Sari direct la conținut

Securitate ridicată și steaguri ucrainene într-o zi specială la Washington

HotNews.ro
Steaguri americane și ucrainene, la Washington, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Steaguri americane și ucrainene, la Washington, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Cu câteva zile înainte de sărbătorile de sfârșit de an, principalele străzi din Washington nu sunt împodobite doar cu decorațiuni de Crăciun ci și cu steaguri ucrainene care flutură alături de cele americane pentru o zi și o scurtă vizită a președintelui Zelenski, potrivit unui reportaj AFP.

Celebrul Pennsylvania Avenue, care leagă Capitoliul de Casa Albă, a fost blocat pentru trafic, cu steaguri galbene și albastre fluturând în vântul iernii alături de steagul SUA.

Înainte de discursul său în fața Congresului SUA, programat pentru seara aceasta, Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu omologul său Joe Biden în celebrul Birou Oval de la Casa Albă.

Și, în fața clădirii, este acum imposibil de accesat emblematica piață Lafayette, care de obicei este plină de turiști. În schimb, în fața barierelor instalate de poliție, televiziuni din toată lumea se înghesuie în mijlocul unor manifestanți veniți să-și arate sprijinul pentru Ucraina.

Înfășurat în drapelul țării sale, Yarema, un student ucrainean în Statele Unite, a declarat că a venit la Washington în speranța de a-l vedea pe președintele Zelenski și de a explora capitala SUA.

„Am venit să îmi arăt sprijinul pentru președintele nostru și pentru Ucraina”, a declarat el pentru AFP.

Întrebat ce ar trebui să-i ceară Volodimir Zelenski lui Joe Biden, tânărul a răspuns: „arme, arme, arme și mai multe arme”.

Securitate sporită

Bakhtiar Mendybay, care a condus aproape o oră până în fața Casei Albe împreună cu copiii săi, este entuziasmat: „Nu puteam să ratez această zi. Am venit să-l întâmpin pe cel mai mare om al timpului nostru”, spune kazahul în vârstă de 35 de ani, care spune că speră ca Ucraina să câștige.

„Ucrainenii luptă pentru toată lumea, inclusiv pentru țara mea, pentru poporul meu; ei se opun imperialismului rusesc”, spune el cu o mână ținând un cărucior, iar cu cealaltă ținând o pancartă pe care Volodimir Zelenski cere mai multă muniție.

În fața amenințărilor la adresa vizitei președintelui ucrainean la Washington, securitatea a fost semnificativ sporită pe străzile capitalei.

Sute de polițiști, dar și agenți Secret Service, care protejează înalții oficiali americani, au fost mobilizați pentru această deplasare neobișnuită a unui șef de stat străin.

„Suntem conștienți că Rusia are agenți în această țară și ar putea încerca ceva”, a declarat pentru ABC un oficial al Poliției Capitoliului, înainte de a adăuga: „Știm care este miza”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro