Sari direct la conținut

Ce este gruparea palestiniană Hamas

HotNews.ro
Membru al brigăzilor Izzedine al-Qassam, aripa militară a Hamas, Foto: Adel Hana / AP / Profimedia
Membru al brigăzilor Izzedine al-Qassam, aripa militară a Hamas, Foto: Adel Hana / AP / Profimedia

Organizaţia palestiniană Hamas a lansat sâmbătă un atac surpriză din Gaza asupra Israelului, în una dintre cele mai grave escaladări ale conflictului israeliano-palestinian din ultimii ani. Dar ce este Hamas? Agenţia de presă Reuters prezintă pe scurt cele mai importante date despre această grupare palestiniană.

Ce este Hamas?

  • Hamas, sau Mişcarea de Rezistenţă Islamică, a fost fondată în 1987, în timpul primei Intifada sau revolte palestiniene. Este susţinută de Iranul şiit şi împărtăşeşte ideologia islamistă a Frăţiei Musulmane, care a fost înfiinţată în Egipt în anii 1920.
  • Hamas conduce Fâşia Gaza din 2007, după un scurt război civil cu forţele loiale mişcării Fatah, condusă de preşedintele Mahmoud Abbas, care se află în Cisiordania şi care conduce de asemenea Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Preluarea controlului asupra Fâşiei Gaza de către Hamas a urmat victoriei sale în alegerile parlamentare palestiniene din 2006 – ultima dată când acestea au avut loc. Hamas l-a acuzat pe Abbas că a conspirat împotriva sa. Abbas a descris ceea ce s-a întâmplat ca fiind o lovitură de stat.

De atunci, au avut loc numeroase runde de conflicte cu Israelul, implicând adesea atacuri cu rachete ale Hamas din Gaza în Israel şi atacuri aeriene şi bombardamente israeliene asupra Gaza.

  • Hamas refuză să recunoască statul Israel şi s-a opus în mod violent acordurilor de pace de la Oslo, negociate de Israel şi OEP la mijlocul anilor 1990.
  • Hamas are o aripă armată numită Brigăzile Izzedine al-Qassam, care a trimis în Israel militanți înarmaţi şi atentatori sinucigaşi cu bombe. Hamas îşi caracterizează activităţile armate drept rezistenţă împotriva ocupaţiei israeliene.

Carta sa fondatoare din 1988 cerea distrugerea Israelului, deşi liderii Hamas au oferit uneori un armistiţiu pe termen lung (sau Hudna în arabă) cu Israelul, în schimbul unui stat palestinian viabil pe toate teritoriile palestiniene ocupate de Israel în războiul din 1967. Israelul consideră acest lucru ca fiind un şiretlic.

  • Hamas este desemnată drept organizaţie teroristă de către Israel, Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Egipt şi Japonia.
  • Hamas face parte dintr-o alianţă regională care cuprinde Iranul, Siria şi gruparea islamistă şiită Hezbollah din Liban, care se opun în general politicii americane în Orientul Mijlociu şi Israelului.
  • Deşi baza sa de putere se află în Gaza, Hamas are de asemenea susţinători în toate teritoriile palestiniene şi are lideri răspândiţi în tot Orientul Mijlociu, în ţări precum Qatar.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro