Toți românii din noi, toți străinii din ei

Mi-am schimbat soarta plecând din România? Nu știu, dar obișnuiam să mă gândesc la asta ca la ceva ce ar fi putut să îmi mântuiască memoria, să pot umbla prin lume cu mâinile curate și cu mintea limpede. Dar plecarea a fost o reacție, așa că after party-ul unei istorii insuficient individualizate pentru a promova o necesară obiectivizare a realității a continuat și după. Ca să înțeleg cum s-a ajuns aici, a fost nevoie să îmi amintesc. Pentru a-mi responsabiliza gândirea, am început prin a-mi aminti ca și cum m-ar fi întrebat altcineva.

Era târziu, și ne chemau în casă. Se întâmpla pe când învățam jucându-ne cu ochii închiși, pe când necunoscutul descria o posibilitate, și nu o limită. Târziul, un conglomerat de emoții prefabricate, a fost prima teamă care s-a manifestat în viața mea ca influență a observației subiective ce aparținea altcuiva. Întunericul a devenit frică nu prin experiență directă, cum se întâmpla cu fricile din mijlocul zilei, al străzii, al sălii de clasă sau al propriei sufragerii, ci prin contaminare. Obiectul fricii, rămas nedefinit, deci liber să ia orice formă, se manifesta spontan în umbra unei draperii, după un colț de bloc, în silueta unui pom sau în ecoul propriului glas. Prin urmare, întunericul năștea lumi care se hrăneau din ele însele, ale căror gramatică nu o înțelegeam, dar cu care interacționam elaborând povești. Am fost cu toții, la un moment dat, eroi închipuiți ai unei vieți imaginare, un rol pe care l-am dus mai departe în lumi interioare mai mult sau mai puțin permeabile realității obiective.

Suntem noi, cei care am abandonat conținutul lumii imaginare, dar am teoretizat și conceptualizat spațiul nedefinit ce o cuprindea. Cei care am sperat că Vestul va contamina Estul, cei care am judecat în modele și în comparații, căutând mereu să ne confirmăm poziția. Pentru o parte dintre noi, târziul a învins – în România conceptualizată era rău, și urma să fie și mai rău – prea târziu să mai facem ceva, un alt târziu vag definit de așteptări inflexibile. Am plecat spre un alt loc, al cărui gramatică nu o înțelegeam, dar despre care ne-am imaginat și am povestit îndelung, favorizând de fiecare dată unele adevăruri, și ignorând altele. Acel loc nu există, în acea formă, în același fel în care în umbra perdelei nu se ascundea nimic. Încercarea de a cerne din complexitate pentru a susține și peste graniță povestea care te ajută să te desprinzi este, poate, cea mai importantă sursă de suferință a celor care rămân plecați.

Mai suntem și cei pentru care universul elementelor nemăsurabile, singurul spațiu care tolerează scenariul eroului etern independent de evoluția lumii exterioare, constituie interfața noastră cu lumea. O lume care se supune unor reguli fluide, dar a cărei existență rămâne tot o încercare de autodefinire prin delimitare. În plus, alimentându-se mult mai liber de constrângeri externe din ea însăși, poate ajunge să hrănească un alt nivel al absurdului – cel în care ne folosim materialul propriei vieți pentru a ne satisface nevoia de senzațional.

În fapt, aplicând instrumente distincte pentru a măsura interpretări diferite ale lumii exterioare, ambele abordări rămân prea puțin permeabile realității celuilalt, fie și la nivel de idee. Totuși, delimitarea de un anumit fel de a gândi este o plasare în opoziție, deci un act politic, ceea ce deconspiră o altă latură a crizei sanitare – o revoluție a individualității. Un proces de învățare dur și iminent unei democrații care își începe timid anii adolescenței.

Pe mine nu m-a modelat atât sistemul în care m-am mutat, cât decizia de a renunța la investiția pe care o făcusem într-un fel de a funcționa cu care mă identificam. Progresul a fost mult timp un proces ce a trebuit îndurat, de-a lungul căruia continuu să mă simt inconfortabil. Inconfortabil și în nesiguranță sunt însă lucruri distincte iar unul dintre motivele pentru care Vestul pare că este mereu cu un pas înainte este că țările bogate își permit să mențină starea de siguranță, pentru a putea face loc inconfortabilului și deci autoactualizării constante.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro