Sari direct la conținut

UE pare că cedează la o cerere a lui Viktor Orban / Concesia ce va fi făcută la summitul de săptămâna aceasta

HotNews.ro
Viktor Orban, Foto: Fernando Gens / DPA / Profimedia
Viktor Orban, Foto: Fernando Gens / DPA / Profimedia

Liderii Uniunii Europene vor propune joi organizarea unei dezbateri anuale cu privire la un pachet de ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, într-un efort de a depăși opoziția Ungariei, potrivit proiectului de concluzii ale summitului, transmite Reuters.

  • UPDATE 15:13 „Există o propunere (…) care este în mod clar o mână întinsă către Ungaria”, a declarat un diplomat european pentru jurnaliști sub rezerva anonimatului, potrivit AFP. Un oficial european de rang înalt a spus că acesta este „un pas spre Ungaria”, admițând totodată că în acest stadiu nu există un acord asupra acestei soluții din partea negociatorilor ungari.

Ajutorul financiar al UE ar urma să acopere nevoile Ucrainei pentru perioada 2024-2027. Ungaria a făcut presiuni pentru o revizuire anuală a finanțării, cu posibilitate de veto, idee cu care nu erau de acord alte țări europene.

Într-o nouă actualizare a proiectului de concluzii ale summitului, liderii UE ar urma să organizeze dezbateri anuale cu privire la pachetul de ajutor, pe baza rapoartelor Comisiei Europene.

„Consiliul European va organiza o dezbatere în fiecare an cu privire la punerea în aplicare a facilității în vederea furnizării de orientări privind abordarea UE față de situația care decurge din războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată în proiectul de concluzii elaborat marți, văzut și de agenția Reuters.

Acest lucru nu ar da Ungariei dreptul de veto asupra alocării banilor, dar ar fi o modalitate prin care și-ar putea exprima îngrijorările.

Nu este clar acum, cu o zi înainte de începerea summitului, dacă Ungaria va fi mulțumită de noua prevedere și va renunța la opoziția față de pachetul de asistență pentru Ucraina.

Ungaria a blocat ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina

Uniunea Europeană va găsi o soluţie pentru a sprijini Ucraina, indiferent de poziţia Budapestei, care blochează un ajutor important pentru Kiev, a declarat marţi premierul polonez Donald Tusk, cu două zile înainte summitul european.

„Viktor Orban a rămas singur pe câmpul de luptă. El este singurul politician (european) care este anti-ucrainean într-un mod atât de deschis”, a mai spus şeful guvernului polonez.

Ungaria a blocat în decembrie plata unui ajutor financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina însumat pe următorii patru ani. Negocierile sunt în desfăşurare pentru găsirea unui compromis la Bruxelles, unde joi este planificat un summit extraordinar în acest sens.

Premierul ungar Viktor Orban a acuzat marți Uniunea Europeană că a planificat să declanșeze un „Armageddon” împotriva țării sale, dar că Budapesta nu și-a schimbat poziția față de deblocarea asistenței pentru Ucraina.

Victor Orban s-a plâns de „șantajiștii” UE

Comentariile sale vin după ce Financial Times a scris într-un articol publicat la sfârșitul săptămânii trecute că oficialii de la Bruxelles au redactat un plan de sabotare a economiei Ungariei prin tăierea tuturor fondurilor UE pentru Budapesta, acesta urmând să fie implementat dacă Orban nu renunță la vetoul în privința adoptării pachetului multianual de asistență pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde de euro.

Orban a declarat într-un interviu publicat marți de săptămânalul francez Le Point că planul „este ca manualul unui șantajist” și că adoptarea acestuia ar plasa Ungaria sub o „blocadă financiară masivă”.

„Apoi Ungaria ar suferi Armageddonul”, a adăugat el, afirmând totodată că nu are „niciun dubiu” că documentul obținut de jurnaliștii de la FT este autentic.

„Cunoscând Bruxelles-ul, ei sunt capabili de asta”, a mai spus Viktor Orban.

El a fost singurul șef de guvern din UE care a votat în luna decembrie împotriva adoptării pachetului masiv de asistență pregătit de Comisia Europeană pentru Ucraina, blocând de facto măsura prin dreptul de veto al Ungariei.

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a insistat luni – în cursul primei sale vizite în Ucraina de la începutul invaziei ruse – că autorităţile de la Kiev trebuie să acorde mai multe drepturi minorităţii maghiare din această ţară pentru ca relaţiile cu Budapesta să se îmbunătăţească

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro