Slovacia: Nou guvern al lui Robert Fico vrea să desfiinţeze parchetul anticorupţie, stârnind îngrijorare la Bruxelles
Noul guvern al Slovaciei, condus de populistul Robert Fico, un veteran al politicii din această ţară, a decis miercuri să desfiinţeze printr-o procedură rapidă biroul procurorului special care se ocupa de cazurile de corupţie, ceea ce a stârnit acuzaţii din partea opoziţiei şi un apel din partea Comisiei Europene de a nu se grăbi cu aceste schimbări ce ar putea ameninţa statul de drept, relatează joi agențiile Reuters și News.ro.
Preşedinta ţării, Zuzana Caputova, a criticat planul de închidere a biroului anticorupţie ca fiind un „pas înapoi”, iar Bruxelles-ul a spus că va monitoriza situaţia pentru a vedea dacă este afectat statul de drept, o problemă care deja a creat tensiuni între Polonia şi Ungaria, vecinele Slovaciei, şi Bruxelles.
Unitatea specială de urmărire penală în cazurile de corupţie, USP, funcţionează încă din anul 2004. Instituţia a gestionat zeci de cazuri de corupţie în rândul poliţiei, sistemului judiciar şi al politicienilor din 2021, de când se află sub conducerea lui Daniel Lipsic, care a fost ministru de interne într-un guvern ce a preluat puterea de la Fico între 2010 şi 2012 – o legătură care l-a iritat pe Fico. Ca atare, cabinetul său a propus închiderea unităţii în cadrul unui proces legislativ rapid, care ar putea fi finalizat în câteva săptămâni. Cazurile în curs şi personalul ar urma să fie transferate către alte parchete.
Fico a declarat într-o conferinţă de presă că USP a încălcat drepturile omului prin modul în care au fost desfăşurate procedurile şi de aceea unitatea trebuie desfiinţată. „Acest rău sub forma lui Lipsic trebuie să ia sfârşit, iar noi facem acest lucru cu fermitate şi în profunzime”, a proclamat Fico.
Actualul premier, care a fost forţat să demisioneze în urma unor proteste în masă în 2018, după uciderea unui jurnalist care investiga fapte de corupţie, acuză de mult timp USP că este părtinitor şi că vizează cu precădere partidul său SMER şi s-a pronunţat în favoarea înlăturării lui Lipsic. USP a supervizat, de asemenea, ancheta privind uciderea jurnalistului.
Apelul Bruxelles-ului
Comisia Europeană a cerut Slovaciei să nu meargă înainte cu planurile sale de schimbări în sistemul de justiţie, care, printre alte modificări, includ reducerea pedepselor pentru unele infracţiuni financiare.
„Domeniul de aplicare extins al modificărilor preconizate şi numeroasele domenii ale legislaţiei UE vizate necesită o analiză temeinică şi solidă”, a declarat Comisia pentru Reuters. „Acesta este motivul pentru care am cerut guvernului slovac să nu avanseze deocamdată cu modificările preconizate şi, mai ales, să nu recurgă la o procedură rapidă, fără o consultare adecvată şi aprofundată cu părţile interesate la nivel naţional şi european”, arată Comisia Europeană.
Printre cazurile de care s-a ocupat USP se numără cel al guvernatorului băncii centrale, fost ministru de finanţe din partea SMER, Peter Kazimir, care este judecat pentru presupusă mită, pe care o neagă.
În timp ce se afla în opoziţie, Fico însuşi s-a confruntat cu acuzaţii din partea poliţiei, ulterior retrase, potrivit cărora ar fi folosit informaţii de la poliţie şi de la autorităţile fiscale pentru a-şi discredita rivalii politici. El a declarat la momentul respectiv că a fost vorba de o răzbunare politică.
„Un atac fulger împotriva statului de drept”
De la câştigarea alegerilor din 30 septembrie, el a declarat în repetate rânduri că va acţiona într-un mod acceptabil pentru Comisia Europeană pentru a evita să ameninţe accesul ţării la fondurile UE – o pedeapsă cu care Ungaria şi Polonia s-au confruntat pentru că au adus atingere sistemului de control şi echilibru democratic.
Principalul partid de opoziţie, Slovacia Progresistă, a declarat că guvernul lui Fico acţionează pentru „a obţine impunitate şi răzbunare”.
„Acesta este un atac fulger împotriva statului de drept”, a acuzat Michal Simecka, şeful partidului, în cadrul unei conferinţe de presă transmise în direct la televiziune. „Ne vom opune cu fermitate – în parlament, în spaţiul public, în Uniunea Europeană”, a promis Simecka într-o declaraţie.
În urma victoriei în alegerile din 2020 a partidelor care au promis să elimine corupţia, au fost deschise mai multe dosare împotriva unor lideri din domeniul afacerilor, justiţiei şi poliţiei. Potrivit presei slovace, 40 de persoane au fost condamnate, iar alte 130 sunt în curs de investigare sau de judecată.
Citește și:
- Slovacia: Nou guvern al lui Robert Fico revizuieşte codul fiscal pentru a reduce finanţarea ONG-urilor. „Au sponsorii lor generoşi din străinătate”
- Duetul pro-rus Orban-Fico, recital la Bruxelles. Prietenii lui Putin pun piedică Kievului
- Slovacia anunţă încetarea ajutorului militar pentru Ucraina / Reacția Rusiei
- Putin are un nou aliat chiar în sânul NATO, după ce Robert Fico a ieșit învingător la alegerile legislative din Slovacia. „Războiul vine întotdeauna din Vest”
- Robert Fico a fost numit premier al Slovaciei pentru a patra oară