Sari direct la conținut

VIDEO Trump va fi judecat din 25 martie, la New York, în dosarul Stormy Daniels. Primul proces penal din istorie al unui fost președinte american

HotNews.ro
Donald Trump, la tribunal, unde a fost pus sub acuzare, Foto: Andrew Kelly / AP / Profimedia
Donald Trump, la tribunal, unde a fost pus sub acuzare, Foto: Andrew Kelly / AP / Profimedia

Un judecător din New York a respins joi cererea lui Donald Trump de anulare a acuzațiilor penale împotriva sa în cazul referitor la plata făcută în 2016 pentru a cumpăra tăcerea unei vedete porno, deschizând astfel calea primului proces penal din istorie al unui fost președinte american, relatează Reuters.

Judecătorul Juan Merchan a fixat ca dată a procesului 25 martie pentru acest caz, unul dintre cele patru procese penale cu care se confruntă Donald Trump (în vârstă de 77 de ani) în contextul în care urmărește să obțină nominalizarea republicană pentru a-l înfrunta pe președintele democrat Joe Biden la alegerile prezidențiale americane din 5 noiembrie.

Donald Trump îi ceruse judecătorului Juan Merchan să respingă cele 34 de capete de acuzare împotriva sa în acest dosar în care este acuzat de falsificarea unor documente contabile pentru a acoperi plata de 130.000 de dolari către starul porno Stormy Daniels înainte de alegerile din 2016.

Dar Merchan a avut nevoie de mai puțin de 10 minute pentru a respinge cererea sa și pentru a confirma data de începere a procesului, 25 martie.

Înaintea audierii, Trump și-a repetat afirmațiile potrivit cărora cazul este motivat politic.

„Nu ar fi adus acest (proces) dacă nu ar fi fost pentru faptul că eu candidez la președinție și mă descurc bine”, a declarat Trump pe un hol în afara sălii de judecată.

Procesul urmează să înceapă înaintea celorlalte trei procese penale cu care se confruntă Trump.

Donald Trump a fost pus sub acuzare în acest dosar în aprilie anul trecut, devenind primul președinte în exercițiu sau fost președinte care se confruntă cu acuzații penale. El a declarat atunci că va pleda nevinovat la proces.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro