Sari direct la conținut

Marea Britanie: Cine a fost cel mai harnic membru al familiei regale anul acesta / Regele Charles e al doilea în top

HotNews.ro
Prințesa Anne este cea mai activă persoană din familia regală britanică, Foto: DreamsTime / Michael Clarke
Prințesa Anne este cea mai activă persoană din familia regală britanică, Foto: DreamsTime / Michael Clarke

Prinţesa Anne a ocupat şi în 2022 prima poziţie în clasamentul anual al celor mai harnici membri ai familiei regale din Regatul Unit, informează contactmusic.com.

Prinţesa Anne, care deţine titlul de Prinţesă Regală şi are vârsta de 72 de ani, a participat la 214 angajamente oficiale în anul 2022, inclusiv prin vizite întreprinse în Statele Unite şi în Insulele Falkland.

Acest clasament a fost dezvăluit după ce casa regală britanică a anunţat în luna iunie, cu ocazia Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a – care a marcat recordul istoric de 70 de ani petrecuţi pe tronul ţării, înaintea decesului ei pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani -, că fosta suverană a participat la peste 21.000 de angajamente oficiale în timpul domniei sale.

Activitatea sa a fost analizată de Court Circular, care este registrul oficial de vizite şi îndatoriri oficiale ale membrilor casei regale britanice.

Prinţesa Anne a ocupat prima poziţie în clasamentul celor mai harnici membri ai casei regale şi anul trecut, când a participat la 387 de evenimente. Ea s-a aflat în fruntea acestui clasament şi în anii 2018, 2016 şi 2015.

Regele Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, se află pe poziţia a doua în clasamentul din acest an, când a participat la 181 de angajamente oficiale.

Prinţul Edward, în vârstă de 58 de ani, ocupă locul al treilea cu 143 de angajamente şi este urmat de soţia lui, Sophie, contesă de Wessex, care a fost prezentă la 138 de evenimente regale.

William, prinţ de Wales, în vârstă de 40 de ani, se află pe locul al cincilea după ce a participat la 126 de îndatoriri oficiale şi a găzduit un proiect global de mediu, The Earthshot Prize, ajuns la a doua sa ediţie anuală, organizată în 2022 la Boston.

Soţia prinţului William, Kate, în vârstă tot de 40 de ani, ocupă poziţia a noua în clasament, cu 90 de prezenţe la evenimente oficiale, în timp ce soţia regelui Charles al III-lea, regina-consoartă Camilla, în vârstă de 75 de ani, se află pe locul al şaselea, cu 102 angajamente. (Agerpres)

(foto articol: © Michael Clarke | Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro