Sari direct la conținut

Putin a anulat un decret ce recunoștea „suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova” în problema transnistreană

HotNews.ro
Varnita, intrarea in Transnistria, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Varnita, intrarea in Transnistria, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a anulat marţi un decret care data din 2012 şi care stabilea, de fapt, principiile directoare ale politicii externe a Federaţiei Ruse, în documentul anulat stipulându-se inclusiv faptul că trebuie găsite „căi de soluţionare a problemei transnistrene pe baza respectării suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului de neutralitate al Republicii Moldova”, informează News.ro. Măsura vine în aceeași zi în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că planul Rusiei este de a înlocui conducerea pro-occidentală a Moldovei, iar pentru aceasta Moscova și-ar dori să țină sub control Aeroportul din Chişinău, pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.

În Monitorul Oficial al Federaţiei Ruse este publicat „Decretul Preşedintelui Federaţiei Ruse nr. 111 din 21 februarie 2023 cu privire la invalidarea Decretului Preşedintelui Federaţiei Ruse nr. 605 din 7 mai 2012 cu privire la măsurile de punere în aplicare a politicii externe a Federaţiei Ruse”.

  • Potrivit presei ruse, documentul a fost semnat „pentru a asigura interesele naționale ale Federației Ruse în legătură cu schimbările profunde care au loc în relațiile internaționale”.

Măsura de anulare a decretului semnalează că Moscova îşi reconsideră principiile recunoscute până acum în relaţiile internaţionale şi vine după discursul rostit marţi în parlament, în care Vladimir Putin a anunţat că războiul din Ucraina va continua şi că este un război de facto cu SUA şi NATO. Vladimir Putin a anunţat, de asemenea, că Rusia îşi suspendă participarea în tratatul bilateral pe care îl are cu SUA în domeniul armelor nucleare, New START.

De asemenea, tot marţi, Moscova a convocat-o pe ambasadoarea SUA căreia i-a transmis ca Statele Unite să-şi retragă oamenii şi echipamentele militare din Ucraina, pentru că altfel vor fi considerate „ţinte legitime” pentru armata rusă.

În decretul anulat se stipulau următoarele:

„Pentru a pune în aplicare în mod consecvent politica externă a Federaţiei Ruse, permiţând asigurarea intereselor sale naţionale pe baza principiilor pragmatismului, deschiderii şi politicii multi-vectoriale în condiţiile formării unui nou sistem policentric de relaţii internaţionale, hotărăsc următoarele:

1. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, împreună cu alte organe federale ale puterii executive (…)

e) în relaţiile cu statele membre ale Comunităţii Statelor Independente:

să continue să participe în mod activ la găsirea unei soluţii la problema transnistreană, bazată pe respectarea suveranităţii, a integrităţii teritoriale şi a statutului de neutralitate al Republicii Moldova în stabilirea unui statut special pentru Transnistria”.

Ce prevedea decretul revocat de Putin în privința relațiilor cu SUA

Decretul reglementa, de asemenea, relaţiile cu diversele organizaţii internaţionale, inclusiv Uniunea Europeană şi NATO, precum şi cu o serie de ţări, printre care Statele Unite.

  • Potrivit agenţiei de stat ruse TASS, decretul a fost invalidat „pentru a asigura interesele naţionale ale Federaţiei Ruse în legătură cu schimbările profunde care au loc în relaţiile internaţionale” şi intră în vigoare în ziua publicării.
  • În esenţă, prevederile documentului respectiv corespundeau Conceptului de politică externă a Rusiei, iar acum „se aşteaptă ca noua sa versiune să fie aprobată în viitorul apropiat”.
  • În ceea ce priveşte relaţiile cu SUA, decretul revocat prevedea menţinerea unei „interacţiuni stabile şi previzibile, bazate pe principiile egalităţii, neamestecului în afacerile interne şi respectului pentru interesele reciproce”.
  • Ministerul rus de Externe trebuia, de asemenea, să asigure implementarea consecventă a Tratatului dintre Rusia şi SUA privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive, or, în discursul de marţi, Putin a anunţat că Moscova îşi suspendă participarea la acest tratat.
  • În regiunea euroatlantică, MAE rus trebuia să urmărească „dezvoltarea relațiilor cu NATO, proporțional cu disponibilitatea acesteia de a ține cont de interesele Federației Ruse în domeniul securității și stabilității strategice și de a respecta principiile fundamentale ale dreptului internațional”

Avertismentul lui Zelenski: „Plănuiesc asta de mult timp”

Măsura vine în aceeași zi în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că planul Rusiei este de a înlocui conducerea pro-occidentală a Moldovei, iar pentru aceasta Moscova și-ar dori să țină sub control Aeroportul din Chişinău, pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.

Rusia are staţionaţi în Transnistria aproape 2.000 de oameni şi există suspiciunea că ar vrea să deschidă de pe teritoriul Moldovei un nou front către Ucraina.

Kremlinul a declarat luni că relațiile cu Republica Moldova sunt foarte tensionate și a acuzat liderii de la Chișinău că urmăresc o agendă anti-rusă după ce președintele Maia Sandu a declarat lunea trecută că Moscova a elaborat un plan de destabilizare a țării sale, relatează Reuters.

„Relațiile noastre cu Republica Moldova sunt deja foarte tensionate”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Conducerea (de la Chișinău) se concentrează pe tot ce este anti-rusesc, ei alunecă în isterie anti-rusească”, a adăugat el.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro