Sari direct la conținut

VIDEO Rusia: Serie de arestări în rândul jurnaliștilor din presa independentă / Unul dintre ziariști, bătut de polițiști

HotNews.ro
Politia rusa, Foto: Alexander Blinov / Alamy / Profimedia Images
Politia rusa, Foto: Alexander Blinov / Alamy / Profimedia Images

Cinci jurnaliști care lucrau pentru presa independentă au fost arestați miercuri seară și joi în Rusia, unde represiunea împotriva oricărei provocări la adresa guvernului este în plină desfășurare, relatează AFP.

În cursul nopții, poliția i-a arestat pe Ekaterina Anikievich de la SOTAvision și pe Konstantin Jarov de la RusNews, a anunțat ONG-ul OVD-Info, specializat în monitorizarea represiunii din Rusia.

Ziaristul Konstantin Jarov a fost bătut și amenințat cu violențe sexuale de către polițiști, potrivit unui martor la fața locului citat de OVD-Info.

„M-au lovit cu picioarele, mi-au pus un picior pe cap, mi-au răsucit degetele şi au râs de mine când am încercat să mă ridic”, a povestit Jarov, citat de organizaţia media RusNews. El a spus că a suferit o rană la cap, escoriaţii, degete dislocate şi entorse.

Potrivit acestuia, violenţele au fost provocate de filmarea în apropierea locuinţei unei alte jurnaliste, Antonina Favorskaia de la SOTAvision, care a fost arestată miercuri seară imediat după ce a fost eliberată după 10 zile de detenţie administrativă pentru nesupunere faţă de poliţie.

Apartamentul acestei jurnaliste a fost percheziţionat miercuri seară, la fel şi cel al părinţilor ei, a declarat avocatul său, Mihail Biriukov, citat de SOTAvision.

Alte două jurnaliste, Alexandra Astahova şi Anastasia Musatova, care veniseră să se întâlnească cu colega lor la ieşirea din detenţie, au fost, de asemenea, arestate şi duse pentru a fi interogate de anchetatori, potrivit aceleiaşi surse.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro