul Andrew) și Contele și Contesa de Wessex (Prințul Edward și soția acestuia) sunt în drum spre Balmoral, scrie The Guardian.
15:46 Premierul scoțian Nicola Sturgeon spune că gândurile sale se îndreaptă către regină, ea declarându-se „profund îngrijorată”.
„Cu toții suntem profund îngrijorați de informațiile despre starea de sănătate a Majestății Sale. Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă acum către regină și către familia regală”, a scris pe Twitter prim-ministrul scoțian.
15:36Și Robert Hardman, considerat unul dintre cei mai importanți biografi ai Casei Regale britanice, a declarat pentru BBC că informările Palatului Buckingham despre starea de sănătate a reginei nu sunt obișnuite: „De obicei, palatul emite buletine despre starea de sănătate a reginei doar dacă este ceva serios”.
15:30 Jurnalistul BBC Jonny Dymond spune că anunțul Palatului Buckingham, care este reticent în a transmite informații despre starea de sănătate a reginei, și faptul că membrii importanți ai familiei regale au plecat spre Balmoral sunt semn clar privind gravitatea situației.
15:28Arhiepiscopul de Canterbury – cel mai înalt prelat al Biserii Anglicane – a transmis că rugăciunile sale și ale națiunii britanice se îndreaptă spre Regina Elisabeta.
…………………………..
- „În urma unei evaluări suplimentare făcute în această dimineață, medicii reginei sunt îngrijorați de starea de sănătate a Majestății Sale și i-au recomandat să rămână sub supraveghere medicală”, a transmis Palatul Buckingham, precizând că Regina Elisabeta va rămâne sub supraveghere medicală la Balmoral.
A statement from Buckingham Palace:https://t.co/2x2oD289nL
— The Royal Family (@RoyalFamily) September 8, 2022
Anunțul vine după ce miercuri regina și-a anulat o întâlnire virtuală, iar medicii au sfătuit-o să se odihnească.
Noul premier al Marii Britanii, Liz Truss, a reacționat spunând că „întreaga țară” este „profund îngrijorată” de aceste vești.
- „Gândurile mele – și gândurile oamenilor din Regatul Unit – se îndreaptă către Majestatea Sa Regina și familia ei, în acest moment”, a adăugat ea.
Prințul Charles este alături de regină, în timp ce Prinţulul William se îndreaptă spre Balmoral, mai scrie BBC.
Regina Elisabeta a numit-o marți în funcția de prim-ministru pe Liz Truss, cu care s-a întâlnit la Balmoral. A fost pentru prima dată în cei 70 de ani de domnie când suverana britanică nu s-a aflat la Palatul Buckingham pentru numirea noului premier al țării, al 15-lea de când Elisabeta a II-a se află pe tron.
The Queen has asked @trussliz to form a new government and has welcomed her 15th Prime Minister into high office at Balmoral \uD83D\uDCF7 @PA pic.twitter.com/0iPQSxJjHK
— Roya Nikkhah (@RoyaNikkhah) September 6, 2022
Regina Elisabeta a II-a a împlinit 96 de ani în 21 aprilie și a marcat momentul în mod privat, fără prea mult fast, la reședința din Sandringham, care a fost de-a lungul vieții un refugiu pentru ea și soțul său, Prințul Philip, care a murit în aprilie 2021.
Suverana a urcat pe tron după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea, în 6 februarie 1952, când ea avea doar 25 de ani. A fost încoronată în iunie anul următor și este monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria regatului britanic. (Surse principale: BBC, The Guardian, Reuters)