Paisprezece țări UE, printre care și România, cer Băncii Europene de Investiții să finanțeze industria de apărare
Paisprezece țări ale Uniunii Europene, printre care și România, cer Băncii Europene de Investiții (BEI) să facă mai mult pentru a finanța industria europeană de apărare, arată o scrisoare comună obținută luni de France Presse.
În scrisoare, semnatarii solicită BEI, principala instituție de finanțare a Uniunii Europene, să își intensifice investițiile în sectorul apărării, „în conformitate cu noile priorități ale UE”.
Invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie 2022, „a declanșat o nevoie sporită de investiții în sectorul securității și al apărării”, subliniază cele 14 țări în scrisoarea lor adresată autorităților europene.
Cele 14 state semnatare sunt Germania, Franța, Italia, Finlanda, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Suedia și Olanda.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a propus consolidarea substanțială a industriei de apărare a UE în fața amenințării rusești.
Executivul european dorește ca „50% dintre echipamentele militare” comandate de statele membre să fie furnizate de industria europeană până în 2030, a declarat vicepreședintele Comisiei, Margrethe Vestager. În prezent, 68% dintre achizițiile de armament ale UE pentru Ucraina vin de la producători americani.
De la înființarea sa în 1958, banca UE a investit peste 1.000 de miliarde de euro, dar foarte puțin în sectorul apărării, dând prioritate acțiunilor climatice sau inovării.