Agențiile de informații americane au stabilit că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Agențiile de informații americane au stabilit că Putin „probabil nu a ordonat” ca Navalnîi să fie ucis în colonia penitenciară arctică, au declarat persoane familiare cu acest subiect pentru Wall Street Journal, o constatare care adâncește misterul privind circumstanțele morții sale.
Evaluarea serviciilor nu contestă vinovăția lui Putin pentru moartea lui Navalnîi, ci mai degrabă consideră că probabil nu a ordonat acest lucru în acel moment, scrie WSJ.
Constatarea este larg acceptată în cadrul comunității de informații și împărtășită de mai multe agenții, inclusiv de CIA, Biroul Directorului de Informații Naționale și unitatea de informații a Departamentului de Stat, au declarat persoanele în cauză. Unele agenții de informații europene au fost informate despre punctul de vedere al SUA.
Și șeful Serviciului de informații al apărării din Ucraina, Kirilo Budanov, a declarat în februarie că politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi a murit din cauze naturale, potrivit Meduza.
„S-ar putea să vă dezamăgesc, dar știm că a murit din cauza unui cheag de sânge. Este mai mult sau mai puțin confirmat. Acest lucru nu este luat de pe internet, ci, din păcate, o moarte naturală”, a declarat Budanov.
Navalnîi și-a pierdut cunoștința și a murit pe 16 februarie, după o plimbare la colonia penală „Lupul polar”, a anunțat serviciul penitenciar din regiunea Iamalia-Neneția, unde criticul lui Putin își ispășea pedeapsa.
Autoritățile ruse i-au spus mamei lui Alexei Navalnîi că cel mai important lider al opoziției din Rusia a fost lovit de „sindromul morții subite”.
„Sindromul morții subite” este un termen vag pentru diferite sindroame cardiace care provoacă stop cardiac subit și moarte.
Kremlinul a negat orice implicare
Kremlinul a negat cu vehemență orice implicare în moartea lui Navalnîi, purtătorul de cuvânt al lui Putin catalogând aceste acuzații drept „nefondate și grosolane”.
Ulterior, Putin l-a avansat în grad pe şeful adjunct al Serviciului penitenciar rus (FSIN), Valeri Boiarinev, despre care susţinătorii lui Navalnîi afirmă că a fost personal responsabil de torturarea disidentului rus în închisoare. Boiarinev a fost ridicat la gradul de general-colonel al Ministerului de Interne rus.
Moartea lui Alexei Navalnîi în februarie într-o colonie penală din Arctica a provocat un nou val de sancțiuni care vizează economia Rusiei, a dat peste cap negocierile delicate pentru schimbul de prizonieri între Rusia și Occident și a lăsat opoziția limitată din Rusia în dezordine.