Sari direct la conținut

„Partygate”: Fostul premier britanic Boris Johnson demisionează din Parlament

HotNews.ro
Boris Johnson, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Boris Johnson, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Fostul premier britanic Boris Johnson a anunțat vineri seară că demisionează din funcția de deputat, invocând ancheta parlamentară privind petrecerile organizate în Downing Street cu încălcarea restricțiilor anti Covid-19, potrivit AFP.

Boris Johnson, în vârstă de 58 de ani, a precizat că decizia sa intră în vigoare imediat, declanșând astfel alegeri parțiale care vor adăuga și mai multă presiune politică asupra succesorului său Rishi Sunak.

La un an după ce a fost înlăturat din postul de premier de către majoritatea sa, după trei ani la putere marcați de o succesiune de scandaluri, Boris Johnson a rămas cercetat de o comisie parlamentară pentru a stabili dacă a indus în eroare Parlamentul în cazul „partygate”.

Procedura, condusă de Comisia pentru privilegii, este în curs de finalizare și, potrivit presei britanice, tocmai îi înmânase fostului lider concluziile sale.

„Am primit o scrisoare din partea Comisiei pentru privilegii care arată clar – spre uimirea mea – că sunt hotărâți să folosească procedura împotriva mea pentru a mă alunga din Parlament”, a scris fostul premier conservator într-un comunicat.

„Sunt foarte trist că părăsesc Parlamentul – cel puțin pentru moment – dar sunt foarte consternat că am fost forțat să plec, într-un mod nedemocratic”, a adăugat el, acuzând comisia de „părtinire flagrantă”.

În declarație, el a acuzat comisia că a produs un raport care urmează să fie publicat „plin de inexactități și care duhnește a prejudecată”, fără a-i oferi „vreo oportunitate formală de a contesta ceea ce spun”.

Boris Johnson a fost forțat să demisioneze vara trecută după o succesiune de scandaluri, în primul rând petrecerile de pe Downing Street din timpul carantinei impuse din cauza pandemiei de Covid-19.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro