Şarlatania medicală holistică, bazată pe empatie şi hippocratism expirat

Se tot repetă episoade de neo-obscurantism medical gen Flavia Groşan, în stilul păşunist al revistei Flacăra a lui Păunescu, ce furniza norodului o diversiune de la necazurile de zi cu zi sub forma folclorismului ştinţific patriotard, plus reţete miraculoase şi inventatori geniali de baracă, în buna tradiţie sovietică. S-a tot discutat de ce prind ele aşa bine la popor, deci nu la asta vreau să mă refer acum. Există şi o altă direcţie pe care pierdem perspectiva corectă asupra lucrurilor, atunci când e vorba de vindecări fără dovezi, şamanism modern şi „lifestyle balance”: mă gândesc la aşa zisa “medicină tradiţională”.

Amestecăm uneori lucrurile şi nu realizăm că e o mare diferenţă între descântece şi alte practici cu fond religios, pe de-o parte, iar de cealtă parte medicina tradiţională care nu apelează la supranatural, ci e în felul ei tot seculară, în sensul că implică doar doi actori, bolnavul şi medicul, fără vreo divinitate prin preajmă. Respingem uneori misticismul prea vădit care se amestecă în chestiunile de sănătate, dar suntem cu garda jos când e vorba de retorica curelor holistice, deşi ele sunt la fel de dăunătoare, aşa cum au şi fost până acum două-trei secole, când metoda experimentală riguroasă a produs schimbarea de paradigmă. Practica medicală europeană s-a luptat 2000 de ani ca să se elibereze de ideile curative tradiţionale şi contra-productive de genul:

1. Nu există boală, există bolnav, care trebuie înţeles inclusiv pe latura sa emoţională
2. Tratamentul nu se face pentru un anume organ, ci vizează starea întregului şi se bazează pe un stil de viaţă sănătos privit ca tot unitar, având în centru dieta, concentrarea mentală şi circulaţia fluidelor în corp
3. Funcţionarea organismului depinde de un echilibru natural între principii fundamentale; când unul lipseşte (cald, rece, umed etc) se impune administrarea celui contrar, pentru re-echilibare
4. Medicul e un fel de instructor de wellbeing şi coach de mindfullness, iar ritualurile aferente, atenţia şi charisma (“bedside manners” avant la lettre) sunt esenţiale pentru vindecare
5. Medicina e o chestie holistică, nu tratează o afecţiune limitată, ci organismul ca întreg, dând o mare importanţă interacţiunii sale cu mediul şi având la bază textele clasice pe care medicul trebuie să le memoreze şi să le aplice (Corpus Hippocraticus, Galenus, Aristotel etc)

Ideile astea vechi de când lumea, care vă bombardează din toate TV-urile, cărţile şi revistele de lifestyle sub formă de clişee “pozitive” nu sunt nici post-moderne, nici de import, tibetane sau mayaşe; exotismul e doar clickbait comercial. Fiindcă lumea nu prea ştie istorie, habar n-are că ideile sunt 100% europene. Sfertodoctismul la modă te poate face să crezi că totul e nou, inovativ şi cool, când de fapt vorbim de principiile medicinei hipocratice practicate în Europa din antichitate până prin sec 18. E drept că ăştia în industria de self-help & horoscoape le amestecă vesel şi cu neo-pâgânism religios, ori cu misticism creştin, într-un melanj pe care l-ar fi respins chiar şi Galenus. Hipocratismul renăscut poate avea ceva efecte bune în materie de prevenţie; are un impact modest asupra sănătăţii generale a populaţiilor; şi are efecte nule sau chiar catastrofale în majoritatea afecţiunilor acute sau infecţioase.

La vremea sa hipocratismul a fost un pas înainte, deoarece elimina supranaturalul din tratamente şi propunea soluţii pe bază de formulă, străduindu-se să înţeleagă relaţia între organism şi mediu. Atâta doar că majoritatea soluţiilor holistice erau incorecte. Pasul a fost oricum unul mic: lumea a continuat să trăiască puţin, mizerabil şi cu suferinţe atroce şi după Galenus. Abia revoluţia bazată pe cercetare empirică, date ştiinţifice şi igienă a dat naştere în sec 18-19 în Occident medicinei moderne care spune că:

1. Boala trebuie izolată şi tratată ca atare, cu metode unice, testate şi care nu depind de starea de spirit a pacientului; o anume boală se manifestă la fel pentru toată lumea
2. Medicul trebuie să aibă o abordare rece, obiectivă şi să respecte standardele profesiei
3. Ritualurile, incantaţiile şi empatia cu pacientul mai mult încurcă decât ajută în tratament
4. Igiena corpului şi a mediului în care trăieşte sunt mai importante pentru sănătate decât tehnicile mentalist-şamaniste ori „echilibrul umorilor”
5. Medicamentele care funcţionează sunt cele testate in studii cu lot martor; ce s-a încercat şi n-a dat rezultate poate să rămână în continuare ca placebo naturist, homeopat, alternativ, “ulei esenţial” etc – atâta vreme cât nu otrăveşte Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro