Sari direct la conținut

VIDEO Protest cu aromă de supă de roșii. Două activiste de mediu au mânjit un tablou în valoare de peste 84 de milioane de euro

HotNews.ro
Tabloul Floarea-soarelui a lui Vincent van Gogh de la Galeria Națională din Londra, Foto: Rick Findler / Shutterstock Editorial / Profimedia
Tabloul Floarea-soarelui a lui Vincent van Gogh de la Galeria Națională din Londra, Foto: Rick Findler / Shutterstock Editorial / Profimedia

Două activiste de mediu au aruncat vineri cu supă de roșii peste capodopera „Floarea-soarelui” a lui Vincent van Gogh la Galeria Națională din Londra, a anunțat grupul Just Stop Oil, relatează Reuters.

O înregistrare video postată de grup, care a organizat proteste în ultimele două săptămâni în capitala Marea Britanii, arată două femei care aruncă două cutii de supă de roșii Heinz peste tablou, una dintre cele cinci versiuni expuse în muzee și galerii din întreaga lume.

„Ofițerii au ajuns rapid la fața locului la Galeria Națională în această dimineață, după ce două protestatare Just Stop Oil au aruncat o substanță peste un tablou și apoi s-au lipit de un perete”, a precizat poliția pe Twitter.

Cele două activiste de mediu au fost arestate, dar nu înainte de a le dezlipi mâinile de pe zid.

Just Stop Oil a declarat că tabloul, care datează din 1888, are o valoare de 84,2 milioane de euro.

Activiștii de mediu de la Just Stop Oil au blocat drumurile din jurul parlamentului în ultimele zile.

Duminica trecută, poliția a declarat că peste 100 de persoane au fost arestate după un weekend de proteste ale grupurilor de mediu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro