Sari direct la conținut

VIDEO Donald Trump s-a întâlnit cu președintele Poloniei la New York / Andrzej Duda insistă că întrevederea a fost una privată

HotNews.ro
Donald Trump alaturi de Andrzej Duda la New York, Foto: Michael M. Santiago / Getty Images / Profimedia
Donald Trump alaturi de Andrzej Duda la New York, Foto: Michael M. Santiago / Getty Images / Profimedia

Donald Trump şi preşedintele polonez Andrzej Duda s-au întâlnit la un dineu găzduit miercuri la New York de fostul preşedinte american, care candidează din nou la Casa Albă, a anunţat echipa sa de campanie, potrivit agențiilor AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Într-o înregistrare video publicată pe reţeaua sa Truth Social care îi arată pe cei doi oameni politici unul lângă altul, Trump şi-a exprimat speranţa să poată lucra „din nou” cu preşedintele conservator al Poloniei, care a fost unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi în UE în timpul mandatului său la Casa Albă.

Duda a transmis la rândul său că s-a întâlnit în privat cu fostul preşedinte american.

„Am fost invitat de Donald Trump în apartamentul său privat, ca să spun aşa. Aceasta este pur şi simplu o întâlnire privată în legătură cu prezenţa mea aici, la New York”, le-a declarat Duda jurnaliştilor la New York. Printre subiectele discutate s-a numărat şi NATO, într-un context de temeri privind o posibilă dezangajare a SUA în cazul alegerii lui Trump.

În februarie, acesta din urmă a provocat rumoare în Europa, ameninţând că va înceta să garanteze protecţia ţărilor NATO împotriva Rusiei dacă ele nu alocă un buget suficient apărării lor.

În timpul dineului lor de miercuri, cei doi lideri au discutat propunerea lui Duda ca ţările membre NATO să-şi mărească bugetele militare de la 2% la 3% din produsul intern brut, a precizat echipa de campanie a lui Trump.

„Ei au discutat, de asemenea, despre războiul dintre Rusia şi Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu în care este implicat Israelul şi alte câteva subiecte legate de pacea mondială”, a spus sursa citată într-un comunicat.

Duda a propus construirea unui „Fort Trump” în Polonia

Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, Trump îşi intensifică întâlnirile cu liderii europeni. El i-a primit recent în special pe ministrul de externe britanic David Cameron şi pe premierul ungar Viktor Orban.

Sub preşedinţia lui Duda şi până la pierderea majorităţii sale parlamentare, Polonia a favorizat relaţiile cu Statele Unite, în special cu preşedintele Donald Trump, uneori în detrimentul celor cu partenerii săi din UE.

Liderul conservator a propus chiar ca Polonia să construiască un „Fort Trump” pentru a găzdui mii de soldaţi americani pe teritoriul său. El a aşteptat mai mult de o lună înainte de a-l felicita pe Joe Biden pentru alegerea sa la alegerile prezidențiale din 2020.

După o zi liberă miercuri, fostul preşedinte american urmează să apară din nou joi la New York, unde este judecat penal într-un caz de plăţi pentru a cumpăra tăcerea unei foste vedete porno, Stormy Daniels, înainte de alegerea sa în 2016.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro