Război mondial sau păci nedrepte cu dictaturile agresoare? Dilema deceniului care va schimba lumea

Dar războiul cel mare cum ar arăta? Priviți doar spre războaiele din Ucraina sau Orientul Mijlociu și multiplicați de 10, de 20 ori, de 30 de ori, pe o suprafață mare a Eurasiei, ca să înțelegeți proporțiile dezastrului.

Pe scurt:

1. Atunci când un agresor îți sare în spate și îți cere să îi dai tot ce ai și să i te supui, punându-ți cuțitul la gât, trebuie să iei o decizie esențială, în câteva secunde: cedezi și accepți cererile tâlharului sau, dimpotrivă, îl înfrunți cu toată puterea de care dispui, riscându-ți viața. De fapt, oricum ar putea să te omoare ulterior, chiar dacă i te supui, și nu ai de unde să știi asta dinainte. În schimb, ești sigur că, dacă îl lovești, își va folosi cuțitul pe care îl are. Poate îl dobori, poate nu. Evaluarea pe care o faci în acel moment devine astfel crucială pentru viitorul tău. Este o dilemă care îți va schimba viața, într-un fel sau altul. Este o dilemă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că niciuna din cele două variante nu este ideală, fiecare venind cu riscuri și inconveniente majore. Dar agresiunea deja s-a produs, deci ceva trebuie să faci. O decizie trebuie să iei, repede. Voi ce ați face?

2. Când agresorul nu este doar un prădător ordinar din cartier, un bully nemernic pe care poliția îl va sălta oricum mai târziu, ci ditamai puterea nucleară sau chiar un grup organizat de dictaturi orientale revizioniste (Rusia, China, Iran, Coreea de Nord) iar agresatul nu este „doar” o țară suverană și democratică, care vrea să meargă într-o anumită direcție și nu este lăsată în pace de derbedeul din cartier, ci o ordine politică mondială bazată pe reglementări (dreptul internațional), cu alte cuvinte lumea în care trăim, a cărei libertate și securitate este amenințată, problema este și mai complicată. Dilema strategică și decizională a democrațiilor devine uriașă și decisivă pentru soarta a cel puțin unei generații. Voi ce decizie ați susține?

3. Acceptăm sau nu compromisul cu cei care ne urăsc profund și ar dori schimbarea ordinii mondiale actuale, cu impunerea „dreptului forței”, a barbariei și violenței ca doctrină oficială? În ambele cazuri s-ar putea să ne pară rău, când vom face bilanțul disputei avute sau vom număra victimele. Ce am câștigat, ce am pierdut? În ambele cazuri, vor exista critici pentru abordarea aleasă. În ambele cazuri, se va plăti un preț greu. Nici acceptarea, nici neacceptarea compromisului nu ne garantează că vom fi mulțumiți de rezultatul obținut. Voi ce ați recomanda?

4. Război mondial sau pace nedreaptă? Să nu ne facem iluzii, războaiele nu sunt ușoare, nu se termină repede și mulți vor muri iar lumea nouă va trebui reconstruită, după 4-5 ani, pe ruinele celei vechi, de către supraviețuitori. Dar uneori ajungi la concluzia că trebuie să porți acel război, indiferent cât de lung și de greu ar fi, pentru a da o șansă generațiilor viitoare. Istoria este limpede în acest sens. Războiul nu este niciodată o alegere fericită, dar… Nici pacea nedreaptă nu este bună, nu doar pentru că cine o acceptă va trăi tot restul vieții cu povara lașității și rușinii de a fi fost un căcăcios în momentele decisive (a se vedea Acordul de la München, din 1938, când Franța și Marea Britanie au cedat pretențiilor lui Adolf Hitler și au sacrificat Cehoslovacia, în schimbul unei păci iluzorii, care a durat un an), ci în primul rând pentru că îi încurajează și pe alți agresori, aflați acum în așteptare, să atace și ei, să hărțuiască, să tâlhărească la rândul lor, să-ți sară în spate, convinși că nu vor păți nimic, pentru că, iată, îți este frică să te lupți cu ei. În prima variantă, lupta cu agresorul ne-ar putea fi fatală, am putea muri cu el de gât. În a doua variantă, viața în noua lume va deveni cu siguranță un calvar. Voi ce ați alege?

5. Europa și democrațiile lumii libere încep pregătirile de război. NATO anunță că începe o transformare internă importantă, luând în considerare scenariul ca în câțiva ani, adică pe termen mediu, Alianța occidentală să fie nevoită să înfrunte agresiunea și expansionismul Rusiei. Îngrijorări sunt și pentru Taiwan, și pentru Israel, și pentru Coreea de Sud. Acestea sunt în afara NATO dar aparțin lumii democratice, care prețuiește drepturile și libertățile individuale. Dușmanii lor, adică R.P. Chineză, Coreea de Nord și (curând) Iranul sunt și ele puteri nucleare, așa cum este Rusia, desigur cu grade diferite de agresivitate și capacitate militară, gata să își lovească vecinii din regiunile lor. Nimeni nu știe cu precizie când s-ar putea produce o nouă agresiune, de tipul celor din Ucraina (24 februarie 2022) și Israel (7 octombrie 2023). Tot ce știm este că dușmanii libertății și democrației vor să revizuiască ordinea mondială actuală, anulând supremația SUA și a Occidentului. Voi ce credeți, când va fi următorul atac, cât timp mai avem să ne pregătim?

6. Declarațiile unor foști și actuali comandanți militari și ofițeri de informații din țări precum SUA, Marea Britanie, Germania, Belgia, Suedia, Finlanda etc. sunt atât de clare și de îngrijorătoare, încât pare că, în sfârșit, Occidentul se trezește, acum când agresorii fie sunt la ușă, fie au dat deja atacul în zonele de periferie geopolitică. Puțin cam târziu. Dulcele somn al prosperității ultimelor decenii, al naivității progresiste a societăților vestice și interesării materiale a unor lideri politici (unii dintre ei în prezent angajați ai giganților de petrol și gaze din Rusia), somnul acesta teribil de dăunător a făcut ca Vestul să lase garda jos, să-și deschidă larg porțile, să pompeze bani și tehnologie exact în mâinile dictatorilor și teroriștilor care se pregăteau să atace democrațiile occidentale. Acum vedem rezultatul încrederii prostești avute în aceste regimuri brutale și organizații de bandiți. Ne-au pus cuțitul la gât. Voi ați accepta să trăiți așa?

7. Până la sfârșitul acestui deceniu care va schimba lumea (2030), ne va fi tuturor mai clar dacă va fi război sau un compromis cu agresorii. Știm că vin în următoarele luni campanii electorale complicate, în care politicienii și partidele vor să își liniștească alegătorii, nu să le provoace insomnii sau coșmaruri. Totuși, cred că despre această dilemă grea trebuie vorbit din timp și transparent cu cetățenii, în special cu tinerii, căci viitorul este al lor. Trebuie explicat ce înseamnă fiecare din cele două variante, pentru ca în momentul în care se va lua decizia (război sau cedare/compromis) să fim cu toții informați corect asupra costurilor și riscurilor ambelor variante. Este important ca discuția să nu rămână la nivel de sloganuri și formule simpliste, nici într-un caz, nici în celălalt, iar consecințele să fie explicate realist. Am văzut că Suedia începe să pregătească populația pentru război. Voi sunteți convinși că veți ști corect ce înseamnă o variantă și ce înseamnă cealaltă, atunci când se va lua decizia?

8. Bineînțeles, vor conta rezultatele alegerilor din SUA, UE și Marea Britanie, principalii sponsori ai Ucrainei, ai NATO și ai securității europene și globale. Nu e totuna, de exemplu, dacă va rămâne Joe Biden sau va reveni Donald Trump la Casa Albă, așa cum par să indice sondajele. Dar va conta totodată și ceea ce se votează anul acesta în țări mai mici precum Belgia, Austria și, da, chiar și în România, plus formarea noii majorități parlamentare și a noului guvern din Olanda, sau cine va câștiga alegerile de anul viitor din Germania, Canada și Polonia. Politicile UE, respectiv ale NATO, vor depinde de aceste alegeri și de opțiunile guvernelor statelor membre. În 1-2 ani, se va cristaliza o nouă stare de spirit a democrațiilor occidentale și o nouă atitudine politică, într-un sens sau altul, combativă sau, dimpotrivă, orientată spre compromis. Noile administrații, guverne și majorități parlamentare din spațiul euro-atlantic vor avea sarcina istorică de a contura răspunsul Occidentului la agresiunile în desfășurare sau viitoare ale Axei Răului, care nu vor înceta de la sine, fără a li se da satisfacție (totală sau parțială) sau fără a fi zdrobite militar. Există partide și candidați care vorbesc despre „necesarul compromis cu Rusia” (de exemplu, premierii Slovaciei și Ungariei) și partide/guverne care propun să nu se accepte niciun compromis, ci doar o pace dreaptă, după o înfrângere a Rusiei (Marea Britanie, Polonia, Statele Baltice). În fiecare țară există, de fapt, reprezentări partinice pentru ambele opțiuni politice, într-o proporție mai mare sau mai mică. Voi pentru ce veți vota?

*

Nu prea mai este loc de îndoială în ceea ce privește intențiile pe termen mediu și lung ale agresorilor. Cuvintele-cheie sunt supunere față de ideologia lor, dominație, dreptul forței, violență, acceptarea unei noi realități, politica faptului împlinit. Se pregăteau de mult, de câțiva ani. Înarmarea și exercițiile militare erau și sunt clare în toate cele patru dictaturi orientale, dar Occidentul dădea în continuare cu generozitate bani și tehnologie Rusiei lui Putin și Hamasului sponsorizat de Iran, crezând în schimbarea lor. La fel se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu, și cu regimurile despotice care încă nu au lovit militar, respectiv China și Coreea de Nord. E o chestiune de timp. Taiwanul și Coreea de Sud sunt în pericol, pe termen mediu, așa cum sunt acum Europa de Est și Israelul.

Cea mai mare amenințare pentru lumea în care trăim, la urma urmei, nu este o agresiune sau alta, căci fiecare în parte poate fi cumva gestionată dacă ar fi izolată, ci consolidarea colaborării și cooperarea tot mai strânsă între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord. Aici, în acest început de articulare strategică a regimurilor totalitare, de formare a unei veritabile axe, este riscul cel mare, de război mondial. Este posibil ca acestea să se sprijine militar între ele, așa cum normal ar fi și ca democrațiile să se apere între ele.

Deja știm că Xi Jinping este explicit de partea lui Putin, că își epurează generalii din armată și pune în loc oameni fideli, „dispuși să facă război” atunci când va trebui. Evident că nimeni nu are de gând să atace China, deci este limpede vorba de pregătirea unei agresiuni externe. De asemenea, Kim i-a transferat cu trenurile lui Putin un milion de obuze și introduce în Constituție că Republica Coreea (Sudul democratic) este „dușmanul principal” al Coreei de Nord, demolând până și „urâtul monument al reconcilierii Nord-Sud” edificat de tatăl său acum 15 ani, teocrația iraniană face ultimii pași pentru fabricarea armei nucleare, China ajută Iranul printr-un Acord de parteneriat strategic pe 25 ani și facilitează stabilirea de relații diplomatice între Iran și Arabia Saudită, Rusia primește la Moscova o delegație a teroriștilor de la Hamas în vizită oficială etc. Sunt tot mai multe semne ale funcționării acestei Axe a Răului.

Peisajul sistemului relațiilor internaționale se schimbă accelerat. Se schimbă mult mai repede decât am fi crezut acum 2-3 ani. După retragerea SUA din Afganistan, în august 2021, toți acești agresori și revizioniști au prins curaj. Semnele de slăbiciune atrag prădătorii. Statele au în relațiile internaționale ceva din comportamentul animalelor, recunoscând instinctiv „masculul alfa”, dar și slăbiciunea, bătrânețea, boala și declinul hegemoniei, la fel ca în junglă, respectiv identificând exemplarul care este în creștere, aspirantul la rolul de lider. Începând din acel moment, contestatarii își organizează atacul, solitar sau în haită, ori „se reorientează”, în așteptarea schimbării naturale a liderului.

Atunci, în august 2021, la retragerea în degringoladă a SUA din Afganistan, Vladimir Putin a luat decizia invadării Ucrainei, convins că America este inertă, epuizată după retragere și nu va putea să facă nimic concret pentru a susține Ucraina. Și tot atunci probabil au început pregătirile Hamas pentru atacul criminal asupra Israelului, tot pe fondul convingerii că America este slabă și a lăsat din mână hățurile lumii iar Israelul nu se va mai bucura de susținerea democrațiilor. Ambele calcule au fost greșite iar agresorii plătesc acum, la rândul lor, un preț greu.

Să le luăm pe rând. Cum ar arăta oare pacea în aceste condiții, realizată prin compromis cu agresorii? Cum ar arăta o lume în care ar fi acceptate condițiile abuzive ale Rusiei asupra Ucrainei și Republicii Moldova, ale Chinei asupra Taiwanului, ale Coreei de Nord asupra Coreei de Sud, ale Iranului asupra Israelului, și ale tuturor acestora asupra SUA și Occidentului? Ar fi oare vorba doar de sacrificarea Europei de Est, a Israelului, Taiwanului și Coreei de Sud, sau și de sacrificarea modului de viață occidental, bazat pe suveranitate, libertăți și reglementări juridice? Ar fi cel mai probabil o pace nedreaptă și instabilă, poate de maxim 10-15 ani, până la izbucnirea inevitabilă a războiului cel mare, când dictatorii și teroriștii oricum vor dori totul, victoria totală și supunerea lumii.

Acești 10-15 ani de relativ respiro, după concesiile care ar impune o pace nedreaptă (sau mai multe păci nedrepte) pentru victimele agresiunii, ar aduce asupra noastră presiunea grea a compromisului, decredibilizarea valorilor liberale și instituțiilor occidentale, scăderea libertăților și nivelului de viață, băltirea economiei pe fondul lipsei de încredere a investitorilor (mai ales în regiunea Europei de Est), creșterea corupției, demoralizare și apatie socială, și mai ales spectrul amenințător al noii agresiuni, foarte probabil una și mai mare decât precedentele. Atât infailibilitatea NATO, cât și prestigiul UE sau supremația globală a SUA, ar fi practic infirmate. O înghițire a Ucrainei de către Rusia, a Taiwanului de către China, a Coreei de Sud de către Nordul comunist (au mai încercat în 1950 dar au fost respinși prin război), o anihilare a Israelului de către regimurile islamiste etc. ar însemna prăbușirea lumii libere, bazate pe sistemul garanțiilor de securitate americane și pe supremația democrațiilor occidentale.

De la un compromis la altul, de la o închidere a ochilor la alta față de agresiunile Rusiei (invadarea Georgiei în august 2008, anexarea Crimeii în martie 2014 și războiul secesionist din Donbas, în august 2014- februarie 2015), următoarea agresiune a Rusiei s-a dovedit întotdeauna mai mare ca precedenta. O pace nedreaptă în Ucraina ar fi semnalul că va veni negreșit, în câțiva ani, un atac și mai amplu al Moscovei asupra Europei, după ce își vor fi refăcut forțele militare. După Ucraina, dacă Rusia nu este învinsă și pedepsită, ar urma repede Republica Moldova, apoi ar putea urma Statele Baltice sau România. Nu avem nicio îndoială, agresorii nu se opresc până nu dau cu capul de zid, așa a fost mereu. La fel ar fi cu eventualele compromisuri făcute de democrațiile din toată lumea față de o serie de invazii și agresiuni lansate de Hamas, Iran, China sau Coreea de Nord, fiecare în regiunea lui geopolitică. Dacă ar rămâne nepedepsite, acestea ar pune bazele unui atac viitor mai amplu.

Dar războiul cel mare cum ar arăta? Priviți doar spre războaiele din Ucraina sau Orientul Mijlociu și multiplicați de 10, de 20 ori, de 30 de ori, pe o suprafață mare a Eurasiei, ca să înțelegeți proporțiile dezastrului. UE și NATO discută deja măsuri de reorganizare pentru posibile condiții de război. Comisar pentru Apărare în viitoarea Comisie Europeană, exerciții militare uriașe ale Alianței Nord-Atlantice în Europa, poate un pilon european al NATO, președintele Macron vorbind despre trecerea Franței la „economia de război” etc. Cheltuieli mai mari pretutindeni pentru industria de armament, producție accelerată de arme și muniții (un milion și jumătate de obuze până la sfârșitul anului), linii comune de apărare (a se vedea proiectul recent al Statelor Baltice la granița cu Rusia și Belarus), acorduri de securitate bilaterale cu Ucraina. Lucrurile se mișcă în direcția trezirii.

Să nu ne închipuim cumva că un mare război poate fi purtat doar cu „armatele de profesioniști” iar noi, ceilalți, ne vom continua normal viețile. Este evident că va fi nevoie de mobilizare generală. Granițele se vor închide pentru cei care trebuie să lupte, să nu cumva să fugă „patrioții” ideologiei naționaliste din țară tocmai când trebuie să o apere cu arma în mână. Ca regulă generală, bărbații între 18-60 de ani vor îmbrăca haina militară și vor pleca la război. Nici civilii nu ar fi complet scutiți de riscuri, așa cum nu au fost feriți în Ucraina, Israel sau Gaza. Multe familii și orașe din Europa și Asia ar fi distruse. Economia, investițiile civile și resursele de bunăstare ale celor rămași acasă s-ar prăbuși, efortul financiar și logistic fiind direcționat spre „economia de război”.

Toți vom fi implicați și afectați, într-un fel sau altul, dacă începe. Cam așa ar arăta războiul cu Rusia, dacă Putin va ataca Europa (personal, nu cred că se va întâmpla la sfârșitul acestui an, după alegerile americane, așa cum a apărut în Bild, dar asta este o altă discuție). Și nici nu am luat în calcul folosirea armelor nucleare de ambele părți în această discuție.

De asemenea, ar fi util să nu ne imaginăm că SUA ar putea apăra în același timp și Flancul Estic al NATO, și Taiwanul, și Israelul, și Coreea de Sud (indiferent dacă e vorba de o administrație Biden sau Trump), dacă toate cele patru dictaturi orientale din regiunile respective vor ataca simultan, iar noi vom sta pur și simplu cu mâinile în sân, urmărind războiul la televizor. Toate democrațiile lumii, și cele neatacate direct, vor trebui să lupte, să-și trimită soldații pe fronturi, să-și mobilizeze resursele. Japonia, Australia și Canada, de exemplu, deși la mare distanță de Europa de Est, Taiwan, Israel sau Coreea de Sud, nu vor sta deoparte de luptă, în situația unei mari agresiuni concertate, care pune în joc viitorul lumii. Cu atât mai mult România trebuie să fie pregătită să lupte pentru apărarea teritoriilor Flancului Estic al NATO (sau măcar al propriului teritoriu), dacă va exista un atac în anii viitori.

Desigur, la un moment dat nebunia se va termina. Toate războaiele se încheie, mai devreme sau mai târziu. Trei, patru, cinci ani, poate mai mult. Lumea în ansamblu nu va dispărea, deși perspectiva nucleară este vehiculată frecvent. „Conturile se vor regla”, cei mai puternici își vor impune voința și vor fixa regulile ordinii mondiale viitoare, pentru 2-3 generații de acum înainte. Așa a fost mereu în istorie. Sperăm, desigur, să fie tabăra noastră, a Occidentului și democrațiilor, cea care va câștiga și va contura lumea de mâine, având de partea ei avantajul tehnologic, capacitatea militară crescută, puterea economică mai mare și infrastructura superioară, rațiunea și calitatea resursei umane.

Dacă agresorii vor fi învinși, lumea de după război va fi cu siguranță mai bună și mai liberă și se va intra într-o nouă și lungă eră a dezvoltării și securității în Europa, așa cum s-a întâmplat după 1945, cu excepția țărilor din Europa de Est, ocupate de Armata Roșie a Uniunii Sovietice (iată, rezultatul compromisului cu Stalin), care au rămas captive în sărăcie, teroare, dictatură comunistă și subdezvoltare. _ Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro