Cu Johannis la NATO pe mâna lui Viktor Orban, omul lui Putin
Ar cam fi momentul ca KWJ să înceteze fandoseala cu candidatura din momentul în care SUA i-a transmis delicat, bravo, nice try, acuma stai jos, iar aliaţii est-europeni au început să basculeze către Rutte. Pe al nostru îl susţin Viktor Orban şi Robert Fico, adică majoretele lui Putin în Europa. Or, cât de penibil e să te bazezi pe Orban, care a mai găsit o ocazie nesperată să creeze blocaj în NATO după ăla cu admiterea Suediei? Nu e clar că omul se dă la o parte în ultima secundă, eventual ieşind din sală contra unei sume corecte, şi te lasă în ofsaid?
Polonia a oferit declaraţii ambigue, nu optimiste cum le citeşte strâmb presa lui Johannis, de felul “vom pleda pentru candidaţi din regiunea noastră la poziţii de top la NATO, UE şi ONU”. Din ele reiese că vor negocia posturi pentru ei înşişi şi vor fi mulţumiţi cu poziţii de vice prin instituţii, inclusiv la ONU, care tot “de top” se cheamă, deoarece la Consiliul European au avut recent şi nu mai pot cere din nou. Ăsta fiind peisajul, cu cine mai discutăm noi susţinere la NATO? Cu “toamna patriarhului” Erdogan, intrat în declin la el acasă?
A, alta ar fi fost situaţia dacă preşedintele Johannis ar fi fost activ măcar în ultimii cinci ani, ca să nu zic zece; dacă ar fi participat la summituri internaţionale importante dar ne-obligatorii (participare zero); ar fi scris şi vorbit în presa străină chestii memorabile (zero); ar fi creat o echipă de demnitari români vizibili şi care să fi făcut agendă peste hotare cu teme europene şi globale, nu goofy-Aurescu care s-a dus la BBC să nu spună nimic şi să genereze meme TV umoristice (zero; dimpotrivă, a tras preşul de sub români care îl puteau umbri); dacă am avea o diplomaţie parlamentară reală, nu doi analfabeţi funcţionali cu studii în pioneze ca preşedinţi ai camerelor; dacă n-am fi minţit că cheltuim peste 2% din PIB pentru apărare, ca să iasă fix în momentul crucial informaţia că în realitate e mai curând 1.6%, sub media alianţei. În două-trei luni de zile n-ai cum să mai speli toată mediocritatea unui deceniu de dolce farniente, cu toate semnele că te îngrijeşti mai mult de propria carieră decât de ţară.
Ce mai urmează, anunţuri de disponibilitate cu CV pe Linkedin? Ni se va vinde povestea că şefia UNESCO e marea realizare diplomatică a României, după atâta tevatură, ori ocuparea unui post de comisar european (pe care îl avem oricum, pe algoritm)? N-ar fi fost rău deloc să avem un român performant în fruntea unei instituţii importante; din păcate, mediul politic românesc dominat tot mai vizibil de contraselecţie nu poate produce aşa ceva în momentul ăsta. _
INTERVIURILE HotNews.ro