Sari direct la conținut

VIDEO ​Islanda intenţionează să stropească cu apă lava vulcanică în cazul unei erupţii

HotNews.ro
Eruptie vulcanica in Islanda in 2021, Foto: Erez Marom-Cover Images / INSTAR Images / Profimedia
Eruptie vulcanica in Islanda in 2021, Foto: Erez Marom-Cover Images / INSTAR Images / Profimedia

Autorităţile islandeze au anunţat miercuri că au în vedere posibilitatea de a pulveriza apă peste lava care ar apărea în cazul unei erupţii vulcanice, cu scopul de a o răci şi de a proteja astfel oraşul Grindavik, relatează AFP și Agerpres.

Acest port pescăresc cu aproximativ 4.000 de locuitori din Peninsula Reykjanes a fost evacuat pe 11 noiembrie, după câteva sute de seisme provocate de deplasarea magmei sub scoarţa terestră – semnal precursor al unei erupţii vulcanice.

Agenţia pentru protecţie civilă şi experţi europeni vor evalua posibilitatea „de a utiliza un important volum de apă pentru a răci lava şi a proteja oraşul Grindavik şi infrastructuri importante”, a declarat Vidir Reynisson, un reprezentant al Agenţiei de protecţie civilă şi gestionare a situaţiilor de urgenţă din Islanda, într-o conferinţă de presă.

Islanda a recurs deja la acest procedeu în 1973, când o fisură s-a deschis în scoarţa terestră la 150 de metri de centrul insulei Heimaey, luându-i prin surprindere pe localnici.

Ei au putut atunci să încetinească şi să controleze deplasarea lavei.

„O echipă de evaluare tehnică va ajunge în Islanda în această seară sau mâine dimineaţă şi membrii ei ne vor ajuta să examinăm posibilităţile”, a adăugat Vidir Reynisson.

În Islanda sunt erupţii la fiecare 4-5 ani

Islanda are 33 de sisteme vulcanice, cele mai multe din Europa, iar erupţiile au loc, în medie, la fiecare patru-cinci ani.

Trei erupţii s-au produs în apropiere de Fagradalsfjall, în Penisula Reykjanes, în martie 2021, august 2022 şi iulie 2023.

Grindavik este situat în apropiere de centrala geotermală din Svartsengi, principalul furnizor de electricitate şi apă pentru cei 30.000 de locuitori din această peninsulă, fiind totodată un important rezervor de apă dulce.

De asemenea, oraşul este apropiat de Laguna Albastră, un sit turistic devenit celebru datorită centrelor sale spa geotermale, dar care a fost închis în această perioadă din motive de precauţie.

Situată în Atlanticul de Nord, Islanda se află pe Dorsala Atlantică, o fisură apărută în fundul oceanic şi care separă plăcile tectonice eurasiatică şi nord-americană.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro