Papa, românii și rădăcinile creștine ale civilizației noastre

La Blaj, suveranul pontif a avertizat asupra noilor curente ideologice care încearcă să elimine tradițiile culturale și religioase, care trimit în derizoriu persoana, viața, căsătoria și familia

Papa Francisc a venit timp de trei zile într-una din țările din Europa care consideră, cu largă majoritate (în România 74 procente, conform unei cercetări Pew Research din 2018), că religia creștină este o componentă cheie a identității naționale. Cu o singura excepție, Portugalia, toate celelalte sunt țări din estul continentului, precum Polonia, Grecia, Serbia, Bulgaria sau Republica Moldova. În timp ce în Europa Occidentală, dar și în Cehia sau Letonia, aceasta dimensiune a devenit tot mai puțin relevantă.

Papa Francisc vine după exact 20 de ani de la vizita istorică din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea, Romania fiind prima țară majoritar creștin-ortodoxă vizitată de un suveran pontif în ultima mie de ani, de la Marea Schismă din 1054. Atmosfera generală a fost una deosebit de caldă. Peste tot, la București, la Șumuleu Ciuc, la Iași sau Blaj, zeci de mii oameni (la Iași se estimează că ar fi fost în jur de 150 de mii) l-au întîmpinat pe Papa Francis cu o deosebită căldură. În plus, un lucru semnificativ, deși se știe că sunt și ierarhi care privesc cu unele rezerve vizita Papei și în ciuda tensiunilor încă existente legate de retrocedarea proprietăților greco-catolice confiscate de regimul comunist, conducerea BOR l-a tratat pe suveranul pontif cu toată considerația. După întîlnirea de la Palatul Patriarhiei Patriarhul Daniel l-a primit pe Papă la Catedrala Mîntuirii Neamului (a cărei construcție a fost sprijinită, printr-o donație semnificativă, și de Papa Ioan Paul al II-lea) unde a fost rostită rugăciunea „Tatăl Nostru” în română și latină.

Acest tratament este în deplin contrast cu primirea destul de ostilă de care Papa a avut parte în Bulgaria, cu mai puțin de o lună în urmă. Deși Patriarhul Neofit a avut totuși o întîlnire, de subliniat, doar privată, cu Sfîntul Părinte, conducerea Bisericii Ortodoxe Bulgare le-a interzis ierarhilor să apară la vreo rugăciune alături de el. Așa că Papa a fost lăsat singur la o slujbă oficiată în catedrala Sf. Nevski din Sofia. Mai mult, Mitropolitul Nicolai de Plovdiv l-a atacat virulent spunînd că „țelul său este acela de a uni toate religiile pentru a putea întîmpina astfel venirea Antihristului” și că „nu poți uni lumina cu întunericul”.

Spre deosebire de Ioan Paul al II-lea, care a cunoscut direct opresiunea totalitară în Polonia sa natală și care, se consideră, a avut un impact real în căderea comunismului în Europa de Est, Papa Francisc provine dintr-un spațiu foarte diferit, cel sud-american, cu alte realități sociale. Un spațiu în care s-a născut așa numita „teologie a eliberării”, descrisă adesea drept un mariaj între marxism și creștinism. Dacă a fost încurajată și sprijinită direct de Uniunea Sovietică, care la acea vreme milita pentru instaurarea unor regimuri comuniste în întreaga Americă Latină, după modelul cubanez, rămîne un aspect încă neclarificat pe deplin. Din acest punct de vedere e benefic faptul că Papa Francisc, care a beatificat la Blaj șapte martiri ai Bisericii Greco-Catolice, torturați, unii uciși, în temnițele politice ale regimului comunist, a luat act nemijlocit de o realitate care contrazice o retorică îmbrățișată de destui preoți din America de Sud care îi consideră niște adevărați eroi pe Che Guevara, Fidel Castro sau Hugo Chavez.

Mulți vor fi poate surprinși să afle că deși în România vizita Papei Francisc a dominat categoric întregul spațiu mediatic autohton la acest sfîrșit de săptămînă pe plan internațional ecourile au fost extrem de palide. Au existat cîteva știri Reuters, dar BBC si CNN nici măcar nu au menționat vizita pînă în acest moment. Cu toate că pe 5 mai BBC relata despre cea din Balkani. E adevărat, au fost o relatări Deutsche Welle și Euronews dar acestea sunt canale media cu impact redus. Singurul actor media important care a relatat de la fața locului a fost The New York Times. Care, deloc suprinzător, a scos în principal în evidență, încă din titlul primului articol („Pope Francis, in Romania, Warns of Populism’s Dangers”), aspecte care sunt în acord cu poziționarea liberală a cotidianului. Și poate nu e lipsit de interes de subliniat și faptul că pe canalul YouTube al agenției de știri video Ruptly, parte a grupului media RT care aparține Rusiei, puteți găsi cele mai extinse transmisiuni video de la vizita Papei în România. Semn ca Moscova știe să exploateze abil, în folos propriu, faliile ideologice și religioase de pe continent. Falii pe care promovarea imperativă și prea grăbită a unei agende progresiste agresive nu face decît să le amplifice, spre satisfacția Kremlinului.

Realitatea este că așa după cum indică toate statisticile și cercetările sociologice rejectarea credinței creștine ca parte a identității naționale și a celei personale a devenit un curent dominant, cu precădere în Europa de Vest. Cu un an și ceva în urmă cotidianul britanic de stînga, The Guardian, vorbea despre o „Europă care devine non-creștină” citînd un studiu care releva faptul că majoritatea tinerilor între 16 si 29 de ani din partea de vest a continentului dar și din Cehia, Estonia și Ungaria, se declarau atei. Conform aceluiași studiu, în Marea Britanie numărul tinerilor musulmani îl va depăși în curînd pe cel al celor care se declară anglicani. Există și excepții notabile, în Polonia sau Lituania, unde 83, respectiv 75 de procente, se declară creștini. Însă, în general, se consideră că țările pentru care creștinismul este încă văzut drept un element important al identității naționale se află într-un defazaj față de alte state europene, defazaj care ar fi de dorit să fie cît de repede micșorat și, în final, eliminat.

Cum s-a ajuns aici? Promovarea multiculturalismului, exacerbarea pericolului reprezentat de islamofobie, demonizarea tot mai frecventă a civilizației occidentale de către elitele academice, politice, din mass media, în majoritate liberale, au dus la erodarea severă a valorilor tradiționale, inclusiv a celor de sorginte creștină. În anii 2004-2005, cînd se lucra la redactarea de acum defunctului Tratat Constituțional al Uniunii Europene de către o comisie prezidată de fostul președinte francez Valery Giscard d’Estaing, solicitările Poloniei de a introduce în preambulul textului o trimitere la rădăcinile creștine ale Europei au fost categoric respinse.

Așa că nu e de mirare că în bună măsură canalele media importante din Occident nu acordă un prea mare interes unor astfel de incursiuni papale cu excepția cazurilor în care acestea pot fi asociate cu alte elemente, precum vizitele în țări islamice, efectuate chiar în acest an în Emiratele Arabe Unite sau în Maroc, sau cele dintr-o regiune cu tensiuni etnice majore, așa cum sunt Balcanii. Prin contrast, mass media a mediatizat mai generos evenimente precum parada Gay „Magical Pride”, organizată de Ziua Copilului, 1 iunie, la Disneyland Paris, în timp ce suveranul pontif se afla la Iași, sau punerea sub acuzare în Statele Unite, pe motive de hărțuire sexuală, a unui important om de afaceri britanic. Pe de altă parte, e adevărat, în general mass media internaționale ignoră ceea ce se petrece în afara conului său de interes, ca țări sau regiuni, cu excepția situațiilor de criză majoră.

La Blaj, suveranul pontif a avertizat asupra noilor curente ideologice care îi vizează pe cei tineri, la fel de ateiste ca cele din trecut, care „într-un mod subtil, încearcă să se impună și să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiții culturale și religioase”.„Sunt expresii ale unei colonizări ideologice care trimit în derizoriu persoana, viața, căsătoria și familia”, a avertizat Sfîntul Părinte. Întrebarea este dacă triumful acestui relativism moral, care a dizolvat deja repere fundamentale ale culturii și civilizației noastre, mai poate fi oprit? Și dacă nu, dacă trimitem în derizoriu sau chiar renunțăm, într-o formă sau alta, la aceste tradiții și valori care au stat la baza magnificelor catedrale gotice, capodoperelor renascentiste, marilor opere literale și muzicale ale omenirii, ce mai rămîne din identitatea europeană comună, la care se fac nenumărate și înflăcărate trimiteri.