Sari direct la conținut

Şeful ONU şi preşedintele COP28 s-au contrat în privinţa viitorului combustibililor fosili / Emiratele Arabe, acuzate că s-au folosit de summit pentru a intermedia tranzacţii cu petrol şi gaze

HotNews.ro
Preşedintele COP28, Sultan Ahmed al-Jaber, Foto: Peter Dejong / AP / Profimedia
Preşedintele COP28, Sultan Ahmed al-Jaber, Foto: Peter Dejong / AP / Profimedia

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a îndemnat pe liderii mondiali prezenţi la summitul privind clima COP28 să planifice un viitor fără combustibili fosili, afirmând că nu există altă modalitate de a limita încălzirea globală. Apelul său a venit la o zi după ce preşedintele COP28, Sultan Ahmed al-Jaber, a propus să se accepte utilizarea în continuare a combustibililor fosili. El a fost acuzat, de atlfel, că s-a folosit de găzduirea reuniunii pentru a negocia tranzacţii cu petrol şi gaze, relatează News.ro citând agenția Reuters.

„Nu putem salva o planetă în flăcări cu un furtun alimentat cu combustibili fosili”, a replicat vineri Guterres. „Limita de 1,5 grade este posibilă doar dacă, în cele din urmă, vom înceta să mai ardem toţi combustibilii fosili. Nu să reducem. Nu să descreştem”, a spus el, referindu-se la tehnologiile incipiente de captare şi stocare a emisiilor de carbon.

Aceste viziuni contradictorii au sintetizat cea mai mare diviziune cu care se confruntă liderii mondiali la summitul ONU privind clima din acest an, care se desfăşoară în Emiratele Arabe Unite, ţară producătoare de petrol.

Regele Charles, în dezacord cu guvernul său

Venit la Dubai, Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a pledat pe lângă liderii mondiali pentru a face progrese în ceea ce priveşte agenda globală privind clima. „Oamenii de ştiinţă au avertizat de atâta timp, vedem cum se ating puncte de maxim alarmante”, a spus el. „Dacă nu reparăm şi nu restabilim rapid economia naturii, bazată pe armonie şi echilibru, care ne susţine în ultimă instanţă, propria noastră economie şi supravieţuire vor fi puse în pericol”, a avertizat regele, care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale de adult militând pentru mediu.

Comentariile lui Charles, al cărui rol de şef de stat al Marii Britanii este în mare parte ceremonial, au părut a fi în dezacord cu guvernul său, notează Reuters. Premierul britanic Rishi Sunak, care era aşteptat vineri la COP28 pentru a anunţa 1,6 miliarde de lire sterline pentru finanţarea combaterii schimbărilor climatice, a retras mai multe măsuri interne stabilite de guvernele anterioare pentru a ajuta ţara să îşi atingă obiectivele de zero emisii nete pentru 2050.

Vineri, premierul indian Narendra Modi a părut să admonesteze ţările bogate pentru rolul lor în eliberarea celor mai multe emisii care încălzesc clima de la Revoluţia Industrială încoace. „Nu avem prea mult timp la dispoziţie pentru a corecta greşelile secolului trecut”, a declarat Modi. „În ultimul secol, o mică parte a omenirii a exploatat fără discernământ natura. Cu toate acestea, întreaga umanitate plăteşte preţul pentru acest lucru, în special oamenii care trăiesc în sudul global”, a afirmat Modi.

Demisie în semn de protest

Un fost preşedinte al Insulelor Marshall, a cărui ţară se confruntă cu inundaţii din cauza creşterii nivelului mării, a demisionat vineri din principalul consiliu consultativ al COP28, în semn de protest faţă de sprijinul acordat de Emiratele Arabe Unite pentru utilizarea continuă a combustibililor fosili. Hilda Heine a declarat în scrisoarea sa de demisie că este „profund dezamăgită” de faptul că EAU s-ar fi folosit de rolul său în cadrul COP28 pentru a intermedia tranzacţii cu petrol şi gaze. EAU a negat cu tărie acuzaţiile.

„Aceste acţiuni subminează integritatea preşedinţiei COP şi a procesului în ansamblu”, a scris ea, adăugând că restabilirea încrederii ar fi însemnat obţinerea „unui rezultat care să demonstreze că sunteţi angajaţi în eliminarea treptată a combustibililor fosili”.

Opțiuni pentru un acord COP28

Departe de scena principală, delegaţiile şi comitetele tehnice au început să lucreze vineri la sarcina uriaşă de a evalua progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor climatice globale, în special a obiectivului Acordului de la Paris de limitare a încălzirii globale la 2 grade Celsius peste temperatura medie din perioada preindustrială. Oamenii de ştiinţă spun că o creştere a temperaturii globale peste acest prag va declanşa efecte catastrofale şi ireversibile la nivel mondial.

Vineri, Naţiunile Unite au publicat primul proiect de acord care ar putea servi drept model pentru un acord final în cadrul summitului COP28, care se va încheia la 12 decembrie. Proiectul oferă „elemente de bază” pentru un rezultat politic şi include mai multe opţiuni pentru a aborda problema centrală de a stabili dacă şi în ce măsură combustibilii fosili ar trebui să joace un rol în viitor.

Una dintre opţiuni presupune includerea unor angajamente de reducere sau de eliminare treptată a utilizării combustibililor fosili, de renunţare la energia pe bază de cărbune şi de triplare a capacităţii de energie regenerabilă până în 2030.

De asemenea, în discuţie se află şi eliminarea treptată a subvenţiilor pentru combustibilii fosili, care au totalizat anul trecut aproximativ 7 trilioane de dolari, şi includerea unor prevederi pentru tehnologia de captare şi eliminare a carbonului.

Joi, preşedintele COP28, Sultan Ahmed al-Jaber, din Emiratele Arabe Unite, a îndemnat ţările să colaboreze cu companiile petroliere pentru a ajunge la premise comune. De asemenea, summitul a obţinut o victorie timpurie prin adoptarea unui nou fond pentru a ajuta naţiunile sărace să facă faţă dezastrelor climatice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro