Sari direct la conținut

Cine va fi președinte al Parlamentului European, după decesul lui David Sassoli / Controversele din jurul favoritei

HotNews.ro
Roberta Metsola, Foto: Isopix / Shutterstock Editorial / Profimedia
Roberta Metsola, Foto: Isopix / Shutterstock Editorial / Profimedia

​Președintele Parlamentului European, David Sassoli a murit marți dimineață. ​În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor.

În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa).

Roberta Metsola, în vârstă de 42 de ani, este eurodeputat din 2013. Ea a fost aleasă prim vicepreședinte al Paralamentului European în noiembrie 2020.

Metsola este avocat de profesie, specializată în drept european. Ea este căsătorită cu finlandezul Ukko Metsola și are patru băieți.

Poziția sa anti-avort provoacă nemulțumiri

Dacă va fi aleasă la sefia Parlamentului European ea ar fi a treia femeie președinte și cea mai tânără dintre ele.

Roberta Metsola este o conservatoare ea fiind împotriva avortului, Malta fiind de altfel singura țară din UE unde avortul este ilegal.

Potrivit Politico, Metsola a votat împotriva multor rezoluții ale Parlamentului care apără drepturile la avort și s-a referit adesea la această problemă ca fiind o competență națională.

Poziția sa anti-avort nu este pe placul multora dintre colegii eurodeputați care i-au cerut explicații în acest sens.

Sassoli a devenit preşedinte al legislativului european în 2019, în urma negocierilor de împărţire a funcţiilor europene după alegerile europarlamentare. Conform înţelegerii făcute atunci între grupurile politice europene, el ar fi urmat să părăsească în această lună acest post dorit şi de popularii europeni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro