Sari direct la conținut

Georgia va merge mai departe cu legea privind agenții străini în ciuda protestelor, anunță premierul

HotNews.ro
Violențe la protestele din Georgia, Foto: Zurab Tsertsvadze / AP / Profimedia
Violențe la protestele din Georgia, Foto: Zurab Tsertsvadze / AP / Profimedia

Tinerii care protestează împotriva legii de inspirație rusească care cataloghează drept „agenți străini” organizațiile care primesc finanțare din afara țării „au fost duși în eroare” și sunt ghidați de ostilitate împotriva Rusiei, a declarat vineri premierul georgian Irakli Kobakhidze. El a reiterat susținerea guvernului pentru proiectul de lege și a spus că va merge mai departe în ciuda protestelor.

Legislația, care ar impune organizațiilor care primesc peste 20% din finanțarea lor din străinătate să se înregistreze ca agenți de influență străină, a stârnit proteste de amploare în Georgia. Protestatarii spun că legea este autoritară, fiind copiată după proiectul introdus de Kremlin pentru a cenzura orice critică.

Ambasadorul Georgiei în Franța a demisionat joi în semn de protest față de proiectul de lege, devenind primul înalt oficial care recurge la un asemenea gest.

Guvernul spune că legea, care a fost puternic criticată de Uniunea Europeană și Statele Unite, este necesară pentru a se asigura că finanțarea externă a ONG-urilor este transparentă. Deputații sunt așteptați să înceapă luni dezbaterea pe forma finală a legii.

Într-o scrisoare deschisă adresată „tinerilor sinceri” din Georgia care a fost publicată pe pagina sa de Facebook, Kobakhidze a sugerat că protestatarii se simt „obligați să se opună față de toate lucrurile rusești” și „cred în mod eronat” că proiectul georgian este asemănător cu legislație similară din Rusia, care a fost folosită pentru a reprima disidența.

„Vom asculta dorințele a peste 60% dintre alegătorii georgieni care susțin ferm și atent transparența și, prin extensie, își imaginează un viitor pașnic pentru Georgia”, a spus Kobakhidze.

„Înțelepciunea și discernământul lor colectiv reflectă aspirațiile majorității și ne vor ghida acțiunile în consecință”, a spus el.

Bidzina Ivanishvili, fondatorul partidului de guvernământ Visul Georgian, a spus că legea este necesară pentru a împiedica Occidentul să folosească Georgia drept „carne de tun” într-o confruntare cu Rusia.

Kremlinul a negat orice asociere cu proiectul de lege georgian.

Georgia a fost criticată de partea țărilor occidentale pentru modul violent în care a reprimat protestele în ultima lună. Poliția a folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene și grenade asomatoare pentru a dispersa mulțimile.

Trei membri ai partidelor de opoziție din Georgia au fost atacați violent de grupuri de bărbați neidentificați în cursul nopții, a relatat vineri presa georgiană.

„Am fost informați privind incidente în creștere de hărțuire și agresiuni fizice asupra reprezentanților societății civile, activiștilor și a jurnaliştilor. Condamnăm acest lucru și solicităm o investigație completă independentă și în timp util”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller.

Uniunea Europeană a solicitat eliminarea legii, argumentând că aceasta contravine programului de reformă pe care țara din Caucaz trebuie să îl întreprindă pentru a progresa în vederea aderării la UE.

Actualul proiect de lege „va îndepărta Georgia și mai mult de UE în loc să o apropie”, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, pe X.

Un prim proiect al acestui text a fost abandonat în martie 2023 după proteste masive care au fost dispersate de poliție cu ajutorul gazelor lacrimogene și al tunurilor cu apă.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro