Încălzirea populației – marea problemă a guvernului pentru iernile ce vin
Scumpirea energiei este tratată superficial de către autorități și de către presă. La ANRE există o direcție care se ocupă de mai multe probleme: energie regenerabilă, cogenerare și printre altele și de energia termică … La Ministerul Energiei nu există nimeni care să gestioneze politicile referitoare la încălzire sau măcar la energia termică, adică nu interesează pe nimeni. Pentru a vă convinge accesați acest link, de unde veți constata că nici măcar site-ul ministerului nu reprezintă o problemă de actualitate.
Cu încălzirea populației, România încă se află în evul mediu, existând studii care arată că un procent care depășește 50% din energia primară se consumă pentru încălzire, adică gospodăriile și instituțiile publice se încălzesc ineficient. Asta ca să nu vorbim de poluarea generată de arderea lemnului sau a cine știe cărui deșeu municipal.
Probabil dacă nu vor mai fi aceste pierderi energetice prin eficiența scăzută a sectorului de încălzire, am avea o securitate energetică (și la nivel de gospodărie și la nivel de țară) mult întărită, nu am mai avea nevoie de acele importuri de gaze (de la ruși), nu am mai avea probleme cu poluarea în marile aglomerări urbane.
Să începem cu cifrele (de la INS)
Știm din cifrele mixului primar că există foarte multe gospodării care se încălzesc cu lemne de foc, mix primar care spune că 17% din energia totală consumată în România este reprezentată de acest combustibil. Avem 7,6 milioane de gospodarii în România. 3,5 milioane, adică 45,71% se încălzesc cu lemne de foc. Din acestea 2,773 milioane sunt în mediul rural.
Alte gospodării sunt dotare cu instalații proprii de încălzire și apă caldă, adică cu minicetrale de apartament (care sunt montate și la case). Acestea, în marea lor majoritate se alimentează cu gaz natural.
Numărul total al gospodăriilor care dețin instalații de încălzire și apă caldă este de 3.929.617. Din acestea 1.116.000 sunt legate la unul din cele 47 sisteme de alimentare centralizată de alimentare cu energie termică (SACET). Iar din acestea aproximativ jumătate sunt în București (565.000).
Surpriza tot INS-ul o furnizează: peste 50% din aceste gospodării nu au fost în stare să-și plătească la timp datoriile către întreținerea locuinței (apă, gaz, căldură) și energie electrică. Marea problemă este că în mediul urban: 65% din cei care locuiesc au probleme cu plata întreținerii locuinței
Din aceste date se desprind trei tipuri de probleme pe care guvernanții trebuie să le rezolve:
Lemnele de foc se vor scumpi?
Arderea lemnelor de foc este cea mai ineficientă modalitate de încălzire. Nu cred că există vreun studiu care să lege prețul gazului sau al energiei electrice de prețul lemnului de foc. Dar asta nu înseamnă că nu vor exista unii comercianți care să nu „expoateze această oportunitate”. Un lucru însa îl știm: majoritatea celor care se încălzesc cu acest material carburant sunt pensionari și persoane cu venituri mici. Probabil că la aceștia s-a gândit guvernul când a luat în discuție alocarea unor subvenții pentru energie.
Vai de cei care au centrale de apartament!
Un alt combustibil folosit este gazul. După închiderea sistemelor de aprovizionare cu agent termic din orașele mari și medii, soluția adoptată a fost ca fiecare familie să-și monteze o centrală individuală pe gaz. Dacă ne uităm pe ofertele furnizorilor (acei brokeri de care am mai discutat) constatăm că factura le va expoda imediat după ce o vor citi. Centralele individuale au randamente mici. Nu punem la socoteală că furnizează numai energie termică, că peste cîțiva ani, acestea nu se vor mai produce, că UE va introduce taze de poluare pentru cei care le vor folosi.
Singura soluție: SACET-ul
Termocetralele au două produse complementare: energia electrică este legată de producția de energie termică.
Cererea de energie electrică a scăzut în perioada 1990 – 2005 prin închiderea a mai multor platforme industriale. Astfel mai multe capacități de producție de energie electrică au fost închise, cele mai multe fiind termocentrale pe gaz și cărbune. Cum producția de energie termică a fost considerată un produs secundar, odată cu închiderea platformelor industriale, scăderea cererii de energie electrică și termică, în special abur tehnologic, a dus la închiderea termocentralelor ce deserveau aceste platforme. Astfel produsul secundar „agent termic”, ce ajungea și la populație a încetat să se mai producă. Sistemele de transport și distribuție de agent termic au fost transferate municipalităților. Municipalitățile nedispunând de profesioniști cu viziune, nu au știut cum să exploateze eficient aceste sisteme și le-au inchis, municipalitățile ajungând sa subvenționeze achiziția și montajul centralelor individuale pe gaz.
O altă greșeală a fost menținerea divizării dintre producție de transport și distribuție.
În acest moment în România mai funcționează 47 de sisteme de alimentare centralizată cu energie termică (SACET). Din acestea doar 15 dețin instalații în cogenerare, alte 16 se aprovizionează de la producători ce reprezintă alte sociatăți comerciale deținătoare de instalații în cogenerare. O mare parte din societățile ce intră în componența a diverselor SACET-uri se află în procedură de insolvență, din diferite motive.
Cunoscând că SACET-urile realizează un serviciu social, că sistemele de producție în cogenerare (31 de entități) conduc la decarbonarea industriei energetice, cerință a Green Deal, rezultă că autoritățile statului trebuie să acorde o importanță mai mare producerii acestui tip de de energie.
De asemenea știm că sunt peste 1.116.000 gospodării (peste 3.000.000 persoane), peste 12.000 agenți economici și peste 2300 instituții publice (școli, spitale, etc) ce beneficiază de încălzire prin SACET-urile care încă mai funcționeză.
Să nu uităm informația inițială: 65% din gospodăriile din mediul urban (deci și cele legate la SACET) nu sunt în stare să-și plătască la timp datoriile către întreținerea locuinței și energia electrică.
Cantitatea de energie termică furnizată și vândută către acești clienti este aproape 8.500.000 MWt h (8,5 TWt h) din care peste 7.100.000 MWt h (7,1 TWt h) provin din producție proprie. În societățile / regiile care gestioneaza SACET-urile lucrează aproape 10.000 angajați (datele nu cuprind angajații din societățile producătoare externe).
Formarea prețului energiei termice
Avem niște producători. Prețurile energiei termice sunt reglementate de ANRE. ANRE reglementează și contribuția de cogenerare de înaltă eficiență care reprezintă 1,83% din factura de energie electrică către consumatorul final. Această contribuție este plătită de toată lumea și ajunge numai la termocentralele cu cogenerare de înaltă eficiență. (acestă contribuție trebuie să fie subiectul unui articol viitor)
Creșterea prețului la gaze va face ca în acest an să crească foarte mult prețul de producție a energiei termice.
Prețul de producție variază de la o centrală la alta, în funcție de parametrii fiecăreia. Cu cât este mai mare, cu atât este mai rentabilă. Cu cât este mai modulară cu atat randamentul este mai bun. O centrală cu cogenerare de înaltă eficiență are un randament mult mai mare decât o centrală care doar încâlzește apa caldă.
Problema este că majoritatea instalațiilor au ori durata de viață depășită, ori urmează ca în nu mai mult de 3 ani să fie depășită, adică au un grad avansat de uzură fizică și morală, deci au un randament mic. Trebuie menționat că investițiile și modernizările sunt puține iar la unele capacități inexistente.
Nu toate SACET-urile au aceeași conformații. Multe din ele au capacități mici de producție (centrale zonale, de cartier sau de bloc), deci nu au sistem de transport de agent termic primar ci doar sistem de distribuție. În câteva cazuri producătorul este și transportator și distribuitor. În aceste cazuri, trasportatorul este în acelasi timp și distribuitor și reprezinta un monopol natural.
Trebuie spus ca arhitectura fiecarui SACET a fost proiectata cu mulți ani în urmă în funcție de cerințele termice, meteorologice, geografice, de eficiență energetică, cerințe care azi nu mai corespund.
Funcția de transport și distribuție de agent termic este realizată de instalații proiectate și construite în anii ’70, deci din punct de vedere tehnic sunt uzate fizic și moral, având o eficiență scăzută prin soluțiile tehnice depășite.
INTERVIURILE HotNews.ro