Sari direct la conținut

Iran: Căutarea elicopterului prăbuşit cu preşedintele Raisi continuă în condiţii dificile

HotNews.ro
Ebrahim Raisi, la bordul elicopterului prezidențial, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Ebrahim Raisi, la bordul elicopterului prezidențial, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Echipele de salvare continuă căutarea elicopterului implicat duminică într-un accident într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului şi la bordul căruia se aflau mai mulţi oficiali, inclusiv preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, dar acţiunea este îngreunată de condiţiile meteo dificile şi de căderea nopţii.

Declaraţiile oficialilor iranieni şi relatările din mass-media locale sugerează o prăbuşire a elicopterului, care făcea parte dintr-un convoi de trei elicoptere ce transportau oficiali iranieni într-o vizită în nord-vestul ţării, relatează Agerpres citând agențiile de presă Reuters și DPA. Două dintre elicoptere au aterizat fără probleme în oraşul Tabriz.

De asemenea, aceleaşi declaraţii confirmă că la bordul aparatului care nu a mai ajuns la destinaţie se aflau în total nouă persoane, printre care preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian, iar soarta lor încă nu este cunoscută.

Potrivit presei de stat de la Teheran, vremea nefavorabilă – prezentată şi ca posibilă cauză a accidentului – complică eforturile de căutare. Şeful Statului Major al armatei iraniene a ordonat mobilizarea tuturor resurselor pentru operaţiunea de căutare-salvare, în care s-au implicat şi Gardienii Revoluţiei, unitatea de elită a armatei. Potrivit unui oficial iranian, zona unde s-ar afla elicopterul ar fi fost localizată aproximativ pe o rază de doi kilometri.

Conform agenţiei de presă semi-oficiale FARS, citată de CNN, oficiali iranieni au reuşit să contacteze de mai multe ori două persoane de la bordul elicopterului după dispariţia acestuia, cele două persoane fiind un membru al echipajului şi un pasager, a căror identitate nu a fost precizată, lucru interpretat de acei oficiali ca fiind un posibil indiciu că „incidentul nu a fost sever”.

„Este întuneric şi a început să plouă, dar căutarea continuă. Echipele de salvare au ajuns totuşi în zonă, dar ploaia a format noroi, făcând căutarea dificilă”, a transmis din respectiva zonă un reporter al televiziunii de stat iraniene.

De altfel, televiziunea de stat şi-a întrerupt programele pentru a difuza rugăciuni pentru președintele Raisi de pe tot cuprinsul ţării, prezentând totodată imagini cu operaţiunea de căutare în care membrii echipelor de intervenţie merg pe jos într-o zonă muntoasă într-o ceaţă densă.

Imagine difuzată de presa iraniană cu elicopterul președintelui Ebrahim Raisi decolând (Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia)

Într-o declaraţie transmisă de liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, acesta afirmă că se roagă pentru preşedinte şi asigură populaţia că accidentul de elicopter nu va afecta funcţionarea statului.

Mai multe ţări, printre care Azerbaidjan, Armenia, Turcia, Arabia Saudită, Qatar şi altele şi-au oferit sprijinul în operaţiunea de căutare, iar Uniunea Europeană a activat serviciul Copernicus de cartografiere prin satelit pentru a asista operaţiunea de căutare.

În acest timp, la Washington, Casa Albă a transmis că preşedintele Joe Biden a fost informat despre accidentul de elicopter al preşedintelui iranian şi urmăreşte evoluţia situaţiei.

De partea sa, Rusia a transmis că este pregătită să ofere Iranului tot sprijinul necesar pentru găsirea elicopterului şi investigarea cauzelor accidentului.

Delegaţia preşedintelui iranian vizitase provincia Azerbaidjanului de Est, unde a fost inaugurat un baraj la frontiera azeră, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi preşedintele azer Ilham Aliev.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro