Moscova se pregătește pentru cele mai friguroase 5 zile de la începutul secolului
Locuitorii Moscovei se vor confrunta între 6 și 10 ianuarie cu temperaturi de până la -29°C, acesta urmând să fie cel mai rece interval de 5 zile înregistrat în capitala rusă de la începutul secolului XXI, relatează Interfax.
Anunțul a fost făcut miercuri de către Roman Vilfand, directorul Centrului de Hidrometeorologie al Rusiei, acesta precizând însă că înainte de 6 ianuarie temperaturile în capitala rusă vor fi „mai degrabă plăcute”, între -2°C și -6°C.
„Un val de frig foarte aspru, o prăbușire a temperaturilor, va avea loc pe 6 ianuarie. Noaptea gerul va ajunge la între -20 și -22°C iar în timpul zilei nu va fi cald, temperaturile ajungând la minus 18-20°C”, a anunțat acesta.
Vilfand a precizat că în noaptea zilei de 7 ianuarie, când ortodocșii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul, temperaturile din Moscova vor scădea la -27°C, iar a doua zi până la -29°C.
Vestea bună pentru locuitorii capitalei ruse este însă că acestea vor urca la o medie de aproximativ minus 20 de grade pe 9 ianuarie, prima zi lucrătoare după Crăciun.
„Aceasta va fi cea mai rece perioadă de 5 zile din ultimii 23 de ani, asta însemnând de la începutul secolului XXI”, a subliniat meteorologul rus.
Temperaturi polare la Moscova
Vilfand a subliniat că o astfel de vreme anormală este considerată un fenomen periculos și că ea se datorează apariției unui proces ultrapolar rar, în care masele de aer se deplasează de la nord-est la sud-vest. Astfel, regiunea metropolitană a Moscovei va fi învăluită de aer din regiunile polare, inclusiv din Marea Siberiei de Est.
Temperaturile anormal de scăzute în capitala rusă vin în timp ce în restul Europei au fost înregistrate recorduri de căldură pentru această perioadă a anului, de la 16 grade în Belarus, la +25°C în nordul Spaniei.
„Trebuie să-i încurajăm pe moscoviți să se bucure de vreme azi și mâine, pentru că astăzi este o iarnă atât de blândă și moderată, -2°C/-4°C, pe alocuri cu ninsoare slabă. Mâine vor fi -4°C/-6°C atât noaptea, cât și ziua, cer înnorat, ninsoare slabă. Este o vreme foarte confortabilă”, a declarat el.
Tot Vilfand a fost cel care înspre sfârșitul lunii decembrie a anunțat că Moscova a înregistrat un record istoric de precipitații în ultima lună a anului trecut.
„Decembrie [2022] a devenit lider în ceea ce privește precipitațiile pe parcursul a 143 de ani de observații instrumentale care sunt efectuate la Moscova”, a anunțat meteorologul rus, menționând că în această lună în capitala rusă au căzut zăpadă, lapoviță și ploaie.