Povestea primului sat indian electrificat solar

Prima dată când am publicat o poveste aici a fost în 2014, în plină efervescență fracktivistă: Povestea a două sate: Dimock, Pennsylvania și Pungești, Vaslui. Finalul poveștii se cunoaște astăzi: fracturare hidraulică nu s-a mai făcut în Pungești și nici în altă parte a României. Aceeași tehnologie a transformat însă Pennsylvania în al doilea producător de gaze naturale din SUA: peste 218 miliarde metri cubi în 20221 (o creștere de 13 ori față de producția anului 2010). Pentru comparație, România a produs în același an, 2021, cca 8,8 miliarde metri cubi de gaze, de aproape 25 ori mai puțin decât Pennsylvania.

A doua poveste pe care o veți citi a început tot în 2014, dar nu am apucat s-o spun încă. Iat-o acum:

A fost odată ca niciodată un sat numit Dharnai în provincia indiană Bihar. Și în satul acela locuiau peste 3.ooo oameni care nu mai aveau acces la electricitate de prin 1981. De-a lungul anilor, comunitatea s-a adaptat. Cei mai bogați au montat panouri solare pe acoperiș care alimentau un singur bec sau un ventilator în tavan. Cei mai săraci au folosit lămpi cu gaz. După 30 de ani fără electricitate, în 2010, sătenii au adunat 45.000 de rupii (680 de dolari) și au cerut autorităților locale o conexiune la rețeaua națională, dar nu au obținut-o niciodată.

O întâlnire întâmplătoare între primarul satului și un activist Greenpeace a produs marea schimbare. În luna iulie 2014, în colaborare cu alte organizații ecologiste, Greenpeace a instalat în satul Dharnai o micro-rețea (off-grid) de panouri solare cu o putere de 100 kW și 224 baterii (Fig. 1). 70 kW erau dedicați generării de electricitate și restul de 30 kW erau folosiți pentru 10 sisteme de pompare a apei. Electricitatea solară alimenta 400 gospodării, 50 unități comerciale, 60 becuri stradale, două școli, un centru de sănătate și o centrală telefonică.

Satul Dharnai a devenit emblema ecologiștilor din întreaga lume, un fel de Dimock din lumea fracktiviștilor. Greenpeace a primit ovații din partea mass-mediilor mondiale atunci când a declarat că Dharnai va refuza „să cadă în capcana industriei combustibililor fosili”.

Ziua în care s-a dat drumul la curent a fost una de sărbătoare. Sătenii, bogați și săraci deopotrivă, au mâncat dulciuri, veselindu-se. Apoi, familiile mai bogate au conectat televizoare și frigidere. Cum energia electrică s-a confruntat brusc cu o cerere mare, bateriile s-au descărcat în câteva ore. Un elev s-a trezit la 4 dimineața, înainte de îndatoririle sale agricole, pentru a studia, dar singurul bec din casa sa nu mai ardea.

Au început imediat restricțiile, ceva ca pe vremea lui Ceaușescu. Sătenilor li s-a spus să nu mai folosească frigidere, televizoare, ori motoare electrice, deoarece acestea ar fi epuizat sistemul. Nu au mai putut folosi nici sobițe electrice de gătit și au fost nevoiți să ardă în continuare lemne și bălegar, ceea ce creează o poluare a aerului la fel de periculoasă pentru sănătatea unei persoane ca și fumatul a două pachete de țigări pe zi, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

După o lună de la inaugurare, în august 2014, Greenpeace l-a invitat pe unul dintre cei mai importanți politicieni din statul indian Bihar, Nitish Kumar, să admire munca organizației ecologiste. Dar politicianul a fost întâmpinat de o mulțime de oameni care fluturau pancarte și scandau că vor „electricitate adevărată” (din rețeaua națională) pentru a înlocui „electricitate falsă” din micro-rețeaua solară. În discursul său de inaugurare, politicianul le-a spus sătenilor că energia pe care o cer ei este obținută din cărbuni, o resursă care se va diminua în timp. Doar energia regenerabilă, cum ar fi energia solară, ar fi o formă acceptabilă de energie.

La doar o săptămână de la discursul politicianului, în sat a fost adus și montat un transformator de 100 kW, care a marcat începutul conectării satului Dharnai la rețeaua națională, cea bazată pe combustibili fosili. Conectarea a devenit operațională în 2016.

După trei ani de la inaugurarea proiectului solar, mini-rețeaua off-grid a început să se deterioreze. Bateriile s-au epuizat, reparații nu au mai fost efectuate. În timp ce majoritatea acoperișurilor au rămas fără panouri fotovoltaice (Fig. 2), întregul sistem de alimentare cu energie regenerabilă a devenit o piesă de muzeu. Sătenii din Dharnai au renunțat la electricitatea solară. Singurele panouri rămase în funcțiune acționează câteva pompe pe care Greenpeace le permite fermierilor să le folosească gratuit pentru irigații, doar pe timp de zi, ca să nu fie nevoie de baterii.

După ce Dharnai a fost în sfârșit conectat la rețeaua națională de electricitate, produsă majoritar de termocentrale pe cărbuni, sătenii au renunțat rapid la conexiunile solare, marcând decesul proiectului ecologist. Un studiu academic publicat în 2020 a constatat că un motiv important al renunțării, pe lângă lipsa sau defectarea rapidă a bateriilor, a fost tariful plătit de săteni: energia electrică din rețeaua națională termoficată costa 3 rupii pe kilowatt/oră, în timp ce energia solară costa 9 rupii pe kilowatt/oră, adică de 3 ori mai mult. Mai mult, energia pe bază de combustibili fosili este acum suficient de abundentă și fiabilă pentru a alimenta efectiv aparate precum televizoare, frigidere și sobe electrice.

Experiența din Dharnai ar trebui să fie un avertisment pentru alții. În timp ce țările dezvoltate ar putea avea expertiza necesară pentru a menține sistemul operațional, costul electricității solare în Dharnai a fost de 3 ori mai mare decât cel al energiei fiabile pe bază de cărbune.

În prezent, sistemul de energie solară dezafectat din Dharnai este acoperit de un praf gros, iar locul proiectului este un adăpost improvizat pentru vite (Fig. 3).Citeste continuarea pe Contributors.ro