UPDATE Legea gratierii, adoptata tacit in Senat. Proiectul ajunge la Camera Deputatilor in forma Guvernului/ Turcan: Rusine, PSD!
ACTUALZAT Senatul a adoptat tacit marti proiectul legii gratierii, astfel ca proiectul va ajunge la Camera Deputatilor, camera decizionala, in forma initiala a Guvernului. Turcan a criticat lipsa de asumare a celor de la PSD si acuza si existenta unui plan ascuns in ceea ce priveste legea gratierii.
Termenul de adoptare tacita fusese prelungit cu inca 15 zile pana pe data de 23 mai la solicitarea membrilor comisiei pentru ca aceasta sa termine dezbaterile pentru un eventual raport.
Adoptarea tacita nu a fost insa citita in plenul Senatului, nefiind pe ordinea de zi, lucru care ar putea sa o mai intarzie la Senat pana saptamana viitoare.
Practic, comisia juridica, condusa de senatorul PSD Robert Cazanciuc dupa indepartarea din aceasta functia a senatorului Serban Nicolae tocmai din cauza amendamentelor la acest proiect, nu a mai dat un raport suplimentar asa cum s-a cerut de catre plenul Senatului care sa fie adoptat in acest termen.
„Proiectul privind gratierea va fi adoptat tacit azi in Senat. Rusine, PSD! Liderii PSD – ALDE au ales neasumarea, intrucat le este frica sa spuna ca vor sa isi apere condamnatii si sa voteze in consecinta, in vazul tuturor. Au optat pentru calea miseleasca, iar Legea gratierii va trece tacit, fara vot, in forma primita de la Guvern. Problema din puscarii va ramane nerezolvata. Daca Liviu Dragnea era sincer atunci cand a ajuns la concluzia corecta si evidenta ca gratierea nu rezolva problema din penitenciare, trebuia sa treaca la respingerea prin vot a proiectului
„Planul ascuns este ca, dupa adoptarea tacita din Senat, pe finalul actualei sesiunii parlamentare sa adopte gratierea in Camera Deputatilor, cu completarea de rigoare a beneficiilor aferente pentru Liviu Dragnea. Lasitatea si frica ii va mana sa faca alte greseli de genul celor din Martea Neagra sau OUG 13. PSD trebuie sa inteleaga faptul ca, daca vor sa rezolve situatia din penitenciare, trebuie sa investeasca in dotari, sedii, conditii de detentie si bratari de urmarire electronica” „, a scris, marti, Raluca Turcan pe Facebook.
Atat Liviu Dragnea, cat si Calin Popescu Tariceanu au sustinut forma initiatorului, redactata in timpul fostului ministru al Justitiei, Florin Iordache.
„Eu cred ca Comisia juridica de la Senat a incurcat destul de mult aceasta lege, ca cea mai buna varianta pentru moment este ca legea sa plece din Senat asa cum a venit de la Guvern, pentru ca s-a schimbat de foarte multe ori acolo si eu sunt foarte nemultumit” declara Liviu Dragnea, potrivit Digi24.
„Proiectul sa fie adoptat in forma avansata de Guvern. E forma pe care o sustinem si dorim ca, din aceasta perspectiva, lucrurile sa fie extrem de clare, mai ales dupa turbulentele care au avut loc saptamana trecuta”, sustinea si Calin Popescu Tariceanu, referindu-se la amendamentele prin care se gratiau faptele de coruptie, care trecusera de comisia juridica din Senat si care au provocat proteste de strada.
Potrivit proiectului, sunt gratiate integral pedepsele de pana la cinci ani de inchisoare si partial persoanele care au in intretinere minori cu varsta de pana la 14 ani. Faptele de coruptie si cele comise cu violenta sunt printre cele exceptate de la gratiere.