Online Dating. Bumble vs Tinder. Femininul are inițiativa. Masculinul e ofensat VITAL Cultural
Trei ani de online dating. Propria experiență transpusă într-o disertație la Litere București, Comunicare și Relații Publice. Alexandra Ioana Cîrstea se-ntreabă cum de-au ajuns fetele să aibă inițiativă pe online dating. Și astfel urmărește felul în care s-au schimbat normele curtoaziei. Alexandra Ioana Cîrstea a pornit în cercetare, citind “American Etiquette and Rules of Politeness” și “Amy Vanderbilt’s Complete Book of Etiquette”, cărți de acum două secole. A trecut la marea confruntare cu propria mamă și cu propriile “moșteniri” de comportament. Apogeul cercetării și experienței însă l-a constituit propriul fel de a fi în păienjenișul Bumble, ori Tinder. Citiți cum a ajuns genul feminin în Online Dating să aibă inițiativa și să-și poarte de grijă. Online Dating. Femininul are inițiativa. Masculinul e ofensat. VITAL Cultural
Online Dating. De ce am cercetat
Când a venit momentul să îmi aleg tema de disertație am simțit cum mă cuprinde panica, deoarece, în jurul meu, toată lumea vorbea despre cum subiectul disertației trebuie să fie unul care să ne pasioneze sau care să ne stârnească interesul în mod deosebit. M-am gândit, dar nimic de acest gen nu îmi venea în minte. Nu găseam nimic de care să fiu atât de pasionată încât să vreau să îi dedic următoarele luni, însă, printr-o sclipire de moment, mi-a venit ideea salvatoare: online datingul. Având, la acel moment, o experiență de mai bine de doi ani și jumătate pe aplicațiile de dating utilizate în țara noastră, am considerat că dețin suficiente informații cât să redactez o lucrare de câteva zeci de pagini, pagini pe care le-aș fi putut umple lejer numai cu istorioare despre persoanele întâlnite pe aceste aplicații, cât și cu tipare și tot felul de alte lucruri pe care le-am observat de-a lungul timpului în acest mediu.
Rolul femininului în relații și în societate în ultimele două secole
Din păcate, sau, mai degrabă, din fericire, nu puteam să discut în lucrare despre orice îmi trecea prin cap, așa că am decis să mă concentrez pe ceva particular și să discut rolul pe care fetele și femeile l-au avut în relații și în societate în ultimele două secole. Am dorit să aflu felul în care fetele și băieții se raportau unii la alții în trecut și dacă libertatea și tehnologia de care ne bucurăm de câteva decenii încoace au schimbat în vreun fel aceste raporturi. Dar, pentru a putea înțelege mai bine felul în care relațiile funcționau în vremurile apuse, a trebuit să mă documentez, pornind de la American Etiquette and Rules of Politeness și Amy Vanderbilt’s Complete Book of Etiquette, două cărți de etichetă care mi-au demonstrat rigurozitatea de care se dădea dovadă în secolele anterioare și cât de mari erau așteptările din partea ambelor sexe, chiar și în procesul de curtare și în relații.
FOTO: Profimedia
A face curte. Reguli stricte
A fost de-a dreptul fascinant să descopăr cum, în trecut, oamenii se ghidau după niște reguli destul de stricte în interacțiunile cu ceilalți, iar procesul de curtare nu făcea excepție. În urmă cu două secole era de datoria băieților să curteze fetele, să își exprime interesul față de acestea și să încerce, pe cât posibil, să le cunoască pentru a constata dacă există sau nu o potrivire care să conducă ulterior la căsătorie. Acest lucru îmi era deja cunoscut, însă ceea ce m-a suprins au fost pașii următori în procesul de curtare. Fetele aveau ultimul cuvânt și erau libere să refuze dacă nu le era stârnit interesul, dar aveau totodată datoria de a nu îi încuraja pe tineri în cazul în care nu erau interesate și de a le da de înțeles că avansurile nu le vor fi acceptate. Băieții, la rândul lor, erau încurajați să nu se dea bătuți după primul refuz, deoarece se considera că acest prim refuz nu era unul definitiv, pe când un al doilea era un semn clar că sentimentele nu le sunt împărtășite.
Cea mai interesantă regulă mi s-a părut, de departe, cea conform căreia, odată refuzat, tânărul trebuia să evite cercurile frecventate de fata care îl refuzase, pentru a nu o stânjeni cu prezența sa, care se credea că îi va provoca acesteia amintiri neplăcute. Interesant acest mod de gândire, precum și cât se poate de îndepărtat de realitatea zilelor noastre, în care oamenii caută, de multe ori, să se întâlnească, mai mult sau mai puțin intenționat, cu foștii parteneri tocmai pentru a le arăta cât de bine o duc după despărțire sau cât de bine arată noul lor suflet pereche. Am descoperit, în lecturile mele, cât de important era în trecut procesul de curtare și cât de serios trebuia luat acesta în vederea construirii unei relații.
Băiatul era cel care invita fata în oraș, dar și cel care se ocupa de partea financiară a întâlnirii
În cartea intitulată From Front Porch to Back Seat: Courtship în Twentieth Century America, autoarea americană Beth L. Bailey prezintă trecerea de la curtare la dating, de la un proces de cunoaștere ce avea loc în intimitatea casei, într-un cadru atent supravegheat de un adult, la întâlnirile în spațiul public, la suc, la cinema, la restaurant ș.a.m.d. Tinerii aveau acum ocazia să petreacă timp singuri, să se cunoască mult mai bine și își manifeste afecțiunea în moduri la care îndrăgostiții deceniilor anterioare nici nu visau. Aceste întâlniri, care au înlocuit curtatul undeva în anii ’20 ai secolului anterior, seamănă izbitor de tare cu ceea ce înțelege și societatea actuală, inclusiv cea românească, prin acest termen, dar diferențe există. În urmă cu câteva decenii, într-o Americă în care vârsta minimă pentru a obține permisul de conducere era 16 ani, băieții erau responsabili de siguranța fetelor pe care le invitau la întâlnire, astfel că un băiat de bună credință își lua partenera de acasă și o conducea la finalul întâlnirii, lucru care, conform mamei mele, se petrecea și în România anilor ’80-’90.
În ambele țări, în ambele perioade, băiatul era cel care invita fata în oraș, dar și cel care se ocupa de partea financiară a întâlnirii, lucruri cu care tinerele zilelor noastre sunt mai mult sau mai puțin obișnuite. Astăzi nu mai este deloc ieșit din comun ca fata să abordeze băiatul sau se preia inițiativa și să propună o primă întrevedere, precum este foarte des întâlnit ca, la o întâlnire, fiecare să își achite propria consumație. Deși activitățile întreprinse la întâlniri sunt aproximativ aceleași, așteptările în ceea ce privește interacțiunile dintre cele două sexe s-au schimbat. În urmă cu câteva decenii, tinerele se înscriau la facultate pentru a cunoaște băieți scoliți, ce aveau să facă carieră, urmând să renunțe la facultate sau la posibilitatea de a profesa, căsătorindu-se cu băieți care urmau să le asigure o viață lipsită de griji. Astfel că bărbații mergeau la muncă, în timp ce femeile rămâneau acasă să se ocupe de gospodărie și de copii.
Femeile au dobândit și dorința de a deveni independente
Dar al doilea val al feminismului a adus cu sine schimbări pentru care noi, femeile contemporaneității, trebuie să fim astăzi recunoscătoare. Pe lângă drepturile sexuale și reproductive, femeile au dobândit și dorința de a deveni independente, de a își câștiga singure banii, de a studia și a avea cariere. Treptat, acest lucru a devenit posibil, iar această independență s-a extins și asupra relațiilor și datingului, întrucât fetele și femeile societății actuale aleg să renunțe la dependența de bărbați și de acțiunile acestora, luându-și soarta în propriile mâini. Că vorbim despre viața reală, că vorbim despre mediul online, este perfect normal ca femeile să abordeze, să inițieze discuții, să facă propuneri și invitații, însă problema este cum sunt ele percepute în aceste situații.
Fetele cu care am stat de vorbă au semnalat următoarea problemă: disperarea
Am dedicat un capitol întreg al lucrării mele interviurilor pe care le-am luat unor utilizatori și foști utilizatori ai aplicațiilor de dating, iar fetele cu care am stat de vorbă au semnalat următoarea problemă: disperarea. O fată care abordează fie pare foarte curajoasă în ochii băiatului, ceea ce reprezintă, din capul locului, o calitate, fie dă dovadă de disperare. Frica de a nu părea disperate este, din spusele fetelor intervievate, cea care le împiedică pe ele să abordeze, dar și unul dintre motivele pentru care cred că nici alte fete nu doresc să facă acest lucru. Nu dorim să lăsăm o impresie greșită, precum nu dorim nici să fim respinși, iar respingerea este o altă problemă cu care fetele se confruntă pe aceste aplicații.
FOTO: Profimedia
Băieților nu le face plăcere să fie refuzați
Trăim cumva cu impresia că băieții, fiind mai obișnuiți să abordeze, sunt mai obișnuiți și să fie refuzați, așa că preferăm să îi lăsăm pe ei să facă primul pas, pentru a ne scuti pe noi de posibilitatea primirii unui refuz. Însă, încercând să ne protejăm pe noi, pierdem din vedere faptul că nici băieților nu le face plăcere să fie refuzați. În aceeași notă, există posibilitatea ca acestora să nu le facă neapărat plăcere nici să abordeze, dar văd acest lucru ca pe o obligație, ca pe singura modalitate de a ajunge să vorbească cu fata de care sunt interesați, fiind conștienți că aceasta nu va face primul pas. Din discuțiile avute cu cei intervievați, am ajuns la concluzia că și băieți își doresc să fie abordați, deoarece apreciază atât fetele care au curaj să facă acest lucru, cât și fetele dispuse să își manifeste interesul față de ei.
Băieți care ar aprecia o fată care face primul pas, fără a judeca
În ceea ce privește felul în care și-ar dori fie abordați, băieții mi-au mărturisit că ar aprecia abordările ceva mai interesante, care să iasă în evidență, fiind și ei sătui de clasicul „bună, ce faci?”, dar ca, în cele din urmă, cea mai importantă este atitudinea fetei, cât de deschisă și comunicativă este și felul în care decurge conversația. Mi-a făcut mare plăcere să stau de vorbă cu băieții care au acceptat să îmi acorde interviu, întrucât mi-au lăsat cu toții impresia că sunt genul de băieți care ar aprecia o fată care face primul pas, fără a judeca și mai ales fără a pune eticheta disperării, care este uneori pusă cu atât de multă ușurință pe aceste aplicații, de către ambele sexe. Acest lucru poate avea legătură și cu faptul ca, în mediul online, este foarte ușor să punem etichete și să lăsăm impresii greșite, iar de multe ori nu avem răbdare să cunoaștem și să înțelegem persoanele întâlnite pe aceste aplicații. Plaja de utilizatori este atât de vastă încât simțim uneori că nu are rost să pierdem timpul cu explicații și întrebări, când ne putem continua căutarea, în vederea găsirii cuiva care să fie mai pe placul nostru. Sau, cel puțin, asta am observat eu de-a lungul timpului, în calitatea mea de utilizatoare.
Cei care n-au intenții serioase – schematici
Mulți oamenii se află pe aplicațiile de dating în căutarea a ceva pasager și nu foarte serios, astfel că nu sunt interesați să cunoască cât mai bine persoanele cu care interacționează, ci să stabilească cât mai curând întâlniri cu acestea. După mai bine de doi ani de utilizare a aplicațiilor de dating, în care am utilizat Tinder, Bumble și Facebook dating, am ajuns să pot recunoaște diverse tipuri de oameni și să îmi dau seama destul de lesne, din felul în care comunică, care le sunt intențiile. Trebuie să mărturisesc că nu mi-am schimbat în vreun fel modul de interacțiune pe aceste aplicații în vederea redactării lucrării de disertație, ci am continuat să le utilizez în același mod ca și până atunci. Însă, odată ce am început să mă documentez cu privire la această lucrare, am început să îmi ridic câteva semne de întrebare cu privire la mine și la felul în care eu interacționez pe aplicațiile de dating. Bumble, aplicația „feministă” de dating care permite doar fetelor să dea primele mesaj, este singura pe care m-am simțit vreodată cu adevărat confortabil să inițiez eu conversații, tocmai datorită faptului ca, acesta fiind algoritmul său de funcționare, făcând eu primul pas nu aveam cum să las impresia de disperare. De cealaltă parte, pot numără pe degetele de la o mână dățile în care am făcut eu primul pe Tinder, atât deoarece mă temeam că aș putea părea disperată, dar și fiindcă consideram că un băiat care nu iniția o conversație cu mine nu era destul de interesant.
FOTO: Profimedia
Influența pe care mama a avut-o asupra mea
Dar cea mai importantă realizare avută a fost influența pe care mama mea a avut-o asupra mea. De când mă știu, mama mea a încercat să îmi insufle anumite învățături legate de relații și interacțiunile cu sexul opus, pledând întotdeauna pentru cât de important este ca băiatul să facă primul pas, să preia inițiativa și să mă invite în oraș, precum și să se ocupe de partea economică a întâlnirii, toate astea reprezentând în ochii săi un minim de bun simț. Însă problema aici este aplicarea în aceste vremuri a unor reguli după care se ghida societatea în urmă cu 30 de ani. Toate cele menționate mai sus erau, pe vremea părinților mei, niște reguli nescrise, dar pe care cumva toată lumea părea să le cunoască, în timp ce astăzi unii ar spune că sunt doar niște principii învechite. Societatea actuală luptă pentru egalitatea dintre sexe, astfel că unele fetele preferă să preia controlul și să nu mai aștepte inițiativa din partea băieților, așa cum au fost învățate secole de-a rândul.
Bumble vs Tinder – concluzii
În ceea ce mă privește, am constatat cu tristețe că doar Bumble îmi oferă siguranța și încrederea de care am nevoie pentru a mă încumeta să fac eu primul pas, în timp ce, odată intrată pe Tinder, acele învățăminte ale mamei mele pun din nou stăpânire pe mine. Nu aș putea însă spune dacă și în ce fel influențează acest lucru interacțiunile mele pe aceste aplicații, cu atât mai mult cu cât nu îmi poate nimeni garanta că mai multe conversații avute mi-ar crește șansele de a găsi ceea ce caut, mai ales pe niște aplicații pe care comunicarea este teribil de superficială uneori, iar oameni vădit neinteresați să se cunoască cu adevărat.
Acestea sunt concluziile trase de mine după aproape trei ani de utilizare
a aplicațiilor de dating, concluzii care par să coincidă cu cele ale persoanele intervievate în cadrul lucrării. Dar celalalte două mari concluzii cu care am rămas în urma interviurilor avute au fost:
1. fetele se tem, din varii motive, să abordeze, în timp ce
2. băieții își doresc să fie abordați.
Sigur că aceste două lucruri nu pot fi schimbate peste noapte, dar putem spera că aplicațiile de dating vor scăpa cândva de eticheta pe care o au, aceea a motivelor superficiale pentru care sunt utilizate, și că își vor ajuta în cele din urmă utilizatorii să găsească ceea ce caută, indiferent care este acel ceva, enigmatic, romantic, de ce nu, pragmatic.
credit FOTOGRAFII: Profimedia
Alte povești VITALE:
Festival Super ediția X-a / Max Belciug / Caleido Ferentari/ VITAL cultural
Cum privim femeile/bărbații vara? Priviri Elvis Presley, George Clooney, Mădălina Ghenea / VITAL
Sfânta Marie / Childish Gambino / Ideo Ideis / Bullet Train / Suntem sănătoși la minte?
VITAL: Salman Rushdie înjunghiat. I-am citit cărțile să văd de ce diavolii vânează Povestitorul?
Premiul Academiei Franceze: România, pardon, Anca Vasiliu / Netflix: Ricky Gervais / Tudor Banuș expo la MȚR
INTERVIURILE HotNews.ro