Sari direct la conținut

Inscrierea la ora de Religie se face prin cerere scrisa a parintilor – Vot final pe proiectul care pune Legea educatiei in acord cu decizia CCR

HotNews.ro

Parintii care vor Religia in scoala pentru copiii lor vor face o cerere scrisa pentru a-i inscrie la aceasta disciplina. Schimbarea acestei optiuni se face tot prin cerere scrisa a elevului major sau a parintelui. Prevederile fac parte din proiectul care pune Legea educatiei in acord cu decizia din noiembrie trecut a Curtii Constitutionale. Proiectul de lege a fost votat astazi, 18 mai 2015, in Senat, care este camera decizionala.

Senatorii si-au dat astazi votul final pe proiectul de act normativ care pune in acord Legea educatiei cu decizia Curtii Constitutionale, in privinta inscrierii la ora de Religie. Proiectul de lege a trecut cu 119 voturi “pentru” si doua “impotriva”, Senatul fiind camera decizionala.

Ce prevede proiectul de lege aprobat de Senat:

Art. 18 aliniatul 2 din legea educatiei se modifica astfel:

Inscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisa a elevului major, respectiv a parintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei optiuni se face tot prin cerere scrisa a elevului major, respectiv a parintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. In cazul in care elevul nu frecventeaza orele de religie, situatia scolara se incheie fara disciplina Religie. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.”

Judecatorii Curtii Constitutionale au decis in noiembrie 2014 ca Ora de Religie este Optionala pentru elevi. Mai exact, CCR a decis ca este neconstitutional articolul 18 – (2) din legea educatiei, care spunea ca „La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie”. Judecatorii au argumentat ca cei care trebuie sa faca o solicitare sunt parintii care doresc sa isi inscrie copiii la Religie in scoala, nu cei care vor sa iasa de la aceasta disciplina. In consecinta, conform Constitutiei, parlamentarii trebuia sa puna in acord legea educatiei cu decizia Curtii Constitutionale.

Citeste si:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro