Sari direct la conținut

VIDEO Bătălie contracronometru în Ceasiv Iar. Unitatea specială „Kraken” susține că face zid în fața rușilor

HotNews.ro
Soldații ucraineni lansează proiectile asupra pozițiilor rusești, în timp ce Brigada 225 de asalt apără orașul Ceasiv Iar din Donețk, pe 27 aprilie 2024., Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Soldații ucraineni lansează proiectile asupra pozițiilor rusești, în timp ce Brigada 225 de asalt apără orașul Ceasiv Iar din Donețk, pe 27 aprilie 2024., Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Unitatea ucraineană de forțe speciale Kraken a difuzat marți o înregistrare video din orașul asediat Ceasiv Iar, din regiunea estică Donețk, care prezintă imagini cu luptele continue ce se dau în mijlocul unui peisaj devastat, dar susține că în prezent nu există niciun soldat rus în oraș, scrie The Kyiv Independent.

Imaginile filmate din dronă arată că orașul care a găzduit cândva 12.000 de oameni a fost redus la o masă de moloz și clădiri arse, pe măsură ce forțele ruse își continuă încercarea de a cuceri localitatea.

În postarea care însoțește înregistrarea video, divizia Kraken – o unitate din cadrul serviciilor ucrainene de informații militare (HUR) – scrie: „Luptătorii țin eroic apărarea, distrug zilnic numeroși inamici, incendiază vehiculele blindate inamice și iau prizonieri” de război.

„Inamicul încearcă să avanseze din diferite direcții, dar datorită muncii coordonate a unității, în prezent nu există niciun ocupant în oraș”, susțin reprezentanții Kraken.

Înregistrarea video intercalează imagini aeriene ale orașului cu mai multe scene de luptă, inclusiv cu tiruri de artilerie și cu medici care îi îngrijesc pe soldații ucraineni răniți.

Forțele ruse și-au concentrat în ultima perioadă atenția pe cucerirea orașului Ceasiv Iar, ceea ce ar putea deschide calea pentru noi avansuri militare în regiune, după ce în luna februarie au revendicat capturarea Avdiivkăi.

Unitatea Kraken operează într-un fel de „zonă gri”, militarii acesteia răspunzând în fața ministerului ucrainean al Apărării fără a fi incluse nominal în rândul forțelor armate ale Kievului.

Nazar Voloșin, purtătorul de cuvânt al grupului de forțe din Khortytsia, a declarat luni că este puțin probabil ca trupele ruse să ocupe orașul Ceasiv Iar, deoarece nu au suficiente forță pentru o ofensivă pe scară largă în zonă.

Afirmațiile acestuia sunt însă în contradicție cu cele făcute de adjunctul șefului serviciilor de informații militare, generalul-maior Vadim Skibițki, care a spus, într-un interviu acordat pe 2 mai, că prăbușirea acestui oraș asediat din Donețk, într-un mod similar cu pierderea localității Avdiivka, este probabil o chestiune de timp.

„Nu astăzi sau mâine, bineînțeles, dar totul depinde de rezervele și proviziile noastre”, a adăugat generalul Skibițki.

Armata rusă a revendicat „eliberarea” unei alte localităţi din estul Ucrainei

Duminica aceasta, armata rusă a afirmat că a cucerit o altă localitate în estul Ucrainei, Oceretino, acesta fiind un nou semn al presiunii forţelor Moscovei asupra armatei ucrainene, au relatat AFP şi Reuters.

Ministerul rus al Apărării a transmis, într-un comunicat de presă, că soldaţii săi „au eliberat în întregime” această localitate din Doneţk.

Satul, care se află la nord-vest de fostul bastion ucrainean Avdiivka, avea o populaţie de aproximativ 3.000 de locuitori înainte de război.

În ultimele luni, Moscova revendică cu regularitate preluarea sub control a unor mici localităţi din zonă. Joia trecută, armata rusă afirmase că a ocupat Berdîci, tot lângă Avdiivka, potrivit Agerpres.

Armata ucraineană este în defensivă după eşecul contraofensivei sale din vara trecută.

Rusia are iniţiativa în faţa unui adversar care reuşeşte cu greu să recruteze noi soldaţi şi se confruntă cu o lentoare a ajutorului occidental.

Reluarea asistenţei militare americane, după validarea la sfârşitul lunii aprilie a unui plan de 61 miliarde de dolari ca ajutor Kievului, ar urma să permită Ucrainei să-şi consolideze forţele şi să încerce să stabilizeze frontul, în special în est, în zonele Ceasiv Iar şi Avdiivka.

Comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut recent că situaţia pe front s-a „deteriorat”, iar Kievul se teme că Rusia ar putea lansa o ofensivă şi mai puternică în săptămânile următoare.

Citiți și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro