Data sărbătoririi Paștelui – o dispută între frică și bucurie

În interiorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a avut loc în ultimele zile o pilduitoare polemică. Aceasta a fost generată de apelul unor intelectuali laici care solicită într-o scrisoare deschisă adresată Sf. Sinod al BOR coordonarea cu eforturile celorlalte Biserici Ortodoxe și ale Patriarhiei Ecumenice, astfel încât să sărbătorim Paștele împreună cu catolicii și cu ceilalți creștini.

Inițiatorii acestei scrisori deschise sunt teologul ortodox Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi, iar lor li s-au alăturat alți 21 de semnatari, majoritatea bine-cunoscuți în spațiul cultural și creștin românesc. Ei bine, de câteva zile, cei 23, mai cu seamă inițiatorii, au avut parte de nenumărate injurii, în special pe rețelele de socializare. De ce spun că această întâmplare este pilduitoare? Fiindcă devine o oglindă pentru starea la zi a creștinismului ortodox de nuanță românească.

Să ne înțelegem, scrisoarea respectivă nu își propune să rezolve imediat ori imperativ așa-numita problemă a Pascaliei (stabilirea datei Paștelui). Este banal, abia dacă există, numărați pe degetele de la o singură mână, câțiva specialiști ai BOR care să cunoască și să vorbească în cunoștință de cauză despre toate aspectele generate de această problematică, de unde și imensitatea de păreriști care se antepronunță pe rețelele de socializare. Celor 23 li s-au alăturat apoi, printr-o petiție publică – aceasta poate fi citită, eventual, semnată, aici

– peste 8000 de noi semnatari, în aproximativ 7 zile, la ora când scriu aceste rânduri.

Cei care semnează scrisoarea cer pur și simplu calibrarea eforturilor conducerii BOR cu ale celorlalte Biserici Ortodoxe, cu ale Bisericilor Catolice, Anglicane etc., astfel încât să sărbătorim Învierea Domnului în aceeași zi – ceea ce normal că s-a întâmplat în primele veacuri creștine, pe când Biserica era nedespărțită. Atât și nimic altceva.

Iar fiindcă simbolurile sunt uneori mai reale decât ceea ce simbolizează (Marcel Mauss), unii consideră că anul 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la primul Conciliu Ecumenic (Niceea, 325), ar putea fi un bun început pentru această împreună sărbătorire, an de an. Niciun secret, există deja și în alte Biserici Ortodoxe aceste preocupări firești, încă de mulți ani în urmă, în primul rând în cadrul Patriarhiei Ecumenice. De altfel, acum 100 de ani, odată cu trecerea BOR la calendarul gregorian, s-a produs timp de câțiva ani această împreună sărbătorire, începând din 1924. Ulterior s-a revenit, din considerente fraterne față de creștinii ruși, deja bolșevizați. Astfel încât dacă rușii, sârbii și alții nu au trecut la calendarul gregorian, care astronomic este mult mai riguros, și chiar dacă sărbătorim Crăciunul decalat, măcar Paștele s-a socotit că este important să fie sărbătorit împreună cu cei rămași captivi „stilului vechi”…

Numai că defectele astronomice ale calendarului vechi, iulian – introdus de Iulius Cezar, în anul 46, înainte de Hristos –, generează o problemă reală: ne va obliga peste ani și ani să sărbătorim Paștele vara, iar mai încolo, chiar toamna!

Nu noi vom găsi soluția, ci specialiștii acreditați de Sf. Sinod al BOR, împreună cu specialiștii celorlalte Biserici, evident. Cu atât mai mult cu cât este o problemă astronomică și de neputință politico-administrativă omenească, iar NU canonică ori dogmatică. Din fericire, teologi ortodocși români importanți precum Pr. Prof. Athanase Negoiță, Pr. Prof. Petre Vintilescu și, mai ales, Pr. Prof. Teodor M. Popescu, duhovnici precum Pr. Cleopa Ilie ori ierarhi ca Mitropolitul Bartolomeu Anania, cândva, și mulți alții astăzi, au fost și sunt favorabili acestei unificări a sărbătoririi Învierii, primii au și adus argumente puternice.

Ceea ce constatăm este că întreaga polemică aduce cu sine o adevărată hârtie de turnesol, cum bine observa un prieten. Căci un demers generos, absolut natural, nicidecum nou, a creat o explozie de ură, dezinformări și injurii la adresa celor 23 de semnatari.

(Eu însumi am fost onorat să mă număr printre cei 23 de semnatari ai scrisorii, rândurile de față mă reprezintă strict pe mine, sunt câteva dintre concluziile personale, privitoare la această poveste.)

Frica activistului creștin

FRICA – acesta este numitorul comun al contestatarilor acestei updatări și reveniri la normal a calendarului, conform celui astronomic, aceasta este principala cauză a reacțiilor furibunde.

FRICĂ fiindcă, vezi Doamne, vom trece la catolicism, prin această împreună sărbătorire.

NB:În realitate este vorba despre sărbătorirea Paștelui în aceeași zi, iar nu de slujire împreună la același altar – cum susțin și manipulează cei cu reflexe taliban-ortodoxiste! Iar aceasta se va putea petrece nu prin intrarea ortodocșilor în siajul catolicilor, ci prin stabilirea împreună a unei date/reguli comune. Cu alte cuvinte: vor ceda și unii, și ceilalți.

O (auto)manipulare ieftină, puerilă, prostească. Tot cam așa au trâmbițat mulți, inclusiv clerici, cu prilejul primei vizite a unui papă catolic într-o țară majoritar ortodoxă, de la Marea Schismă încoace. După consumarea acestei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea în România (1999), nu numai că nu s-a întâmplat nimic semnificativ, în sensul fricilor preexistente, ci ne-am bucurat cu toții, pe bună dreptate, căci a fost o reușită și pentru BOR, și pentru țară. Astfel încât vizita ulterioară a Papei Francisc (2019) s-a produs natural, cu mai puține contorsiuni interne pastorale și politice.

FRICA de o eventuală unificare cu catolicismul, această calibrare a calendarului fiind, cred unii, „un prim pas”?! Pentru cineva întreg la minte, care a răsfoit măcar un volum de istorie a Bisericii Creștine, este o evidență că acest deziderat este situat la limita imposibilului. Îl citez aici pe Părintele Andrei Scrima, care la rândul său vedea cu totul altfel ecumenismul comparativ cu (auto)manipulările vulgare vânturate de diverși activiști creștini care se închipuie mărturisitori: „am convingerea că ecumenismul de acum înainte, pentru a nu deveni steril, echivoc sau neinteresant, trebuie să se pună în termeni de plenitudine, de intensiune, de spiritualitate hristică integrală, mai curând decât în termeni de asociere, de extensiune, de acțiune materială” (vezi „Duhul Sfânt și Unitatea Bisericii”, Ed. Anastasia, 2004, p. 221).

Tot despre FRICĂ este vorba și în cazul celor care, cu bună-știință, poartă de câteva decenii un furios război hibrid cu Occidentul, război intensificat și adus spre paroxism acum peste un an în urmă, prin invazia totală a Ucrainei. FRICA îi determină să facă greșeli caraghioase, dacă nu ar fi tragice, să recurgă la o propagandă din ce în ce mai ieftină, ușor demontabilă, rareori subtilă. Adesea, propaganda rusă de astăzi privitoare la calendarul bisericesc (Pascalia) este aceeași cu cea de acum 100 de ani în urmă (voi reveni, poate, cu alt prilej la acest subiect)! Din păcate, FRICA aceasta este transmisă unor imense cohorte de idioți utili, de personaje cu varii interese personale meschine și cinice, semidocților etc. Iar propaganda își face astfel efectul.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro