Sari direct la conținut

Principalul rival al lui Vladimir Putin la prezidențiale a strâns semnături de la persoane „care nu se mai află pe Pământ”, susține Comisia Electorală a țării

HotNews.ro
Boris Nadejdin, Foto: Vera Savina / AFP / Profimedia
Boris Nadejdin, Foto: Vera Savina / AFP / Profimedia

Comisia Electorală a Rusiei a anunțat vineri că a descoperit „nereguli” în lista de semnături depusă de Boris Nadejdin, candidatul anti-război văzut drept principalul candidat al președintelui Vladimir Putin la alegerile din luna martie, relatează Reuters.

Nimeni nu se așteaptă ca Nadejdin, în vârstă de 60 de ani, să aibă o șansă la victorie în cazul în care îi va fi aprobată candidatura, însă el a devenit candidatul preferat de unii dintre rușii care se opun războiului pe care Putin l-a declanșat împotriva Ucrainei în urmă cu aproape 2 ani.

Înainte de a-și face calculele privind numărul de voturi pe care l-ar putea obține, Nadejdin are nevoie ca lista cu cele peste 100.000 de semnături strânse în întreaga Rusie să fie validată de Comisia Electorală Centrală de la Moscova.

Însă președintele adjunct al instituției, Nikolai Bulaiev, a declarat vineri după o ședință a acesteia că lista cu semnăturile susținătorilor lui Nadejdin conține mai multe nume ale unor persoane decedate.

Bulaiev a mai spus că membrii comisiei și-au pus semne de întrebare cu privire la onestitatea procesului de strângere a semnăturilor și la Nadejdin însuși după ce au constatat că lista conține numele a zeci de persoane „care nu se mai află pe Pământ”.

Boris Nadejdin, surpriza alegerilor prezidențiale din Rusia

Până acum Nadejdin a condus o campanie eficientă și i-a surprins pe unii analiști din cauza criticilor sale deosebit de agresive față de război. Printre altele, el a afirmat că decizia lui Putin de a trimite armata rusă în Ucraina a reprezentat o „greșeală fatală” și că va încerca să pună capăt conflictului prin negocieri.

Agenția rusă de stat TASS a transmis că verificările privind semnăturile depuse de Nadejdin și un alt candidat, Serghei Malinkovici, vor fi finalizate luni, când va fi prezentat și un raport cu concluziile.

Unii analiști sunt de părere că vizibilitatea tot mai mare a lui Nadejdin și pozițiile sale împotriva războiului au început să îl agaseze pe președintele Vladimir Putin și că Kremlinul ar putea căuta pretexte pentru a bloca înregistrarea acestuia pe buletinele de vot.

La nivel oficial, Kremlinul susține că nu îl vede pe Nadejdin ca un candidat serios pentru Putin, afirmând că președintele rus va câștiga alegerile fără probleme în virtutea susținerii populare pe care și-a construit-o în cele peste două decenii de când se află la putere.

Însă autoritățile electorale ruse au invalidat anterior și candidaturile unor politicieni fără nicio șansă reală de a amenința puterea liderului de la Kremlin, care nu va participa nici anul acesta la dezbaterile electorale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro