Sari direct la conținut

Incendiul de vegetație din Grecia distruge o suprafață mai mare decât cea a orașului New York

HotNews.ro
Parcul Național al Pădurii Dadia, Grecia, Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Parcul Național al Pădurii Dadia, Grecia, Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un incendiu de vegetație care arde în nord-estul Greciei de 11 zile a distrus o suprafață mai mare decât New York City, a anunțat marți Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, sprijinit de Uniunea Europeană, în timp ce pompierii din cinci țări se luptau să stăpânească flăcările, potrivit Reuters.

Alimentat de vânturile puternice și de vremea călduroasă, incendiul care a început în apropierea orașului Alexandroupolis s-a extins rapid în regiunea Evros, ucigând cel puțin 20 de persoane săptămâna trecută, în cel mai mortal incendiu din Europa din această vară. Acesta a transformat verdeața luxuriantă în pământ pârjolit și a distrus case și mijloace de trai.

Într-o postare pe platforma de socializare X, Serviciul de gestionare a situațiilor de urgență Copernicus a declarat că incendiul a distrus cel puțin 808,7 kilometri pătrați. Orașul New York ocupă o suprafață de 778,2 kilometri pătrați.

Copernicus a declarat săptămâna trecută că incendiul a fost cel mai mare incendiu de pe teritoriul european din ultimii ani, iar autoritățile au declarat că focul este în continuare extrem de periculos.

Avioane și sute de pompieri la sol, inclusiv din Albania, Serbia, Slovacia și Republica Cehă, se luptau cu flăcările, a precizat brigada de pompieri.

Panagiota Maragou, șefa departamentului de conservare din cadrul diviziei din Grecia a Fondului Mondial pentru Natură (WWF), a declarat că cel puțin 30% din Parcul Național al Pădurii Dadia-Lefkimi-Soufli a fost pierdut.

Datorită biodiversității sale ridicate, parcul național era „una dintre cele mai importante zone protejate din Grecia și, de asemenea, din Europa, poate chiar și la scară internațională”, a spus ea.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a prezidat marți o reuniune pe tema incendiilor care au devastat Grecia, abordând, printre altele, măsuri de prevenire, potrivit unui comunicat al biroului său.

Ecologiștii au acuzat de mult timp Grecia că alocă mai multe fonduri pentru stingerea incendiilor decât pentru prevenire.

Grecia s-a confruntat cu numeroase incendii de vegetaţie în această vară, pe care guvernul de la Atena le atribuie schimbărilor climatice.

Săptămâna trecută pompierii greci au descoperit 18 cadavre carbonizate într-un sat izolat din nordul țării, zonă în care incendiile de vegetație au continuat necontrolate timp de mai multe zile.

Cel mai mortal incendiu înregistrat vreodată în Grecia a ucis 104 persoane în afara Atenei în 2018.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro