Energia, un prezent sumbru și un viitor incert

S-a scris mult în ultimul timp pe tema energiei. Vânătorii de vrăjitoare au făcut liste, se pregătesc ruguri, procurorii își lustruiesc stilourile, mulțimile sunt numai bune de asmuțit asupra oricui se nimerește. Din păcate, realitatea este și a fost mereu mai complicată decât ar vrea unii să o prezinte. Există legi naturale și legi economice care au intrat în joc, și legile astea nu prea se pot negocia.

Energia a fost și este poate cea mai importantă piață. Evoluția societății s-a legat mereu de tipul și forma de energie necesară societății la stadiul respectiv de dezvoltare. Energia este utilizată ca forță motrică pentru transporturi sau utilaje, pentru iluminat, pentru confort termic, procesarea si transportul informației, practic energia pune în mișcare tot ceea ce numim societate modernă.

Energia electrică este nestocabilă în stadiul actual al tehnologiei disponibile pe scară largă. Din acest motiv variațiile de productivitate generate de variațiile de consum sunt problematice.

Oferta de energie

Energia se află peste tot în jurul nostru și chiar și în noi în diverse forme. Atunci când vorbim de o piață a energiei vorbim de forme ale energiei care sunt adaptate la tehnologia pe care o deținem în prezent și care sunt comercializate într-o formă sau alta.

Din punct de vedere a surselor, energia electrică provine din surse neregenerabile (cărbune, gaz natural, energie atomică) și din surse regenerabile (hidrocentrale, eoliene, energie solară). Gazul natural este utilizat și ca atare pentru încălzire și gătit (consum domestic), ca materie primă în industria chimică (producția de îngrășăminte) și combustibil (GPL).

Pentru transporturi sursa de energie principală este arderea de combustibili fosili (benzină, motorină, GPL) la care se adaugă din ce în ce mai multă energie electrică.

Fiecare sursă de energie menționată presupune investiții masive, și fiecare sursă de energie are problemele ei proprii care generează influențe asupra costurilor.

Oferta de energie este determinată de capacitatea de producție a fiecărui producător de energie. Există un potențial maxim de producție internă și, prin conectare la rețelele europene există posibilitatea de a importa energie dacă este nevoie. Energia disponibilă în rețea este aceeași indiferent de sursa de proveniență. Din perspectiva prețului, fiecare unitate de producție are un cost de producție diferit. La costul de producție se adaugă costul certificatelor de emisii CO2 la unele surse și se scade subvenția (când și dacă există) la altele.

Cea mai mare problemă a producției de energie electrică este faptul că trebuie produsă atunci când este consumată. Din acest punct de vedere generarea de energie este mai degrabă un serviciu decât o producție industrială în sens clasic. Energia produsă este valorificată numai dacă există consum pentru ea. O temă de cercetare esențială pentru toate formele de producție de energie ar fi dezvoltarea de soluții de stocare a acesteia, de mare capacitate. În cazul anumitor forme de generare există posibilitatea de a se stoca capacitate de producție între anumite limite, de exemplu hidrocentralele pot să-și reducă producția și să acumuleze apă în lacul de acumulare, respectiv centralele pe cărbune sau gaz pot acumula materie primă (gaz, cărbune) pentru a genera energie atunci când este necesară. În ambele situații însă, nu producția se stochează ci energia în formă brută. Producția sub potențial este de regulă mai costisitoare pe unitatea de energie produsă decât producția în cantitatea optimă, pur și simplu pentru că costurile fixe se susțin din mai puțină producție (cauze economice) sau, mai grav, nu se atinge un optim tehnologic de producție. De exemplu, termocentralele funcționează mai costisitor dacă producția lor este intermitentă sau scade sub anumite valori, hidrocentralele nu pot acumula mai multă apă decât capacitatea bazinelor de acumulare, etc.

Cum pot producătorii să-și asigure profitul, sau să-l maximizeze? Până la limita capacității de producție prețul este elementul determinant. Reducerea costurilor este rareori o soluție fezabilă pe termen scurt sau mediu. Doar pe termen lung, prin investiții, se pot obține reduceri de costuri. Investițiile presupun capitaluri și capitalurile sunt atrase de profit. Prin urmare, este logic ca producătorii de energie să împingă prețul în sus, pentru a-și asigura profitabilitatea care ar atrage capitalurile de care au nevoie pentru a-și crește competitivitatea, și pentru a-și asigura supraviețuirea în contextul cerințelor de reducere a emisiilor de CO2.

Pe partea de ofertă singura formă în care se poate genera o reducere de prețuri este competiția. Realist vorbind, fără rate de profit ridicate la nivel de ramură nu se pot atrage noi investitori care să genereze competiție la nivel de ofertă. Un element caracteristic domeniului este durata destul de lungă de implementare a proiectelor de investiții. Proiectele în domeniul energiei nucleare de exemplu, în condițiile actuale, durează peste zece ani de la start la punere în funcțiune.

Problema cea mai mare, în opinia mea, legată de orice formă de investiții în domeniul energiei este legată de riscurile aferente schimbărilor de politici publice. În România mai mult poate ca în alte țări, incoerența politică este, se pare, inevitabilă. Alternanța la putere aduce după ea schimbări imprevizibile, guvernele și miniștrii sunt prea puțin durabile, și dorința de a marca o diferență față de inamicii politici duce la schimbări de dragul schimbărilor. Partea cea mai negativă a administrației publice, garanția că a nu face nimic este cea mai puțin riscantă opțiune profesională, devine poate singurul element de consecvență pe care se poate conta, oricât de ciudat ar părea.

Dar România nu mai decide multe aspecte legate de energie. Uniunea Europeană, mai cu bățul, mai cu morcovul, împinge măgărușul politic românesc încet, încetișor spre direcțiile stabilite la Bruxelles. Și la Bruxelles s-a stabilit că direcțiile strategice sunt: reducerea emisiilor de CO2, reducerea dependenței de importuri de combustibili fosili și gaze naturale, și, mai important, o piață comună a energiei.

Asta înseamnă că producătorii de energie din România vor produce energie pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei, și, vor produce energia în modurile compatibile cu politica europeană și vor vinde energia la prețurile acestei piețe. Ce mai rămâne dintr-o politică națională în domeniul energiei este viteza de conformare la piața europeană. Ori la noi, când e vorba de conformare, este evident că se va merge pe repede înainte, mai ales că vina poate fi aruncată pe Bruxelles.

Dacă este să privim din perspectiva producătorilor problema, apare un cost de conformare la standardele europene de mediu (foarte stricte, deci costisitoare) și un venit, generat de creșterea prețului la un nivel de referință european, probabil apropiat de cel din Germania. Unii producători se vor bucura de creșterea prețului, vor face averi de carton din profituri, care se vor spulbera când lipsa lor de prevedere se va ciocni de conformarea la standardele pe care le-au ignorat. Alții vor înțelege direcțiile și vor folosi profiturile ca să se adapteze la noile cerințe.

Cererea de energie

Consumul de energie, sursa cererii de energie se împarte în două mari categorii, consum domestic și consum industrial.

1. Consumul domestic, include tot consumul de energie a populației. Există o caracteristică comună identificată pe mai multe piețe de cei care au studiat consumul de energie, cererea de energie este inelastică în raport cu prețul, surprinzător dar și pe termen lung, nu numai pe termen scurt. În traducere asta înseamnă că consumatorii își reduc consumul într-o proporție mult mai mică decât proporția cu care crește prețul. Dacă adăugăm o tendință de creștere a consumului de energie odată cu nivelul de trai, rezultă că creșterea prețului energiei este inevitabilă pe o piață liberă a energiei. Practic energia pe o piață liberă este o afacere ideală, o mașinărie de făcut profituri limitată doar de puterea de cumpărare efectivă a consumatorilor. Există aici o mare problemă pe piața românească care nu este atât de evidentă pe piețele unde se fac astfel de studii. Ponderea populației care are o putere de cumpărare scăzută este foarte mare. Un american dependent de produsele de la supermarket este foarte greu de adus la nivelul de prosum, în timp ce la români, s-ar putea să fie altceva. Dacă prețurile cresc prea mult, există o probabilitate ca românii să revină la borcanele de murături și carnea afumată în locul legumelor proaspete de la supermarket și a cărnii congelate, implicit scoțând din priză congelatorul consumator de energie, și reducând greutatea coșului de la supermarket.
2. Consumul industrial, include tot ceea ce se consumă de către fabrici, depozite, supermarketuri etc. Aici costul energiei este un element extrem de important în ecuația microeconomică a viabilității unor agenți economici, mai puțin importantă pentru alții. Activitățile economice energofage adoră locațiile unde energia este ieftină și tind să se mute spre acestea. O fabrică robotizată consumă puțină muncă și foarte multă energie electrică. Este posibil ca anumite industrii să fie puse în situația de a crește semnificativ prețurile, pentru a face față creșterii costurilor. Genul de activități care beneficiau de avantajul comparativ al energiei ieftine în România se vor vedea cu marjele reduse semnificativ față de competiția europeană care produce deja la prețuri ale energiei mai ridicate. Avantajul competitiv al energiei ieftine va fi din ce în ce mai puțin un argument in atragerea de investiții. Pe de altă parte, probabil vom vedea din ce în ce mai multe companii devenind producătorii propriei energii, solare, eoliene, sau, de ce nu, nucleare. Există noi tehnologii cu generatoare nucleare modulare de dimensiuni mici, care ar putea fi utilizabile pentru a scădea dependența de prețul pieței energiei. Nu mi s-ar părea deloc exagerat ca un producător de aluminiu, un producător din domeniul siderurgiei sau alte companii mari consumatori de energie să-și cumpere propriile mini-generatoare nucleare. Dar, aici vorbim deja de termene de timp de ordinul decadelor. Pe termen scurt, va fi mai greu, profiturile vor fi mai mici, riscurile vor fi mai mari.

Cum va evolua prețul energiei?

Pe o piață liberă în sensul în care statul nu stabilește un preț al energiei, prețurile energiei vor crește până la momentul în care devine rentabil prosumul pentru consumatorii industriali și pentru o parte din consumatorii casnici. Barierele de capital și tehnologie, precum și o serie de aspecte tehnice legate de locații, suprafețe și condiții de mediu disponibile, precum și complexitatea avizelor și autorizațiilor, la care se adaugă riscurile legate de incoerența politicilor publice fac foarte dificilă sau imposibilă dezvoltarea unei piețe realmente concurențiale în domeniul energiei. Interpunerea de intermediari atomizați nu rezolvă realmente nimic.

Creșterea cererii de energie electrică este inevitabilă dacă avem în vedere politica de electrificare a transporturilor, tranziția de la vehicule cu combustie internă la vehicule electrice. Creșterea temperaturilor maxime vara va duce la generalizarea climatizării, care este și ea un mare consumator de energie. Pe măsură ce rezervele și așa subțiri de gaze naturale ale UE se vor epuiza, și dependența de gaz din Rusia va deveni tot mai deranjantă, și încălzirea va fi electrificată. De altfel emisiile de CO2 pentru încălzire sunt ele însele o problemă, și vor fi taxate și ele probabil până la punctul în care încălzirea pe gaz va deveni ne-fezabilă. Asta înseamnă din nou o majorare a consumului de energie electrică, deci o nouă presiune de creștere a prețurilor.

Singura sursă posibilă de scădere a prețurilor pentru consumatori o reprezintă subvenționarea diferenței dintre prețul de pe piața europeană și un preț dorit de stat pentru proprii consumatori casnici sau industriali. Îmi vine greu să-mi imaginez că statul român ar avea resursele pentru așa ceva, în orice caz nu pe termen lung.

Deci eu estimez o tendință de creștere a prețului energiei spre prețul din Germania, ceea ce având în vedere diferența semnificativă de venituri va însemna o creștere a ponderii consumului de energie al populației în coșul disponibil de consum, în mod special în defavoarea altor consumuri. Cetățenii vor plăti mai mult pe curent și mai puțin pe haine, mâncare, educație, divertisment, etc. Ponderea sectorului energetic va crește în economie în defavoarea altor sectoare. Adică, urmează o dublare a prețului energiei, urmată de o creștere continuă ulterioară până când statul național sau european nu reglementează strict tarifele. Si atunci, liberalizarea nu este decât un experiment nefericit cu rezultat previzibil.

Creșterea prețului energiei este un motor de inflație, va exista permanent o presiune inflaționistă dinspre piața energiei.

Ce putem face noi?

Noi consumatorii, trebuie să scădem consumul de energie electrică, și consumul de gaze sau combustibili prin orice mijloace putem găsi. Chiar și așa facturile vor fi mai mari decât cele din trecut, benzina/motorina va fi din ce în ce mai scumpă, gazul va fi tot mai scump. Sau votăm euro-parlamentari, parlamentari, președinte, și așa mai departe NUMAI dacă promit ferm o soluție imediată de stopare a creșterii prețurilor.

Pornind de la ideea că piața energiei va ramâne cum pare să fie eu vă propun următoarele:

• Pentru cei cu venituri la nivelul salarului minim sau cu salarii la media pe economie:
  • Dacă nu vreți să plecați la țară: să vă produceți singuri în gospodărie alimentele. În casă, preferabil să folosiți numai leduri pentru iluminat electric, căutați la bunici rețete de conservare care să implice pivnițe și cămări în loc de frigidere și congelatoare. Ar fi o idee să vă construiți case din chirpici pe jumătate îngropate în sol ca să minimizați necesarul de căldură și climatizare. Alternativa este să reduceți drastic temperatura în locuință iarna și să suportați căldurile care vor veni cu stoicism. Eventual, votați cu cine vă promite subvenții masive la energie, dar, cu promisiuni veți rămâne, eventual cu o găleată sau niște șlapi de campanie. Mă întreb câți mai aveți ceva din pungile distribuite înainte de campanie, sau la câți vă mai plătește și azi cineva băutura la birt ca în pre-campania și campania electorală.
  • Dacă sunteți dispuși să plecați din țară, nu ezitați prea mult. Piața comună a energiei este și piața comună a muncii. În final, opțiunea de a lucra la un salar care nu acoperă nevoile dumneavoastră de subzistență, sănătate și confort minimal este irațională. Europa are mare nevoie de voi, nu de alta dar românii încă nu s-au obisnuit cu binele, și mai știu munci din greu.
• Pentru cei cu venituri peste media pe economie. Sunteți mai deștepți ca mine, probabil vă știți descurca fără sfaturile mele.
• Pentru top 5% venituri, milionari, și alții din crema societății. Totul merge bine, felicitări. Probabil va merge și mai bine.
• Pentru cine este irațional și decide că se poate trăi cu prețuri europene la salarii românești, schimbați toate electrocasnicele cu produse cu consum cât mai redus de energie, schimbați becurile și neoanele cu leduri, scădeți cu trei grade temperatura în casă iarna, cumpărați niște pături și pulovere de la outlet, preferabil când găsiți cu maxim 10 lei pe bucată, puneți pe iarnă afumături, zacuscă, gemuri și murături la bunica la țară. Nu uitați să mergeți la super-market să vă vadă lumea, puteți cumpăra o cafea cu lapte in pahar o dată pe lună (eventual refolosiți paharul, nimeni nu știe ce aveți în el). Căutați o mașină cu consum cât mai mic, renunțați la concedii, faceți ore suplimentare. Lăsați-vă de fumat, alcool, cafea, beți numai ceaiuri de plante. Vă garantez că șeful dvs. și politicianul votat de dvs. își vor cumpăra o vilă nouă și o mașină nouă, și că copiii lor se vor uita de sus la copiii voștri.
• Cea mai bună formă de economie este să opriți televizorul, să lăsați social media și internetul in pace și să citiți o carte. Evident la o veioză cu leduri, cu o pătură groasă peste voi. După ce o citiți, dacă nu vă place, o puteți recicla ca izolație ecologică la peretele expus spre exterior.

Lăsând gluma la o parte, liberalizarea unei piețe cu consum inelastic, de tip monopol-oligopol, cu consumatori captivi, care nu a fost inclusă în programul de campanie la nici un partid din cele care au votat-o la nici un nivel de alegeri, este o încălcare a contractului social. Mă tem că s-ar putea sfârși foarte prost, dacă cei care au luat măsura nu reușesc să găsească soluții pe termen scurt, mediu și lung. Nu a fost o temă electorală, deci votul nu a validat nici un fel de legitimitate în acest sens. Eu sunt un adept al pieței libere, dar liberalizarea în acest caz, nu e o liberalizare adevărată în sensul unei îmbunătățiri a funcționării pieței.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro