Benjamin Netanyahu acuză o „schimbare de poziție” a SUA și anulează o vizită de rang înalt la Washington / Reacția Casei Albe
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că nu va trimite o delegaţie aşa cum fusese planificat la Washington, după ce Statele Unite nu s-au opus prin veto unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza, relatează Reuters și Agerpres.
Potrivit unui comunicat al cancelariei sale, Netanyahu a declarat că eşecul Washingtonului de a se opune propunerii a reprezentat o „retragere clară” faţă de poziţia sa anterioară, şi ar afecta eforturile de război împotriva Hamas în Gaza, precum şi eforturile de eliberare a peste 130 de ostatici ai Hamas.
„În lumina schimbării poziţiei americane, premierul Netanyahu a decis că delegaţia nu va pleca”, a spus biroul său. Delegaţia israeliană la nivel înalt urma să meargă la Washington pentru a discuta despre o operaţiune militară israeliană planificată în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza.
Ca reacţie, un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că Statele Unite sunt „foarte dezamăgite” de decizia premierului Benjamin Netanyahu de a anula vizita aşteptată la Washington a unei delegaţii israeliene de rang înalt.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni, după mai bine de cinci luni de război între Israel şi gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza, prima sa rezoluţie prin care cere o „încetare imediată a focului” în enclava palestiniană, un apel blocat de mai multe ori de Statele Unite, care de data aceasta s-au abţinut.
Rezoluţia, adoptată în aplauze, cu 14 voturi pentru şi o abţinere, „cere o încetare imediată a focului pentru luna Ramadanului” – care a început deja în urmă cu două săptămâni -, care ar trebui să „ducă la o încetare a focului de durată”, şi „cere eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”.
SUA nu au mai blocat rezoluțiile privind o încetare a focului în Gaza după ce Netanyahu a ignorat apelurile Casei Albe
Deși au blocat mai multe rezoluții propuse la ONU privind încetarea focului în Fâșia Gaza, Statele Unite au depus în cele din urmă o propunere proprie în acest sens, însă ea a fost blocată prin veto de Rusia și China vinerea trecută, care au acuzat limbajul vag al acesteia.
Rezoluția americană care a primit 11 voturi pentru, trei împotrivă (Rusia, China și Algeria) și o abținere (Guyana), nu a folosit cuvintele „apeluri” sau „cereri” și a făcut o legătură între armistițiu și negocierile în curs la Doha pentru eliberarea ostaticilor.
Ofensiva israeliană din Fâșia Gaza reprezintă un subiect delicat pentru președintele american Joe Biden înaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie în condițiile în care sondajele de opinie arată că numeroși alegători ai Partidului Democrat nu susțin maniera în care aceasta este desfășurată.
Autoritățile sanitare din Fâșia Gaza susțin că numărul victimelor înregistrate de la 7 octombrie încoace se ridică la peste 32.000. Asociațiile și organizațiile musulmane din Statele Unite l-au amenințat pe Biden încă de anul trecut că îi vor retrage sprijinul dacă nu convinge Israelul să oprească operațiunile militare din exclava palestiniană.
Biden anunțase pe 27 februarie existența unui acord cu Israelul în vederea opririi ostilităților pe perioada Ramadanului, sărbătoarea sfântă a musulmanilor, însă guvernul lui Netanyahu nu a confirmat informația la momentul respectiv și și-a continuat ofensiva.
Egiptul, Qatarul, SUA, Franţa şi alte ţări au încercat să negocieze timp de mai multe săptămâni un nou armistiţiu între Israel şi Hamas, eforturile în acest sens continuând.
Joe Biden a declarat din nou la începutul lunii martie că speră la un armistițiu până la Ramadan, însă acesta nu s-a mai materializat. Ramadanul a început în data de 10 martie și urmează să se încheie pe 9 aprilie.