Sari direct la conținut

Emmanuel Macron a intervenit personal pentru a scăpa Airbus de sancțiunile împotriva titanului rusesc / Sursele diplomatice vorbesc de eforturi disperate în spatele culiselor

HotNews.ro
Emmanuel Macron intr-un elicopter Airbus H160M Guepard, Foto: Ludovic Marin / AP / Profimedia
Emmanuel Macron intr-un elicopter Airbus H160M Guepard, Foto: Ludovic Marin / AP / Profimedia

Președintele Emmanuel Macron a intervenit personal pentru a-l convinge pe premierul canadian Justin Trudeau să acorde Airbus și altor companii aeronautice derogări de la sancțiunile impuse împotriva importurilor de titan rusesc, au dezvăluit 3 surse familiare cu discuțiile pentru agenția Reuters.

Solicitarea delicată a fost transmisă în timpul unei convorbiri telefonice pe care cei doi lideri au avut-o în luna martie, la câteva săptămâni după ce Canada a decis, spre deosebire de ceilalți parteneri strategici, să impună sancțiuni împotriva importurilor de titan, un metal strategic pentru industria aeronautică.

Măsura a alarmat Airbus și alte companii care încă se bazează pe importurile din Rusia pentru fabricile lor din Canada și alte țări.

O sursă apropiată de președintele francez a declarat pentru Reuters că Macron a făcut un „efort semnificativ” pentru a-l convinge pe Trudeau să acorde derogări companiilor europene.

„Numeroase mesaje au fost transmise la toate nivelurile”, a declarat sursa respectivă, referindu-se la ample presiuni diplomatice și industriale. O sursă canadiană familiară cu discuțiile a declarat că Macron a abordat subiectul într-o conversație pe care a avut-o cu Justin Trudeau pe 29 martie, înainte de o vizită a premierului francez Gabriel Attal la Ottawa.

Attal a ridicat la rândul său această problemă în timpul discuțiilor pe care le-a avut cu oficialii canadieni în timpul vizitei sale.

Franța și Macron au insistat ca Airbus să fie scutită de sancțiunile față de titanul produs în Rusia

O sursă separată a declarat pentru Reuters că eforturile franceze au fost susținute de cel puțin încă un guvern european. Guvernul canadian și-a menținut inițial poziția, însă câteva zile mai târziu a acordat derogări pentru Airbus și alte companii.

Măsura a fost imediat denunțată de ambasadorul Ucrainei la Ottawa.

„Ridicarea sancțiunilor nu a fost ușor de obținut. Cred că noi ne-am fi menținut ferm pe poziție dacă guvernul francez nu ar fi ridicat continuu [problema] la acel nivel înalt”, a declarat sursa canadiană pentru Reuters.

Sursele au fost citate sub condiția anonimității din cauza naturii delicate a problemei.

Cancelariile celor doi lideri nu au dorit să comenteze informația, în timp ce Airbus a transmis că „respectă toate sancțiunile aplicabile în legătură cu Rusia”.

Agenția Reuters notează că goana la nivel înalt pentru a menține fluxul de titan rusesc ilustrează cât de dificil este pentru țările occidentale să pedepsească Rusia pentru războiul său din Ucraina fără a produce perturbări majore lanțurilor de aprovizionare de care industria are nevoie pentru a-și putea face planuri pe termen mediu și lung.

O companie rusească este cel mai mare furnizor de titan pentru industria aeronautică

Corporația VSMPO-AVISMA, o companie susținută de guvernul rus, este cel mai mare producător de titan de înaltă calitate, un metal al cărui duritate și greutate ușoară îl fac candidatul ideal pentru numeroase componente cheie folosite în fabricarea avioanelor, printre care motoarele și trenurile de aterizare.

Renunțarea la titanul rusesc și alte minerale critice, multe dintre ele obținute din China, s-a dovedit una dintre cele mai dificile sarcini pentru industria din Occident în ultimii ani.

„Problema este că construirea unei noi exploatații de titan durează ani de zile și certificarea sa mai poate dura unul-doi ani”, a declarat pentru Reuters Kevin Michaels, manager executiv al companiei de consultanță AeroDynamic Advisory.

Deși țările occidentale au impus o serie largă de sancțiuni împotriva Rusiei și a economiei sale, ele au evitat să blocheze accesul la aliajele specializate ale VSMPO-AVISMA din cauza îngrijorărilor că o astfel de măsură ar afecta industria aeronautică.

Canada a surprins pe toată lumea când a anunțat sancțiuni împotriva importurilor de titan rusesc

Canada a anunțat însă pe neașteptate impunerea de sancțiuni împotriva titanului rusesc în data de 24 februarie a acestui an, când s-au împlinit doi ani de la declanșarea invaziei Moscovei în Ucraina. Potrivit surselor citate de Reuters, măsura a luat prin surprindere companiile ca Airbus.

Apelurile agitate către Ottawa „au început imediat, efectiv în aceeași zi”, a declarat o a doua sursă canadiană pentru Reuters. Iar Airbus s-a aflat în prima linie în condițiile în care toate trenurile sale de aterizare pentru avionul său A350-1000 sunt produse de o singură fabrică din Ontario.

„Airbus a fost una dintre cele mai puternice voci care a făcut lobby și a făcut-o de asemenea prin intermediul guvernului francez”, afirmă cealaltă sursă canadiană a Reuters.

Sursele din industrie afirmă că sancțiunile canadiene aveau potențialul de a afecta și Boeing, însă compania americană a fost scutită de probleme în virtutea unei derogări separate obținute de producătorul francez de componente Safran.

Boeing anunțase în martie 2022 că a sistat achizițiile directe de titan din Rusia și este în general mai puțin vulnerabilă la acest subiect delicat politic comparativ cu rivala sa europeană.

Însă, la fel ca Airbus, Boeing cumpără trenuri de aterizare produse în Canada pentru aeronava sa 787 Dreamliner.

Două surse din industrie au declarat pentru Reuters că fabrica Safran din Toronto continuă să se bazeze pe titan cumpărat de la compania rusească VSMPO până când își dezvoltă alte surse de aprovizionare din Europa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro