Sari direct la conținut

​VIDEO Cântece de Crăciun care au fost interzise de-a lungul timpului: de la White Christmas varianta lui Presley, la Santa Baby de Eartha Kitt

HotNews.ro
craciun hn, Foto: Hotnews
craciun hn, Foto: Hotnews

Multă lume ascultă melodii de Crăciun în această perioadă, chiar de astăzi. De-a lungul timpului, au fost unele interzise din diverse motive în anumite zone, posturi de radio sau magazine. Ne referim aici de melodii ale artistilor cunoscuți ca Elvis Presley sau Eartha Kitt.

Lista a fost realizata de NME.

Elvis Presley – White Christmas (1957)

Deși Elvis este cunoscut pentru rock’n’roll, versiunea sa a melodiei „White Christmas” de Irving Berlin a avut probleme. Cu un an înainte de White Christmas, un judecător din Jacksonville l-a acuzat pe Elvis că subminează tineretul americii. Unii se temeau că muzica lui îi corupe moral pe copii. Așadar, deși albumul festiv era inofensiv, a provocat indignare. Un DJ din Portland a fost concediat pentru că a pus White Christmas în show-ul său.

Jimmy Boyd – „I Saw Mommy Kissing Santa Claus” (1950)

Prima dată a fost cântată de un copil de 13 ani – Jimmy Boyd.

Biserica Romano-Catolică din Boston a stârnit reacții, pe motivul că acest cânt amestecă sărutul cu nașterea lui Iisus Hristos, ceea ce a dus la o serie de boicoturi ale posturilor de radio. În cele din urmă, Columbia Records l-a trimis pe Jimmy să explice Arhiepiscopiei că Moș Crăciun la care face referire în cântec este de fapt un tătic deghizat, iar interdicția a fost ridicată rapid.

Perry Como și The Fontane Sisters – It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas (1951)

Acest cântec are toate ingredientele pentru a fi un succes, de la începutul de jazz vechi, până la exploziile zgomotoase de „hahahah”, chiar înainte de refrenul final. De ce a fost interzis? Cei doi copii, Barney și Ben (personajele din cântec), folosesc sezonul dăruirii de cadouri ca o șansă de a cere o pereche de cizme și un pistol. Desigur, se referă la costume de cowboy, dar Mood Media, care a creat playlist-uri pentru cele mai mari magazine din SUA, a scos cântecul din listă în 2019. Motivul? „Dacă nu-l redai, nu te poate răni”, au spus pentru CNN.

Eartha Kitt – Santa Baby (1953)

În 1953, Kitt a cântat această melodie pentru Regele Paul și prințesa Frederica a Greciei când aceștia au vizitat New York, iar politicienii care au participat la petrecere nu au fost fericiți să audă un cântec cu temă „adultă” pentru invitați. La scurt timp după, mai multe posturi de radio din statele sudice ale Americii l-au eliminat de la difuzare, dar asta nu a împiedicat „Santa Baby” să devină clasică.

Bing Crosby – I’ll Be Home for Christmas (1943)

Cântecul a apărut în 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a devenit cea mai cerută melodie la petrecerile de caritate ale United Service Organizations pentru soldați și familiile acestora. Chiar dacă a fost un hit pentru americani, în special pentru familiile afectate de război, BBC nu a fost de acord și a interzis melodia în timpul războiului pentru că scădea moralul.

Cliff Richard – Mistletoe and Wine (1988)

Costa Coffee a interzis cântecul de Crăciun al lui Cliff din localurile lor în 2013. S-au temut că vor îndepărta clienții de latte-urile cu turtă dulce.

„Nu putem nega iubirea noastră pentru Sir Cliff, dar din păcate oamenii au decis și cântecul festiv Mistletoe and Wine a fost votat ca cea mai proastă melodie de Crăciun din toate timpurile, așa că am fost nevoiți să o eliminăm din listă”, a declarat un purtător de cuvânt pentru NME, la acel moment.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro