Piscu, Lupăria și Curcubeu, Balta Doamnei - Baba Ana fazani, maci, șerpișori, Hamangia și biserici de 1800. La apus, un vin de Săhăteni. Serendipitate

Piscu, Lupăria și Curcubeu, Balta Doamnei – Baba Ana fazani, maci, șerpișori, Hamangia și biserici de 1800. La apus, un vin de Săhăteni. Serendipitate

Piscu. Lupăria. Curcubeu. Balta Doamnei. Malamuc. Boldești Grădiștea. Baba Ana. Ce caut eu pe aici? Habar n-am. Ce mă trimite-n colțuri de astea de hartă? Să mor eu dacă știu. Dar iată-mă acolo. La Piscu e Scripcariu care dă sens locului. La Lupărie e doar imaginația mea, lupi ioc. Localitatea Curcubeu e plină de gurgulitul fazanilor din făzănărie. Pușcărie și Libertate. Apoi, în rest, maci, șerpi, biserici. Nimicuri care te fură, te duc mereu mai departe. Aici e așa, e atât. Poate mai âncolo o fi mai mult, mai așa. Caut încetinutul vremurilor, pierderea identității. Și ele nu se văd, nu se pipăie. Și cu cât umblu mai mult prin locuri anonime, cu atât pierd timp, identitatea mi-este de căutător de nimicuri. Asta da Serendipitate.

Locurile astea mici, cultivate insistent, în mod repetat fac cât un Dubai în capul oricui. Doar că nouă azi nu ne mai place loc mic-pitic, n-avem răbdare pentru micime. Dacă nu pute locul a aspirațional, dacă nu răcnește locul să-ți spargă timpanele nu respirăm. Privesc de multe ori la urletele acestor locuri, la experți peste experți care laudă locuri vestite și mă apucă hohotul. Mereu dau sfaturi și trucuri de ieftinătate, de șmecherii pe care să le faci spre a cuceri teritorii vestite. E un non sens aici. De ce să fii pervers când poți fi tu însuți? De aceea, prefer Piscu. Lupărie. Curcubeu. Malamuc. Întâmplare și surpriză. Micul-piticul teritoriu. Serendipitate de Lupărie, de Curcubeu, de Malamuc.

Și-mi spun: Dubaiul te stăpânește el, îți dă distracții el. Aici între Piscu și Baba Ana sunt teritorii prin care călătoresc eu și stăpânesc eu. Și le numesc eu parcă pentru prima oară. Ca un Columb. Așa cred în iluziile mele. Adevărul e, cine drac’ să facă excursii prin Ilfov-Prahova, la Lupoaia? Să ardă benzina până la Baba Ana? Eu, eu, eu, și mult îmi place. De aceea, orice astfel de micime mi-o închei cu un vin al locului. Uite, acum cu Săhăteni. Cum sună? Săhăteni, domle!

Școala de la Piscu

N-ai cum să nu te duci în inima unui pustiu ca Piscu.Pustiul acesta și-a înecat istoria. Era locul nimănui. Și un om ca Virgil Scripcariu i-a redat-o. Așezare omenească e aici, prin care lumina, natura transcend. Aici, în lumina asta a locului, Virgil Scripcariu și ai lui fac un mare bine. Te pun să-ți folosești mâinile rebele. Și din rebeliunea lor, faci o întoarcere într-un trecut în care simțeam materia și-o formam după nevoia noastră. După nevroza noastră.

Lupăria

De la Piscu vino la Lupăria. Nu-s lupi, dar pustietatea locului îi cere. Eu nu i-am auzit. Am oprit mașina și am urlat ca lupul, poate, poate vine vreun lup. Nimic. Atunci de ce să dai nume unui asemenea loc Lupăria dacă nu să le spui tuturor că-i lup acolo. Nu-i fir de lup aici, dar mi-a plăcut ideea că din pădure iese lupul și mă papă.

Urmează Curcubeu

Ai rămas vreodată de Fazan? Joci fazan? „Des intalnit este fazanul tenebros. El se confunda cu cel japonez. “Glasul cocoșului de fazan este un țipăt, care poate fi auzit seara când se urcă în arbori pentru dormit, dimineața în zori când coboară, ori de câte ori se consideră amenințăt de vreun pericol și în perioada de împerechere. Femela scoate și ea un ticăit ușor, iar în copac se urca fără să dea glas. Dintre simțuri cel mai dezvoltat pare a fi văzul, apoi auzul. Localizarea fazanului în teren depinde de anotimpuri. Primăvara când vegetația începe să se ridice și să ofere adapost, fazanul iese la câmp, la început la culture de păioase și mai târziu în porumbiști. Când porumbul se usucă și frunzele încep să facă zgomot la adierea vântului, fazanul iese și caută ierburile uscate, grupurile de mărăcini, desișurile, etc. Toamna când câmpul este dezgolit fazanul se retrage din nou la adăpostul pădurii, iar în lipsa acestuia în stufărișuri, culturi de protecție și orice vegetație care îi poate oferi adăpost. Manifestă o slabă fidelitate față de locul unde a crescut.”

Toate astea au dispărut. La Curcubeu, la crescătorie, sunt două anotimpuri. Al nașterii, al creșterii. Cel al tăierii nu-l recunosc ca anotimp.

Balta Doamnei

Biserica de lemn, veche, din Balta Doamnei este stranie. Nu-ți vine să crezi c-o vezi. La o intersecție de drumuri. Apare. Copaci uriași puși unii peste alții. Lacăt mare te oprește s-o pășești. Și tot așa parcă o iei din loc cum ai ajuns. Cum ieși din Baltă, lungi câmpuri de maci. Ce fericire! Roșu te-nconjoară.

Malamuc Biserica. Șarpe-n iarbă

Te ademenește macul, te privește șarpele. Șarpe mic de câmp. Nu face rău. Doar te sperie. Precum Iadul desenat pe peretele din Malamuc.

În Gherghița, Ciorani

Cică-i Neolitic, de jur împrejurul locului. Nu văd nimic, nici Boian, nici Gumelnița. Văd Biserica „Sf. Dumitru” – de Piatră e din 1705, dar arată mult a 1888. Biserica „Sf. Procopie” – Domnească e din 1895. Văd pe dinafară și tac. Obsesia asta popească de a închide bisericile peste zi.

Boldesti Gradistea – Baba Ana

Pe aici, casele oamenilor lasă urme, fac istoria. „Adormirea Maicii Domnului” din 1815 pot să-nțeleg cum s-a păstrat. Și clopotul ei l-am auzit. Dar e casa Ileana Costache (începutul secolului al XX-lea). Casa Lina Gheorghe (începutul secolului al XX-lea); casa Alexandru Micu (sfârșitul secolului al XIX-lea); casa Maria Stoica Ene (1901); și casa Călin C. Gheorghe (începutul secolului al XX-lea). E de stat și cugetat la crucea de pomenire din piatră (1732) din grădina lui Constantin Panait. Cum s-or fi păstrat? Oamenii văd asta un blestem. Nu pot să dărâme să-și facă casele lor. Trăiesc în casele altora. E blestemul “păstrării”, că-i monument.

Săhăteni

Aici, la Săhăteni, beau. Căci de aici, chiar de aici, istoriile nu-mi mai fac seara. Vinul mă tremură-cutremură. Numele Săhăteniului ascunde vechea Vintileancă. Și aici sunt multe povești de spus. Ia un vin de Săhăteni, cum zic. Bea și uite ce vezi. Dar trebuie să bei bine ca să vezi trecut de ăsta. Ești prea beat? Nu e bine nici așa. Fii doar ciupit de Săhăteni.

În gara Vintileanca, din vina unui acar s-au ciocnit două trenuri, accident în urma căruia s-a murit. Moartea ca moartea. Rău a fost că năpăstuiții au fost jefuiți de localnici. De teama blestemelor, aceștia au construit cu banii furați un han chiar în localitate. Un alt eveniment întipărit bine în memoria localnicilor este cel petrecut în 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial. Aici a fost distrusă o companie de jandarni români de către armata rusă. Cele două monumente de arhitectură sunt conacul Gheorghe D. Hariton (1930), aflat în satul Săhăteni și pepiniera Istrița (sfârșitul secolului al XIX-lea), aflată la est de satul Săhăteni, pe marginea șoselei către Buzău.

Piscu, Lupăria și Curcubeul, Balta Doamnei – Baba Ana fazani, maci, șerpișori, Hamangia și biserici de 1800. La apus, un vin de Săhăteni. Serendipitate

Alte vacanțe mici și miraculoase:

Hei, hei, hai la Frecăței, Tulcea. La Celic Dere e gaură paranormală. Ia și Cataloi, cu pește și brânză

Mizil, Prahova. Tancuri, taurine de carne? Stare de grație, imaginație literară fără sfârșit. De la Caragiale la Times New Roman

Strîmbu Găiseni, Ariceștii Rahtivani, Târgșor, Zamfira de Lipănești. Penitența frumuseței feminine și drumul Călărețului Latene

Strehaia și Corcova. În căutarea timpului pierdut: Mănăstirea lui Matei Basarab. Leo. Antoine „cu buzunarele pline de smaralde”

Turnu Măgurele – Nebuna Dolj. Pe Dunăre. În căutarea berzelor

Ghighiu, Ploieștiori, Zamfira / de închinat, Conacul Bellu / de respirat, 1000 Chipuri / de băut și îmbucat

În Cerna-Tulcea, la o măngică preparată de Kira Xantos

Filosofia călătorului

Delta Dunării omenească, cu Dragoș Lumpan

Sulina. Cimitirul Maritim din Sulina – Cum să ai un pirat și să nu știi ce să faci cu el

Greci Tulcea. Crăciun în Țara de granit. Anul Nou sus cu gurguiele de pe Țuțuianul din Munții Măcin