VIDEO Moment de referință pentru monarhia spaniolă: Prințesa Leonor a depus jurământul de loialitate față de Constituție în fața Parlamentului
Moştenitoarea tronului Spaniei, prinţesa Leonor de Bourbon, a jurat marţi, ziua în care a împlinit vârsta de 18 ani, loialitate faţă de Constituţia ţării sale, o etapă indispensabilă pentru a-i succeda într-o bună zi tatălui ei, regele Felipe al VI-lea, în fruntea statului spaniol, informează AFP.
Însoţită de tatăl ei, de mama sa – regina Letizia – şi de sora ei mai mică, infanta Sofia, Leonor de Bourbon a depus jurământul de credinţă în faţa celor două camere ale Parlamentului Spaniei reunite într-o sesiune extraordinară, o ceremonie prin care au trecut atât bunicul ei Juan Carlos I în 1969, în timpul dictaturii franchiste, cât şi tatăl ei, în 1986, în timpul regimului democratic.
Purtând un elegant smoking alb, prinţesa Leonor a depus jurământul pe acelaşi exemplar de Constituţie ca şi tatăl său, cu 37 de ani înaintea ei, sub privirile emoţionate ale acestuia şi în prezenţa reginei şi a preşedintei Camerei Deputaţilor, Francina Armengol.
„Jur să-mi îndeplinesc cu credinţă îndatoririle, să protejez şi să asigur protecţia Constituţiei şi a legilor, să respect drepturile cetăţenilor şi ale comunităţilor autonome şi să fiu loială Regelui”, a declarat ea înainte de a fi aplaudată timp de câteva minute de publicul din sală.
La princesa Leonor: „Me he comprometido solemne, formal y públicamente con nuestros principios democráticos y con nuestros valores constitucionales, que asumo plenamente. Y he contraído una gran responsabilidad con España ante las Cortes Generales” https://t.co/fgMBHKwxNL pic.twitter.com/qw0I4BPuMv
— EL PAÍS (@el_pais) October 31, 2023
El larguísimo aplauso del Congreso de los Diputados a la princesa Leonor tras la jura de la Constitución https://t.co/fgMBHKwxNL pic.twitter.com/uRdBqWShCt
— EL PAÍS (@el_pais) October 31, 2023
Vizibil emoţionat, suveranul şi-a sărutat apoi fiica pe obraji.
Ea a ajuns la ora locală 11:00 (10 GMT) la sediul Parlamentului într-un convoi oficial care a pornit de la Palatul Zarzuela, situat la periferia Madridului şi care este reşedinţa familiei regale.
Scurta ceremonie a fost difuzată pe mai multe ecrane uriaşe instalate în piaţa Puerta del Sol din centrul Madridului, precum şi în alte zone publice din capitala spaniolă.
O mulţime de oameni s-a adunat în faţa Parlamentului, fluturând drapele spaniole şi strigând „Trăiască Spania!” în momentul trecerii familiei regale. La intrarea în clădire, familia regală a fost aplaudată, înainte de intonarea imnului naţional.
\uD83D\uDCFATV en directo | La familia real y el presidente del Gobierno en funciones son recibidos a las puertas del Congreso por la presidenta del Congreso de los Diputados, Francina Armengol, y el presidente del Senado, Pedro Rollán https://t.co/fgMBHKwxNL pic.twitter.com/ESPWTupbTs
— EL PAÍS (@el_pais) October 31, 2023
Regele emerit Juan Carlos I, bunicul prinţesei Leonor, nu a asistat la ceremonie. Afectat de mai multe scandaluri în ultima parte a domniei sale, el a trebuit să abdice în 2014 înainte să se exileze în Emiratele Arabe Unite în 2020.
În schimb, Juan Carlos va asista la ceremonia privată ce va fi organizată spre sfârşitul după-amiezii la Palatul Pardo, situat la câţiva kilometri de Madrid.
Referințe: